Îmi doream de ceva timp să fac cursul Circle of Security, un program de Parenting despre care auzisem multe și îmi părea ceva ce mi s-ar potrivi. Motto-ul acestui curs este „Cum să fii un părinte suficient de bun”, și îmi doream să particip la un curs care nu se concentrează pe ce AR TREBUI SĂ FAC să fiu o mamă mai bună, ci conștientizarea momentelor în care mă conectez cu fiica mea. Restul vine de la sine.
Cursul constă în 8 module ce se desfășoară pe durata a 8 săptămâni. Momentan am participat doar la 2 și aștept cu nerăbdare urmarea.
Am decis să scriu acest articol acum pentru că după cursul nr. 2 am avut niște revelații în ceea ce privește relația cu fiica mea. Deși inițial am făcut niște note pentru mine, în final m-am gândit că poate e important să transmit și altor persoane interesate. În special după ce în weekend am făcut un brainstorming cu soțul meu și prin extensie, cursul a fost revelator și pentru el.
Să încep cu începutul: nesiguranța mea în ceea ce privește relația mea cu Aida, fetița mea de aproape 2 ani. Această nesiguranță am resimțit-o de la început, cu toate că premizele unei relații reușite erau pe masă: Aida s-a născut natural, a fost alăptată un an, în primul an am dormit împreună și am avut parte de mult skin to skin și timp de calitate. Bineînțeles, nașterea naturală, alăptarea etc nu sunt garanții pentru o relație puternică și de asemenea nu înseamnă că bebeluși hrăniți cu lapte praf nu vor avea o relație semnificativă cu mama, așa cum pot sugera anumite surse. Din contră, iată că nesiguranțele mele interne au fost mai puternice decât asta, deși teoretic, făcusem ce trebuia.
Un moment semnificativ din terapia mea personală a fost când terapeutul meu mi-a spus: ”Aida nu este mama ta!”. Cu cât m-am gândit mai mult la asta, cu atât mai mult sens făcea: toată copilăria am cerut atenția mamei, uneori chiar și extrem (am scris despre asta AICI). Bineînțeles, era un proces inconștient atât al meu, cât și al mamei mele.
Iar venirea Aidei, ca a oricărui copil, nu face decât să ne aducă la suprafață conflicte din trecut nerezolvate. De aceea se spune, pe bună dreptate, că „ei știu ce butoane să ne apese”. De aceea, diferența Aidei de comportament între mine și Ionuț era de nesuportat pentru mine (încă este greu uneori): când pleacă el, urlă după el și pare că îl preferă. Copilul din mine se simte neimportant și neiubit. După cursul 2 COS îmi dau seama - și de fapt mă mai gândisem la asta fugitiv, că face asta pentru că simte că relația cu mine e stabilă, atașamentul e puternic, e sigură pe relația noastră și că eu voi fi acolo no matter what. Nu mai știu exact ce anume din cursul 2 mi-a trezit asta, probabil este un proces continuu.
Faptul că urlă după Ionuț vine din insecuritatea ei în fața impredictibilității lui - în general el este foarte disponibil, vorbește foarte frumos cu ea și se joacă, dar discuția cu el a revelat mai multe aspecte: când ea urlă și face tantrumuri (pentru că asta este etapa în care este), el devine agitat și nereceptiv la nevoile ei (azi dimineață a făcut un tantrum că voia și nu voia afară - era îmbrăcată în fața ușii, ușa deschisă și urla. Este un conflict interior obișnuit în etapa asta). Ionuț se răstește, își pierde răbdarea și în discuția noastră, vorbind fiecare despre ce anume din copilăria noastră trezește în noi în momentele astea cheie, Ionuț a spus că el gândește„Nu ai dreptul să simți asta. Eu am trecut în copilărie prin lucruri cu adevărat grele”.
Pentru mine, faptul că este de neconsolat DE MINE în acele momente: „Cu Ionuț s-ar liniști. Nu sunt suficient de bună pentru ea, sunt iar pe locul 2 cum eram pentru mama”. La nivel comportamental, nu devin agresivă, ci mai degrabă discreditez situația: mă retrag deși îi spun că „Pare că nu te pot ajuta acum. Dacă ai nevoie de mine sunt aici. Acum e nevoie să te calmezi singură”. Intern, tot sufăr că nu o pot calma, și este cu atât mai dificil când motivul pentru care urlă este faptul că a plecat Ionuț.
De asemenea, insecuritatea mea când vine vorba de a o conține și securiza fizic contribuie la di-stresul meu: Ionuț o poate ține în brațe, cu el se simte protejată fizic și acesta este un alt motiv pentru care îl alege pe el. În discuția de azi am luat în calcul că în relație cu mine nu are nevoie să se simtă securizată fizic pentru că se simte securizată emoțional. Iar nevoia ei de a sta în brațele lui poate veni dintr-o nevoie de compensare a siguranței emoționale cu cea fizice. Acestea sunt, bineînțeles, doar asocierile noastre, dar acum fac sens.
Tot în cursul 2 de COS am vizionat un filmuleț în urma căruia am discutat despre etapele de explorare ale unui copil de aprox 2 ani, și de revenire la părintele său. Pe lângă asta, se observau multe alte aspecte ale relației mamă-copil: încurajarea pe care o făcea când copilul pleca să exploreze, asigurarea că este acolo, descrierea verbală a lucrurilor noi cu care interacționează copilul. Și mi-am dat seama că asta facem și noi cu Aida de când s-a născut. Când am fost la Diana și am făcut asta cu Mara (când atingea canapeaua sau cearceaful îi descriam modelele desenate și Diana mi-a subliniat asta) am realizat că simt că am învățat asta de la Ionuț. Deși eu vorbesc cu ea de când s-a născut și îi descriu ce este în jur - mai mult în natură (copaci, iarbă, păsări etc), Ionuț îi descria și lucruri mult mai banale (ex modelul unei cuverturi etc).
Am mai discutat de reacția fiecăruia din noi la un potențial pericol pentru Aida - în sensul de căzături. De exemplu, la Sleep training, Aida dă să sară din pat. Ionuț vede pericolul iminent când ea doar ridică piciorul pe tăblia pătuțului, cu intenția de a sări. El intră imediat în cameră să o dea jos. Eu mai aștept pentru că de cele mai multe ori dă piciorul jos de pe tăblie. Abia când văd că ea continuă să se ridice intru. Ne-am dat seama că relaxarea mea generală față de posibile căzături vine din încrederea pe care o am în ea- chiar dacă va cădea, se va speria dar va fi bine și în viitor va ști să nu se mai urce, și probabil vine și din mediul securizant (din punct de vedere fizic) în care am crescut. De acest mediu securizant, Ionuț nu a avut parte.
În timpul cursului, suntem încurajați să facem asocieri cu copilăria noastră, să găsim conexiuni cu modurile în care s-au purtat părinții noștri cu noi și modul în care suntem noi acum, cu copiii noștri. Lucrăm în perechi iar la final, când revenim în grupul mare, putem împărtăși concluziile cu restul grupului sau cere feedback.
Este incredibil că am tras concluzii atât de profunde după doar 2 întâlniri și aștept cu nerăbdare următorul curs. Am decis să scriu despre asta, pe măsură ce conștientizez și schimb lucruri :)
Las aici linkul cu detalii despre acest curs. Circle of Security
Cu dragoste,
Florența
