La revedere, 2016

La revedere, 2016! 

Cu tot ce mi-ai oferit, si tot ce m-ai invatat. Si se pare ca inca mai vrei sa ma inveti, asa... pe ultima suta de metri :(

Anul asta a fost pentru mine, un an in care s-au intamplat atat de multe.

M-am concentrat foarte mult pe dezvoltarea mea, si pe a ma intelege. Pentru a-mi intelege corpul, reactiile. Si cu toate astea, tot m-a surprins de multe ori.

M-a surprins in Bali, in aprilie, cand m-a dus in locurile minunate de pe idilica insula. M-a surprins cu flexibilitatea lui pe masura ce am descoperit yoga din ce in ce mai mult.(mai multe despre calatoria in Bali aici, aici, aici si aici.

M-a surprins cand m-am intors din Bali, total zen, cand atunci cand credeam ca mi-am gasit echilibrul interior, am intrat in puseu (scleroza multipla bat-o vina, tot acolo e!). Si nu asa, ceva lejer. Chiar cel mai rau puseu de pana acum (de pana atunci cel putin).

M-a surprins cum mi-am revenit, suficient de repede, astfel incat in iulie, am participat la #Swimathon2016 Bucuresti, pentru APAN si proiectul lor #LaplimbarecuSM.(mai multe aici)

2016 mi-a intarit relatiile cu prietenii buni, m-a reconectat cu prieteni vechi, m-a invatat ca relatiile care necesita efort nu sunt ceea ce trebuie, si ca e ok sa renunt la ele.

In 2016 am avut primul meu speech motivational :). Un discurs despre cum reusesc, ca persoana cu scleroza multipla, sa traiesc frumos. Am vorbit despre cat de important a fost momentul acceptarii pentru mine, si cat de mult ma ajuta in fiecare zi, in orice aspect al vietii. Mai multe - aici.

Pe 25 ianuarie o sa vorbesc din nou, in cadrul #PovestiDeIarnaCuSM, despre experienta mea, si cum putem alege sa crestem din aceste... intamplari , sa spunem. Mai multe detalii aici

Oricine este binevenit :) 

Acesta a fost si al doilea an de formare in Analiza Tranzactionala. Datorita AT-ului am vazut, practic, ce pot sa fac si cum sa fac sa imi schimb perspective, sa iau decizii noi, sa imi accept viata asa cum e ea. Iata o particica din ce am invatat despre mine si cei din jur dupa 2 ani de formare - aici. Cum pot chiar acum, chiar asa cum sunt, sa fac altceva, sa am o misiune, sa ii ajut poate pe altii in dezvoltarea lor, si sa impartasesc ce am vazut eu, pe pielea mea. Si cu ocazia asta, desi simteam ca nu am niciun chef sa ma intorc in scoala, iata ca sunt si anul 2 la psihologie :).

 2016 a fost anul in care am calatorit, in care m-am logodit, in care am invatat lucruri noi despre mine si despre lume, in care am vazut cat de multe fac si pot sa fac, si cat de norocoasa sunt ca sunt aici, asa.

ultimul nostru film vazut impreuna :)

O ultima lectie pe care se pare ca vrea sa ma invete anul asta, este cum sa renunt la atasamente. Ceea ce recunosc ca este foarte departe de ceea ce imi doresc sa fac, sau sunt pregatita sa fac. Pe 26 Decembrie, pisoiul nostru a murit :(. Un accident stupid, ca multe alte pisici, a cazut de la geam. Ai crede ca nu ar mai fi asa dureroasa o astfel de pierdere, dupa ce ambii mei parinti au plecat dintre noi. Cum spuneam, sa renunt la atasamente de fiinte vii este foarte departe de mine, si singurul lucru care ma consoleaza acum este ca moartea lui ar trebui sa o privesc ca pe alta lectie. Sa fim mai atenti, sa nu mai luam lucrurile de bune, pentru ca accidente chiar se intampla.

Va urez si voua un An Nou Bun, plin de impliniri, sanatate si ce va doriti voi!

Cu dragoste,

Florenta

Perspective noi pentru 2017

 

Pentru mine a fost un drum lung, anevoios. Pana cand am realizat ca nu sunt obligata sa fac nimic :).

