Cum sa nu ne mai sabotam singuri

Ultimele 2 dati la terapie simteam ca nu am despre ce vorbi. inafara de durerea resimtita din cauza lipsei mamei, care mi se pare normala, simteam ca toate s-au asezat la locul lor, asa cum trebuie. simteam ca sunt  fericita.
In ultimele zile, cam de Craciun, am inceput sa ma cert cu Ionut. Din nimicuri. Am tot incercat sa gasesc motive pentru care se intampla asta, gandindu-ma ca sunt suparata in perioada asta, primul Craciun fara mama...dar ieri ,de exemplu, chiar am facut eforturi, si ne-am inteles bine toata ziua, dar seara iar ne-am harjonit putin. Si imi dau seama ca el este mult mai degajat ca mine, nu i se pare asa mare lucru, avem pur si simplu niste contradictii. Dar eu am luat-o mult mai personal, ma gandeam pe termen lung ca o sa fie asa....si imi dau seama ca ma sabotez singura. Pentru ca nu e nimic de care sa fiu suparata acum, chiar este o perioada foarte buna, si nu am motive sa fiu suparata. Cu sanatatea nu e chiar asa de rau, ma straduiesc sa respect dieta cat mai bine si oricum sunt mult mai bine fata de cum am fost.
Si asta fac. Aseara m-am suparat foarte tare ca am facut niste pachetele cu mancare pe care voiam sa le dam de pomana, dar nu am ajuns, pentru ca se facuse deja tarziu cand s-a intors el de la sala si trebuia sa ajungem la niste prieteni. M-am suparat ca acum se grabea sa ajungem la ei, care oricum nu ne asteptau in ploaie, si oricum am stat pana la 3 dimineata la ei.Ca sa scurtam drumul am evitat rondul de la Victoriei, unde ma gandeam ca gasim oameni carora le-ar prinde bine niste sarmale. Am castigat naxim 3 minute aseara ca am ocolit zona aia, dar si eu m-am atacat prea tare. Avea dreptate, puteam sa facem asta azi, si desi nu imi convenea sa amanam, as fi putut sa evit o cearta. Care m-a afectat mai mult pe mine oricum.
Nu e vorba sa facem compromisuri, dar analizand obiectiv, eram mai castigata daca taceam din gura si ma bucuram pur si simplu de ninsoarea de aseara, decat daca mi-am stricat dispozitia doar pentru ca nu am facut ATUNCI imparteala farfuriilor...
Ok. Deci ma sabotez singura. La fel ma sabotez si cand ma uit la comentariile fostei lui prietene pe facebook ( la postarile in care sunt si eu tagguita, macar nu mi-o caut pana in panzele albe :))). imi apar in timeline, dar ma uit cu interes, recunosc... ). Si nu am niciun motiv sa fac asta. E ca si cand as astepta sa faca un pas gresit, sa se intample ceva intre noi. Si nu e ok. Am de ce sa am incredere in el, si despre asta e vorba intr-o relatie.
Am avut o conversatie cu o prietena apropiata zilele trecute. Ea e preocupata de fosta prietena a actualului ei .Intr-adevar, se pare ca ea ii mai da lui mesaje, dar el ii da toate motivele prietenei mele sa aiba incredere in el, s-au atasat destul de repede unul de celalalt. O inteleg ca e preocupata, dar nu are incredere in el. Spune ca are, dar actiunile ei (cititul de mesaje in telefon, stalk-aritul pe facebook etc) arata ca nu. Recunoaste si ea ca nu total. O inteleg, au fost precedente (nu cu el, cu fostul ei) si e greu sa dai credit 100%.
Eu nu sunt aici sa judec pe nimeni. Dar imi dau seama ce se intampla pentru ca am si episoade similare. Si sunt constienta ca de fapt ma sabotez pe mine cand fac asta. Nu stiu ce sa spun despre increderea 100%, dar pe de alta parte, daca nu imi  da niciun motiv sa fiu suspicioasa, faptul ca ii caut in mesaje, pe facebook si oricunde mai pot (nu fac asta eu personal) spune mai multe despre mine decat despre el.
Este foarte greu sa "let go". Dar imi dau seama ca atunci cand voi invata sa fac asta, o sa fiu cu adevarat fericita.Let go, detaseaza-te. Este atat de simplu de spus, suna atat de cliseic oricum. Poate am citit asta in articole de 1000 de ori, dar pana cand nu accept asta ca parte a realitatii mele suna doar ceva frumos despre care anumiti oameni vorbesc, scriu etc. Let go inseamna pentru mine ca in relatia cu Ionut sa ii dau libertatea sa faca ce vrea, cu toate riscurile care exista (in mintea mea, nu stiu daca sunt riscuri reale, chiar nu cred!). Sa iasa cu fosta lui prietena, pentru ca acum sunt doar amici. Pot sa inteleg asta, si eu ies cu fostul meu prieten, intre noi s-a terminat acum multi ani, am ramas prieteni buni pentru ca tinem unul la altul , ne respectam, stim de relatiile actuale etc. De ce sa nu fie la fel si la Ionut? Eu nu ma vad cu fostul meu ca sa tin vreo flacara in viata etc. El spune ca nu mai este nimic intre ei,eu aleg sa il cred. Ma mai prefac ofticata, mai rad de el cand se vede cu ea, dar in adancul sufletului meu, nu am nimic impotriva. Aleg sa am incredere in el.
Let go si atunci cand avem divergente, cand nu ne punem de acord asupra unor lucruri pe care sa le facem, cum sa le facem, De Craciun ne-am contrazis incontinuu cum sa facem curcanul. Mi-am dat seama ca nu voiam sa fac ca el doar din obsesie bolnava de a avea mereu dreptate, si din sentimentul meu ca nu sunt suficient de buna sa fac asta, ca nu sunt in stare dar trebuie sa demonstrez ca pot. NU trebuie sa demonstrz nimic,e ok atat cat pot, e ok sa faca el daca vrea. Pot sa fac si eu cu el, sau pot sa fac altadata.  Daca mi-as fi dat seama de asta in ziua de Craciun ar fi fost o zi mult mai buna.
Dar nu-i nimic, Invat sa le fac asa cum trebuie sa fiu fericita. Invat din greseli si e ok.

