Experiența Atena

M-am simțit onorată când am fost invitată de emsp să fiu prezentă la Conferința Europeană de Scleroză Multiplaă, care s-a desfășurat anul acesta în Atena. Și m-am simțit ușurată că Ionuț a putut veni cu mine. Întotdeauna mă simt mai în siguranță când e cu mine.

Am fost cu atât mai entuziasmată când mi s-a propus să fac parte din workshopul de psihologie, alături de neuropsihiatra Yolanda Higueras.

Dar să incep de la inceput.

În prima zi, prezentarea poveștii mele de scleroză multiplă. De la negare la acceptare, la recunoașterea adevărului și cum lucrurile s-au schimbat în viața mea de îndată ce am decis că voi transforma ceva ce pentru cei din jur poate inspira milă, în ceva care îmi va da energie și mă va ajuta să văd asa cum sunt eu de fapt,să mă accept vulnerabilă și imperfectă.

Cum am trecut de la lupta cu boala, cu viața , din care, eu cred, nu ai cum să iesi invingător (am facut asta cam 7 ani și pentru mine nu a funcționat) , la acceptare, la a privi boala mai mult ca ceva ce mă ajută să descopar părți din mine pe care nu le acceptam înainte. Cel mai important este că am învățat din asta că mereu e mai bine pe timp de pace, decât în luptă si razboi :).

Nu vreau să insist prea mult pe prezentarea în sine, ea a fost live pe facebook, pe pagina APAN si EMSP (Platforma Europeana de Scleroza Multipla). O puteti vedea aici.
Ci aș vrea sa vorbesc de emoții.

În cele 30 minute pe care le-am avut la dispoziție m-am afundat foarte mult în poveste, în interacțiunea cu publicul în momentele în care se râdea, și nu mi-am dat seama de emoțiile care s-au creat în sală.

aceasta era sala...cam greu sa nu simti emotii acolo in față

La final, m-am simtit ca trezită dintr-un vis, în momentul în care o doamnă din primul rând mi-a cerut "a kiss" (un sărut). M-am simțit ca într-un film, în acel moment în care știi că tot efortul depus ajunge la oamenii care contează, la care trebuie să ajungă mesajul tău.
Și în momentul acela mi-am dat seama că sunt unde trebuie să fiu. Că inițial, când am decis să fac blogul public, a fost pentru că cineva mi-a spus că e suficient ca mesajul să ajungă la o singură persoană, și dacă un singur om va simți beneficii, va schimba ceva în bine în urma blogului meu, atunci pot considera că misiunea mea a fost îndeplinită.
În Atena, această doamnă a fost, pentru mine, imaginea acelei persoane.

Apoi, a urmat o serie de alte emotii covârșitoare, persoane care m-au întampinat cu lacrimi în ochi, medici, cercetători științifici care m-au felicitat pentru prezentare. Mulți dintre participanți au fost impresionați de SUPER HERO POSE: mi-au trimis poza de la Acropole, ceea ce a fost, din nou, foarte emoționant.

SuperHeroPose la Acropole -thank you, Elisabeth, Emma, Jana, Zilvinas

Cert este că seara, am ajuns în camera atât de obosită, încât nu am putut să dorm până la unu jumatate (ora mea de somn este zece seara...). Rememoram tot ce s-a întâmplat, toate persoanele pe care le-am cunoscut, aveam acel sentiment ca da, a fost cea mai bună decizie să accept asta ca parte din viața mea și să lucrez cu mine la acceptarea sclerozei multiple. Pentru că am știut că pot face asta, că  momentan, altă solutie nu este, și că atâtea persoane sunt afectate de Scleroză Multiplă în lume. De ce nu eu, din România, sa pot face ceva, orice, pentru a schimba mentalitatea? Atât a celor cu SM, cât și a celor apropiați, sau pur și simplu a celor care privesc de pe margine?

Cu dragoste,

Florenta

Am avut un vis

Am visat ceva foarte ciudat...

Eram undeva, privind de sus, intr-un zgarie-nori, spre o curte interioara Jos vedeam o catelusa, care incerca sa se joace cu un tip. Nu il cunosteam, si nu imi dadeam seama ce se intampla acolo, dar aveam sentimentul (in vis) ca tipul isi batea joc de catelusa. Nu o ranea fizic, dar... era un sentiment, ca o umilea. Apoi, a intrat in curtea aceea interioara, o prietena buna, care este o mare iubitoare de catei, si am rasuflat usurata. Stiam ca ea va salva catelusa.