Si cand chiar trebuie sa fac ceva (pentru ca sa fim seriosi, nu ne platim facturile fara sa fim obligati! :)) ), caut mici satisfactii in orice. Jobul poate nu e una din pasiunile noastre :)), si nu avem neaparat toti joburi ideale. Eu consider ca am, si chiar si asa sunt zile can pur si simplu nu am chef! Cateodata ma  complac in situatie, si de cele mai multe ori gasesc mici lucruri care ma ajuta sa merg mai departe, cum ar fi colegii, o activitate legata de munca pe care imi place sa o fac, sa invat ceva nou pentru job, chiar si de pe net, din carti de specialitate etc.

Apoi, m-am gandit ca as putea chiar sa gasesc alt domeniu in care sa profesez. Nu pot sa spun ca psihologia a fost prima pe lista mea de prioritati cand am dat la facultate. Nici macar nu am pus problema vreodata! Dupa ce am terminat masterul la ASE, am rasuflat usurata ca am terminat-o cu scoala :)). Parea ca am tot ce e nevoie: ca profil economic puteam sa fac orice, iar faptul ca in liceu am invatat italiana bine de tot imi dadea un mare avant in lumea muncii. Asa ca am inceput sa imi construiesc cariera in multinationala. Si a fost foarte bine pe plan profesional.

Pe plan personal, o data cu declinul meu fizic, lucrurile nu stateau asa bine. Cu fiecare pas pe care il faceam, din ce in ce mai nesigur, simteam cum ma cuprinde groaza. Imi faceam cele mai negre scenarii, pe care oricine cu o boala progresiva si le face in mod natural. Si la fel cum in clasa a opta, cand sufeream ca trebuie sa invat la matematica pentru capacitate :)) , mi-am dat seama ca nu vreau sa plang dupa examen ca nu am intrat la ce liceu voiam eu si m-am apucat de invatat :D, asa am refuzat ca deznodamantul meu sa fie unul pe care l-ar intelege oricine avand in vedere circumstantele. Mai exact sa ma pensionez la 30 de ani pe caz de boala, si sa traiesc din banii statului, de pe-o zi pe alta. Da , ok, nu s-a pus niciodata problema sa fac asta, dar s-ar fi putut. Ceea ce vreau sa spun este ca m-am apucat de psihologie pentru ca imi gaseam raspunsuri, explicatii logice la cum decurgea viata mea pana in momentul respectiv, si cu cat studiam mai mult, cu atat mai mult facea totul sens. Reactii pe care le aveam, tipare cu care actionam in anumite situatii. Terapia personala m-a ajutat sa fiu si mai constienta de mine, mai constienta de lucrurile pe care le fac IN MOMENTUL IN CARE LE FAC.

O sa imi amintesc mereu momentul cheie, cred eu, al terapiei mele. Ii spuneam terapeutei mele ca as fac ORICE ca sa ma vindec, sa pot sa merg din nou ca inainte, sa pot sa fac lucrurile pe care le faceam. Si ea m-a intrebat daca sunt dispusa sa imi schimb mentalitatea, sa accept ca acum sunt altfel. Raspunsul pe care i l-am dat? "Da, dar nu vreau sa schimb cine sunt!". "Nu ai spus ca esti dispusa sa faci ORICE?".

Asta a fost, punctual, momentul in care mi-am dat seama ca de fapt, inconstient, nu voiam sa schimb situatia. In final, am realizat ca importanta e fericirea, si daca o pot obtine prin acceptarea a ceea ce sunt eu, asa cum sunt, renuntand la lucruri pe care le iubeam si pe care nu le mai puteam face , ca dansul, si inlocuind cu ceva mai potrivit situatiei actuale, atunci o voi face. Si de aici, lucrurile au curs in mod natural pentru mine. Toate au inceput sa aiba sens si noi oportunitati si-au facut loc in viata mea. Noi oportuitati, noi persoane, relatii care s-au consolidat.