Craciun 2014

L-am asteptat din Septembrie. Am inceput sa ascult muzica de Craciun din Octombrie. Am organizat o mica petrecere la noi,  cu prietenii nostri, de care am fost super entuziasmata. Pana a venit. Asta a fost ieri.

Stiam ca sunt deprimata, fiind primul Craciun fara mama. Cred ca de asta am si avut ideea sa ne strangem la noi, sa mancam, sa bem, sa ne jucam... Dar de ieri dimineata, ne-am trezit sa strangem prin casa, sa aranjam , sa mai gatim ce mai trebuia si mi-am dat seama ca sunt total intoarsa.

De fapt in ultimul timp sunt. Ma gandesc foarte mult la mama, dar oricum am luat-o ca pe ceva natural. Voiam sa stau sa o plang. Dar am devenit foarte irascibila. Din cauza asta ma intep intr-una cu Ionut. El are rabdare, dar exagerez si stiu asta. Si imi dau seama ca o fac, si stiu ca nu e ok si nici nu prea inteleg de ce fac asta. Habar nu am daca lucrurile astea doua au ceva in comun, daca ma iau de el din cauza ca sunt eu suparata..chiar nu stiu. Dar sunt foarte trista. Ma doare de mor.

In plus, sunt si foarte devalorizata. Nu ma simt apreciata in niciun fel, si am si acceptat asta ca o realitate personala. Si o iau din nou pe panta "nu sunt suficient de buna". Dar asa ma simt.

Cred ca stiu de la ce mi se trage. E o prostie dar asta e. Trebuie sa imi recunosc lucrurile astea oricat de idioate ar fi. Stiu ca nu e vina lor, este problema mea. Stiu ca ei nici nu se gandesc la asta si ca nu are nicio legatura cu mine. Ca motivul este de fapt ca nu ma mai apreciez eu...din nou. Si oricat m-ar aprecia cei jurul meu , tot m-as simti neapreciata. Simt ca daca as vorbi despre asta, ar fi un fel de "pescuit complimente"...la modul ca le-as cere in mod direct.Si oricum dupa aia as simti ca nu e autentic, ci ca doar incearca sa spuna ceva sa ma faca sa ma simt mai bine In momentul asta da, am nevoie. Clar. Dar nu as putea sa recunosc asta "public". Si atunci imi asum ca nu e nimic de apreciat asta la mine, si asta e motivul pentru care nu imi spune nimeni nimic.

Si simt asta din toate punctele de vedere. Nu sunt suficient de buna, de draguta, de frumoasa, de amabila, de intelegatoare. Si..practic , merit ce mi se intampla.

Ionut ,cand ne-am cunoscut imi spunea ca sunt o persoana foarte frumoasa la suflet. Acum, le spune prietenilor nostri ca merita o statuie ca sta cu mine. Sub forma de gluma, dar eu nu as fi spus niciodata asta despre el. Si poate este o gluma, dar in ultimul timp sunt multe "glumite" din astea. Interesant ca si prietenele mele cred asta .."Nu stiu cum te suporta haha. Sa ii spui ca ii fac statuie". Si cum sa nu cred ca de fapt sunt un om groaznic si ca merit ce mi se intampla rau, si din contra, ca nu merit lucrurile bune care mi se intampla??

Stiu ca sunt mai repezita uneori, nu stiu daca am vreo scuza pentru asta sau daca macar caut. Clar nu sunt perfecta, din contra, sunt foarte departe de asta, dar chiar as vrea sa fac numai bine si ma gandesc constant la asta. Sa ma fac bine sa pot sa devin terapeut Bowen. Si ma simt intr-un cerc vicios, pentru ca nu stiu daca o sa ma fac vreodata suficient de bine ca sa pot sa fac cursul oricum.

