 |
| photo credit: Alex |
Tocmai ce am "aterizat" de la munte. Wow. La munte? Pai ce am cautat eu la munte?
Adevarul e ca nici nu imi aduc aminte de cand nu am mai fost.
Am fost pe partie. Ceee? Ce sa caut eu pe partie? Ultima data cand am fost pe o partie eram in liceu. Am facut un trenulet de vreo 20 de oameni si ne-am dat cu sacii :)). Am avut niste vanatai destul de mari cand am ajuns acasa, dar ce s-a mai meritat! :D
In ultimii ani am fugit de ideea de munte ... am fugit!haha. Momentan doar de idei pot fugi :)). Acum, m-a convins Ionut sa mergem un weekend, cu prietenii nostri Alex si Alexandra. In capul meu era un weekend de "mers si baut cafea in alt oras":)). Desi eu nu beau cafea. Dar nu asta-i ideea.
Am ajuns sambata seara, si dupa cina, am zis sa mergem pe partie, desi era deja intuneric. Prin "am zis"e mult spus, ca nu eu am zis :)). Eu in sinea mea, mi-am zis sa am tupeu, si sa accept provocarea. Pana la urma, eram cu Ionut. Nu avea ce sa se intample. In cel mai rau caz, daca oboseam atat de rau, ma lua in spate. Doar are antrenament, si in ultimul timp a cam lipsit de la sala, deci i-ar prinde si lui bine ( :)) sper sa nu citeasca asta).
In ultimul timp , imi cam taram piciorul drept. Poate si pentru ca am stat asa mult in casa, de cand a inceput sa ninga. Apoi, am evitat in continuare sa ies, avand in vedere ca Friedrich aluneca pe zapada asta. Pusa in fata "provocarii" de a merge pe partie la 10 seara (o alta amenintare, avand in vedere la 10 e ora mea de somn. Da. Party animal ce sunt!) , cu piciorul meu care se tara, cu Friedrich care aluneca... am acceptat :).
Si iata-ma, asa, sontac-sontac, am urcat putin cate putin. In total, am urcat putin :)).
A doua zi, Ionut cu Alex si Alexandra s-au hotarat sa inchirieze schiuri. Ceea ce mi s-a parut super, pentru ca Ionut nu a schiat niciodata. Eu am stat la cabana de pe partie, cu o carte.
Faptul de care sunt chiar mandra, este ca am urcat pana la cabana. Adica de 4-5 ori distanta pe care o facusem cu o seara inainte. M-am chinuit putin, dar de mana cu Ionut, cu fiecare pas ne-tarat am devenit mai increzatoare.
 |
| super-hero pose :) |
Ceea ce este absolut fascinant a fost coborarea. Sigur, cand am ajuns la cabana imi simteam picioarele mega-obosite, asa ca m-am bucurat sa stau sa citesc linistita. Cand au terminat de schiat, au venit sa ma ia si am coborat iar partia. Dupa ce ma odihnisem, am fost atat de surprinsa sa vad ce bine merg! Da, ok, in baston si de mana cu Ionut, dar nu mi-am tarat piciorul deloc pana jos.
Si nu am facut nimic altceva diferit. Acelasi regim, aceleasi suplimente etc. Iar impresia mea, pe masura ce ma miscam, a fost ca
"invat sa merg din nou".
Ca nervii mei invata sa faca legaturile si conexiunile din nou. Desi fac yoga in fiecare zi, bicicleta, inot in fiecare saptamana, in perioada asta mai ales, s-a simtit lipsa mersului.
Asa ca pentru mine, aceste 2 zile au fost o lectie. O lectie sa ma misc si mai mult, si mai presus de atat, o lectie de incredere in corpul meu, care, asa cum mi-a aratat si in trecut , imi demonstreaza ca se regenereaza mereu, doar ca eu trebuie sa il ajut. Sa nu pierd speranta, increderea, oricat efort ar presupune asta.
Cu dragoste,
Florenta