Iar acesta este momentul in care am decis ca voi incepe sa impartasesc tot ce am invatat, atat ca terapie personala, dezvoltare personala si coaching. Imi continui pregatirea , in Analiza Tranzactionala si Facultatea de Psihologie, si in paralel voi practica si coachingul. Stiu ca am instrumentele sa fac asta, in plan sunt si workshopuri de dezvoltare pe care voi incepe sa le organizez cu o colega si multe altele! :)

Cu dragoste,

Florenta

Scrisoare catre mine

 

Poate vor fi perioade mai rele. Si mai rele.Poate vor fi din ce in ce mai bune.

Si oricum ar fi, te rog, sa iti amintesti, ca mai sunt atatea lucruri de facut. Atatea locuri de vizitat, atatea momente frumoase de trait. Atatea amintiri si momente frumoase pe care le-ai trait. Atatia oameni minunati care sunt alaturi de tine si care te iubesc.

Si au fost momente groaznice. Cand au murit ai tai, cand te-ai dat peste cap cu masina, cand corpul tau ti-a aratat cat de rau poti sa fii de fapt, cand ai simtit ca ai ramas singura, cand prietenii tai au plecat, cand ai suferit din dragoste, si peste toate, aveai si scleroza multipla. Si ti-a fost frica, si iti doreai doar sa dormi. Dar te trezeai. Si ai luat-o de la capat de fiecare data. Asa ca ai trait noi momente frumoase, ai invatat lucruri noi, despre lume si despre tine, despre cei din jurul tau, ai cunoscut oameni noi, speciali, care ti-au aratat alte parti ale tale, pe care le-ai decoperit cu entuziasm.

Ai suferit cand ai dansat pentru ultima oara. La Ceainaria Cinci, la Tribal Cafe, Desi la duet,faptul ca dansai cu prietena ta, a fost maxim de distractiv, la fiecare pas simteai ca ti se sparg picioarele. Dar ai improvizat si le-a placut.Iar apoi ai decis sa nu mai dansezi. Cand auzeai Shakira, preferata ta, schimbai postul, pentru ca durea prea tare. 

Dar ai trecut de asta. Desi ai plans, ti-ai dat seama ca poate nu asta trebuie sa faci. Poate misiunea ta e sa faci ceva...stand jos.

Si te-ai apucat sa inveti ceva nou. Acum incepi al treilea an de formare in Analiza Tranzactionala si anul 2 de facultate. Poate prin psihoterapie o sa poti sa ii ghidezi si pe altii sa isi gaseasca drumul.

Poate prin blogul tau ai ajuns deja la alti oameni, care inca isi cauta drumul, si poate faci o mica schimbare in mentalitatea lor. Si merita si daca o singura persoana din cei la care ajungi schimba ceva in bine in viata ei.

Orice viata e pretioasa. Viata ta e pretioasa. Urmeaza sa creezi noi lucruri minunate, sa traiesti experiente fascinante, sa cunosti oameni speciali. Asa ca, oricat ar fi de greu la un moment dat, aminteste-ti ca ce  e greu trece, si ca ramai cu lectiile importante pe care le-ai invatat.

Si nu uita, ca te iubesc

Florenta

Stoicism

Mi-a dat Ionut un articol despre stoicism ( articolul - aici ). Desi la inceput articolul mi s-a parut plictisitor, acum imi este mult mai clar cum el aplica filozofia asta in fiecare zi.

observati cat de stoic e :D

( stoic
Someone who does not give a shit about the stupid things in this world that most people care so much about. Stoics do have emotions, but only for the things in this world that really matter. They are the most real people alive.
Cineva caruia nu ii pasa de lucrurile stupide pe lumea asta, de care manjoritatea oamenilor e asa afectata. Stoicii au emotii, dar doar pentru lucrurile din lumea asta care chiar conteaza, Sunt cei mai adevarati oameni in viata.)

In special cu oamenii din jurul lui. De multe ori, mi se parea ca suporta prea multe de la anumite cunostiinte, lucruri pe care orgoliul meu nu le-ar fi permis niciodata. In momentul in care simt ca nu pic (sau nu mai pic) pe aceeasi frecventa cu anumite persoane, ma indepartez, de cele mai multe ori, pe tacute. In cazul meu se aplica principiul "nu am nevoie de genul asta de negativitate in viata mea!" :)). Mie imi este mai bine fara. Prefer sa fiu doar cu un singur prieten bun, decat cu zece de umplutura. Asta e perspectiva mea.