In urmatoarele momente, tipul respectiv a intrat pe usa camerei unde eram eu. M-am simtit atat de nervoasa, incat nu m-am putut abtine sa nu ii spun: "Esti un idiot!". El a zambit, si cu un aer superior, imi spune:

Da? Si tu esti invizibila!

Si apoi m-am trezit.

O prostie de vis, nu? Doar ca acum, ca studiez psihologia, nu mai ignor visele asa...pur si simplu.

Freud spunea ca visul este un fenomen psihic, creat ca un compromis care incearca sa satisfaca doua tendinte contradictorii: una rationala, constienta (nevoia de somn), si o dorinta reprimata, interzisa. Teoria spune ca visele sunt o modalitate deghizata de a satisface o dorinta inconstienta, astfel incat somnul sa nu fie intrerupt.

OK... si asta nu ma ajuta deloc sa imi dau seama ce vrea sa spuna visul asta. Doar daca... daca ar fi sa ma gandesc la ce dorinta reprimata as putea avea in legatura cu visul asta, la ce m-a pus cel mai mult pe ganduri, ar fi vorbele tipului: "Da? Si tu esti invizibila!"

In Analiza Tranzactionala, cand vorbim despre vise, incepem de la perceptia clientului despre visul respectiv. Ce reprezinta pentru client elementele visului (catelusa, tipul, prietena salvatoare, cladirea inalta etc), ce a simtit clientul in vis, ce simte acum, in timp ce povesteste etc. Asa ca am inceput sa aplic asta pe mine.

Ce sens dau eu faptului de a fi invizibila.

Si de fapt, daca ma gandesc la trecut, si chiar si acum, ma panichez de fiecare data cand ma simt invizibila. Cel mai elocvent exemplu, care se manifesta in viata cotidiana, este ca nu suport sa fiu intrerupta in timp ce vorbesc. Asta ma face sa ma simt nesemnificativa, ca si cand nu ar fi important deloc ce spun, aproape ca si cand nu as fi acolo.

Emotia? Frica. Imi este teama ca nu sunt suficient de vizibila pentru ca cei din jur sa ma vada. Bineinteles, nu si-ar da nimeni seama de asta, este ceva foarte bine ascuns in sufletul meu, poate nici eu nu as fi constientizat asta daca nu ar fi fost visul asta si daca nu m-as fi uitat inapoi in copilarie, la cum m-am simtit crescand. Ar mai fi, bineinteles, un milion de lucruri de spus aici, dar ma lungesc prea mult :)

Apoi, ce semenificatie are catelusa? In AT,dar si in psihanaliza, toate elementele din vis sunt de fapt, parti ale sinelui, care ne spun povestea. Ce ar spune catelusa? In visul meu, era o catelusa scumpa, obisnuita,  slabuta, neagra, care nu isi prea dadea ea seama ce se intampla, parea ca zambeste si isi dorea doar sa fie iubita si acceptata (ca orice catel!), dar cumva simtea ca ceva nu e in regula. 

Si da, ma pot gandi la multe situatii in care m-am simtit asa, vulnerabila, nesigura ca oamenii ma accepta asa cum sunt.

Visul asta mi-a aratat ca inca ma simt iritata cand devin invizibila, sau speriata de posibilitatea de a fi invizibila. Pana si Scleroza Multipla este denumita "boala invizibila".

Eu am simtit ca SM "urla" atunci cand simptomele mele nu mai erau invizibile. Le simteam, le vedeam. Drumul spre acceptare a fost cu atat mai greu cu cat oamenii din jur, din politete, din dorinta de a ma proteja, refuzau sa vada, si alegeau sa ma faca invizibila, sau cel putin acea parte din mine. Desi eu alesesem sa ma iubesc si sa ma accept asa cum sunt, uneori cei din jur alegeau sa ignore boala ("o sa fii bine. ia niste lamaie"! :))) 

Visul asta mi-a amintit ca nu trebuie sa fiu invizbila. Ca nu sunt invizibila. Ca eu decid daca o sa ma fac mica de tot cand ies din casa, astfel incat sa incerc sa trec neobservata, fara ca lumea din jurul meu sa imi arunce priviri pline de mila ca...merg altfel, la 30 de ani, sau din contra, daca o sa imi pun un zambet pe fata, si cu bastonul si eventual o fusta prea scurta, si o sa imi vad de treaba mea :)

Cu dragoste, 

Florenta

De la economie la psihologie, din cauza, datorita si cu SM

Cred că mi-am greșit domeniul

La formare, intr-o pauza

Am absolvit ASE. Economia. Nu dintr-o pasiune pe care am avut-o de mică pentru economie. Mai mult, nu prea știam mare lucru despre asta, maxim ce învățasem in liceu, noțiuni generale cerere-ofertă-piață etc.