Pe de alta parte, chiar incerc sa ma inteleg. Chiar cred ca au fost atat de multe lucruri pe care nu stiu sigur daca le-am depasit in ciuda eforturilor pe care le fac. Am incercat sa le ingrop, apoi am incercat sa le depasesc, ca nah, toate trec, am incercat sa le accept si sa ma impac cu ele. 

Cred ca nu reusesc. Nu am reusit pana acum...

am mai realizat ca...

Am mai realizat ca am evoluat asa mult. Ca sunt atat de puternica. Am fost atat de puternica. Chiar daca plang asa mult, si in ultimul timp (ultimul timp cam mai mult de un an! )plang din orice. La filme, filmulete care ma impresioneaza, plang cand plange cineva langa mine, plang cand imi amintesc prin cate am trecut , cum le-am depasit, cum le depasesc in fiecare zi, plang cand imi aduc aminte de ai mei desi stiu ca ei sunt mai bine unde sunt acolo, plang cand ma gandesc cand o sa fiu mireasa si nu o sa fie niciunul din ei langa mine, cel mai probabil nici bunica mea care are acum 83 de ani (din fericire, e atat de sanatoasa si sunt asa norocoasa ca o am acum). Plang la melodii care imi provoaca amintiri, plang de fericire de cele mai multe ori. Pentru ca sunt recunoscatoare pentru tot ce am, pentru locul in care sunt, pentru ce am ajuns, pentru oamenii din viata mea, pentru ca pot sa zambesc si sa sper.

Astazi am mai realizat ca prefer sa fiu ea cea bolnava, pentru ca stiu ca eu pot sa le duc, decat sa fie cineva langa mine pentru care nu as putea sa fac nimic practic. Si mi-am dat seama de asta dintr-o intamplare mai mult sau mai putin neinsemnata. Ieri am fost cu Ionut sa spalam masina. El abia iesise de la sala si se pare ca a facut o tendinita la glezna, dar ieri simtea doar o moliciune in glezna si cam schiopata din cauza asta. Si mai mergea putin cu mine de mana, si iar il lasa, si eu il tot intrebam ,iritata, ce are, de parca era vina lui ca il durea/schiopata. Si m-am trezit ca tipam la el din cauza asta. Iar aseara mi-am dat seama ca sunt recalcitranta cand simt ca nu as putea sa il ajut, si ca prefer sa ma confrunt eu cu probleme din astea decat sa sufere cineva apropiat mie iar eu sa nu am ce face. Cum a fost cu mama...

Tin in continuare dieta Whals, nu in totalitate, pentru ca la un moment dat mi s-a intors stomacul pe dos si nu mai puteam sa mananc nimic (permis sau nepermin). Dar am renuntat la cele 9 cani de supa pe zi, de fapt doar la cele 6 cani de supa (3 de frunze verzi si 3 de legume bogate in sulf). Sucurile de fructe colorate - 3 cani le-am continuat. Dar nu mananc gluten, lactate, am inceput sa mananc carne (nu din comert, imi aduce o fosta colega de master de la tara, si mai iau de la ferme online). Cu totul, ma simt mai bine, nu mai folosesc baston, dar nici nu am incercat sa merg mai mult pe jos. Dar pe distante scurte sunt ok. Ma gandeam chiar sa ma reintorc la dans, dar nu stiu daca sunt pregatita. Ma duc la sala, e mult mai bine, dar nu am echilibru sa dansez asa cum imi doresc.

Din cauza asta prefer sa stau departe momentan, incerc sa nu ma pun in situatii care mi-ar cauza frustrari.

Mi-am mai dat seama ca uneori ma influenteaza in mod negativ ce spun prietenii mei. De exemplu acum doua seri au venit la noi niste prieteni - un cuplu. Eu cu Ionut ne intelegem foarte bine, chiar recent discutam ca relatia asta ni se pare minunata, ca ne distram in fiecare zi impreuna, ne ajutam foarte mult reciproc si tinem unul la altul. Dar ne "certam" pe radio-ce post sa ascultam. Cum altii se cearta pe telecomanda, eu voiam sa ascult cantece de Craciun si el s-a cam saturat :)) La un moment dat, raman singura cu prietena mea,care ma intreaba daca totul e ok intre noi, ca ne tot intepam. Ii spun ca suntem foarte ok, si a doua zi ma surprind certandu-ma cu el, ca de ce ne intepam in public (??!!). El incepe sa rada, ca nu stie de ce a spus ea asta si de ce i se pare si ca altii se cearta pe telecomanda, noi ne intepam in gluma pe muzica de la radio. Nu e in niciun caz motiv de suparare.

Dar eu stiam asta inainte de toate. Intrebarea e de ce ma afecteaza si de ce sunt influentata de chestii care stiu ca nu sunt adevarate? La asta trebuie sa gasesc raspuns. Pentru ca asta inseamna, ca inainte de toate, sunt nesigura pe mine si ca cineva (chiar daca este vorba de cineva la care tin) poate sa imi darame siguranta. Si nu e ok. 

Dar asta este ceva ce trebuie eu sa imi rezolv. Tot este un pas inainte ca mi-am dat seama de asta. 

Cu dragoste,

Florenta