Si din cauza asta mi-a fost foarte greu sa il inteleg, atunci cand, din punctul meu de vedere, unele persoane il tratau cu superioritate. Eu nu as suporta niciodata! Genul asta ieftin de comportament ar fi un indicator pentru mine ca nu mai am ce cauta in acele cercuri.

Cu toate astea, el revenea, in ciuda uimirii mele. Pana am inteles, pana mi-a explicat si mi-a aratat ce se intampla. Nu zic ca este cel mai bun mod de abordare, dar mi-a aratat inca o data ce norocoasa sunt sa il am langa mine :) : pentru ca pe langa el toate atitudinile acestea fara valoare trec fara sa lase urme. Sunt sigura ca oricine care se poarta in felul acesta, are propriile nevoi neimplinite, dar nu despre asta e vorba acum.

Ceea ce pe mine ma enerveaza la maxim, vorbe aruncate in lehamite, pe el nu il afecteaza. Si nu pentru ca nu ii pasa. Tocmai asta e incredibil. Pentru ca el pretuieste in continuare acele persoane, si nu se lasa afectat de mici rautati. 

Si din cauza asta, el este cel care se intoarce la ei de fiecare data, si care insista sa tina legaturi. Initial am crezut ca este el mult prea social (vorbind anti-sociala din mine, chiar este!). Apoi cautam tot felul de explicatii, mai mult sau mai putin de natura psihologica. Poate o parte din explicatiile pe care mi le-am dat sunt justificate, dar citind articolul de mai sus, raman uimita cum el cateodata, pare dintr-o cu totul alta dimensiune! (ok, recunosc ca sunt si indragostita :P dar obiectiv vorbind, eu nu mai cunosc pe nimeni care ar accepta comportamente de genul!).

Desi initial mi s-a parut absurd, citind acest articol mi-am dat seama ca stoicismul, contrar credintelor mele anterioare, nu este numai despre "a intoarce si celalalt obraz". In exemplul din articol, se relateaza cum un pilot ce a devenit prizonier de razboi in timpul razboiului din Vietnam, a suportat torturile, foamea, izolarea, tinand aproape invataturile stoicismului, despre care studiase in facultate. In final, reusind sa dea un sens evenimentelor, si sa le considere lectii (similar -V. Frankl - "Omul in cautarea sensului vietii"). 

Cred ca, desi la un nivel muuult mai mic, dar totusi la fel de tragic atunci cand privim din interior, noi, cei care ne confruntam cu boli incurabile, sau evenimente teribile din viata noastra, am putea folosi principiile stoicismului.

We do ourselves an immense favour when we consider adversity an opportunity to make this discovery – and, in the discovery, to enhance what we find there. -
 Ne facem noua insine un favor imens in momentul in care consideram dificultatile ca oportunitati de a face acesta descoperire. Iar in aceasta descoperire, sa dezvoltam ce gasim acolo. (sursa: https://aeon.co/essays/why-stoicism-is-one-of-the-best-mind-hacks-ever-devised)

 Asa descopar lucruri noi dspre el in fiecare zi, si ma indragostesc din nou, de un om cel putin rar :). Pentru ca imi dau seama ca, din nou, nu oricine poate face asta, si din cauza asta, el este special.

PS: I-am dat articolul sa il citeasca inainte sa il public. Din nou, m-a surprins cand a recunoscut ca uneori este afectat, atunci cand oamenii la care chiar tine il desconsidera, si atunci priveste lucrurile din alta perspectiva. Pentru ca pentru el, prieteniile sunt prietenii <3.

Cu dragoste,

Florenta

Today people think of Stoics – like, you know, like they’re people who grit their teeth and tolerate pain and suffering. What they are is, they’re serene and confident in the face of anything you can throw at them.’  - 
Astazi, oamenii cred despre stoici, ca sunt oameni care isi inclesteaza dintii si tolereaza durerea si suferinta. Cand de fapt, ei sunt luminosi si increzatori in fata a orice poti sa arunci in ei. (sursa: https://aeon.co/essays/why-stoicism-is-one-of-the-best-mind-hacks-ever-devised)