În Facultate am învățat, bineînțeles. #tocilara. De fapt nu m-am considerat tocilară niciodată, începusem să și lucrez din primul an, part time, și alte jobulețe întâmplătoare, promoții etc. De obicei, îmi luam cursurile la mine și citeam în statie în timp ce așteptam metroul. Daaar, făceam asta cu toată seriozitatea, chiar citeam tot, dădeam sens la ce citeam, astfel încât totul avea logică. Altfel, nici nu aș fi putut să termin facultatea fără să am restanțe. Vreodată. (vezi? #tocilara)

Ideea este că motivul pentru care am ales o facultate cu profil economic a fost unul... pur economic. Nu cred că m-am gandit în nici un moment la ce mi-ar plăcea să fac. Crescând, probabil ca mulți copii din generația mea, i-am văzut pe ai mei muncind pe brânci doar ca să asigure minimul. Așa că decizia de a urma o facultate care, pe vremea aceea, promitea să deschidă drumuri în orice companie, a venit natural.

Și nu o regret. Din fericire, combinat cu ceva limbi străine, ceva gândire logică și flexibilitate de a învăța, cu ASEul m-am descurcat chiar bine.

Dar astăzi am avut o discutie cu Ionuț. Întâmplător, a menționat despre Adam Smith și mâna invizibilă. Concepte din economie pe care le știam, doar pentru că am terminat ASE ( și pentru că am învățat în facultate!). Dar nu am citit niciodată articole de profil, de multe ori când vine vorba de evenimente importante care se întâmplă acum la nivel economic, Ionuț este clar persoana care este în temă cu orice. Pentru că despre economie, nu mă informez niciodată extra față de ce este evident, și nici nu am făcut-o vreodată.

Aici a intervenit psihologia. Nu citesc psihologie doar învățând pentru exmenele din facultate. Mai mult, abia aștept să se termine sesiunea ca să pot citi toate cărțile pe care le-am comandat și așteaptă pe raft să fie citite, una câte una.

Sunt două domenii atât de diferite, și îmi dau seama că asta este ceea ce mă pasionează. Și că economia nu m-a pasionat niciodată, nu a fost pentru mine mai mult decât o alegere convenabilă. Care până la urmă, a fost cea care a pavat drumul spre noul domeniu.

Ceea ce este cu adevarat intreresant este că am ajuns aici din cauza că am Scleroză Multiplă. Sau datorită? Mă gândesc mereu la prima ședință de psihoterapie (pe care am petrecut-o plângând și atât, fără ca psihoterapeuta mea să înțeleagă prea multe) a fost în urma frustrării acumulate pe fond de Scleroză Multiplă. Frustrare, tristețe, neputință... Și de acolo, au trecut aproximativ doi ani până când chiar terapeuta mea să îmi spună : "Auzi, începe un nou grup de formare în Analiză Tranzacțională. Nu ai vrea să te duci?"

Cred că pentru mine, asta este dovada cea mai concretă că din "mucegaiuri si noroi" - cum zicea Arghezi (#tocilara), se pot naște lucruri frumoase. Ce am învățat este că viața se reinventează continuu, iar eu... trebuie doar să rămân deschisă la ce mi se oferă. Să accept ce se întâmplă, și să nu stau pe margine, în propria mea viață. Oricine se poate reinventa. Trecutul este doar trecut, viitorul... doar îl las să vină. No pressure. Așa cum vrea el, cu tot ce mi-a rezervat. Sănătate, fericire, lecții, momente mai puțin bune.

La Facultatea de Psihologie m-am înscris într-o doară. Fără să îmi setez un obiectiv foarte puternic, gândindu-mă doar că dacă asta trebuie sa fac, o sa o termin eu. Depinde ce mai apare. Până atunci, fac ce îmi stă în putere să învăț, să lucrez în același timp, și tot ce mai fac eu pe lângă.

Și cel mai important, să mă bucur de ce fac, de ce învăț, și de viață! :)

Cu dragoste,

Florenta