De-a lungul anilor, am avut o reala rezistenta in fata lucrurilor care nu erau cum imi doream eu sa fie.
Incepand
cu boala mea, care incepuse sa ma limiteze in ceea ce imi doream sa fac
cu adevarat, cum mi-am construit un adversar, un dusman din picioarele
mele care nu mai voiau sa mearga atat de mult pe cat imi doream EU, pana
la relatii care deveneau toxice pentru mine si pentru cealalta persoana
(iar aici nu ma refer doar la relatii de cuplu, ci si la prietenii care
ajunsesera la final).
Orice relatie care nu hraneste , care ne
aduce liniste, nu merita sa fie pastrata. Sunt persoane si persoane, pe
care le intalnim zi de zi, de la care invatam ceva, intr-un fel sau
altul. La final, putem lega prietenii pe viata, iubiri trainice sau
raman doar lectii pentru noi. Asta este la fel de valoros. Fiecare om pe
care il intalnim a fost acolo, la momentul acela, pentru ca asa trebuia
sa fie, pentru ca noi am ales asta in subconstientul nostru.
La
un moment dat, relatia se poate rupe, oamenii se distanteaza, pentru ca
atat au avut nevoie sa invete unii de la altii. Drumurile lor pur si
simplu vor urma alte rute. Si asta e ok. O sa mergem fiecare mai
departe, spre alte experiente din care vom invata alte lucruri.
Faptul
ca alegem sa ramanem "agatati" este decizia subconstientului nostru,
care mai are nevoie de aceleasi lectii. Toate astea se intampla,
bineinteles, inafara sferei noastre de constienta, si din pacate, nu
facem decat sa repetam vechile sabloane, sa alegem acelasi tip de
persoane in jurul nostru, aceleasi tipuri de experiente, intrebandu-ne
"de ce ni se intampla asta iar", cand de fapt , suntem noi cei care am
luat aceleasi decizii (facand acelasi lucru, si asteptand rezultate
diferite. Pe cineva care ne va salva).
In aceeasi nota, putem sa
ne petrecem intreaga viata sperand descoperirea unui "medicament
minune", si ca "medicina sa avanseze", ceva care sa ne redea inapoi
viata.
AT-ul m-a invatat sa imi asum responsabilitatea pentru
viata mea, pentru modul in care traiesc. Nu trebuie nimic si nimeni sa
imi dea viata inapoi, trebuie sa mi-o iau singura. Ea de fapt a fost
mereu acolo pentru mine, nu a fost nimic sau nimeni care "mi-a luat-o".
Faptul ca am cunoscut aceasta boala cu siguranta nu a fost intamplator.
Da, ok, nu este tocmai comod, am multe limitari si zile in care vreau
doar sa stau sa imi plang de mila (dar pana si asta e in regula,
intrucat am invatat sa fiu constienta de emotiile mele si sa le exprim).
Cu toate astea, imi dau seama ca am invatat sa apreciez mai mult ce
am, sa ma iubesc pe mine , ceea ce este o mare realizare, Sa ma trezesc
in fiecare dimineata si sa imi enumar in minte lucrurile pentru care
sunt recunoscatoare, de la oamenii minunati in jurul meu (si stiu ca eu
i-am ales, si ei pe mine, iar faptul ca unii s-au indepartat nu a fost
intamplator), pana la faptul ca pot sa imi misc glezna si degetele de la
picioare :)
Invat in continuare, cat de important este
nivelul urmator. Sa stii cand sa nu insisti in lucrul cu clientii, in
terapia lor. Clientul este cel care stie cel mai bine de ce are nevoie,
chiar daca nu la nivel constient. Limbajul corpului, mici ezitari sau
"greseli" in vorbire, ii tradeaza subconstientul si aceste lucruri pot
spune mai multe decat 1000 de cuvinte. Ca terapeut, poate iti dai seama
ca in anumite situatii ar "trebui" sa vorbeasca despre anumite lucruri,
si chiar daca la nivel rational accepta sa faca asta (poate doar pentru a
face pe plac terapeutului sau pur si simplu la nivel constient este
confuz), sunt o multitudine de semne care spun terapeutului ca ar
prefera sa nu mearga pe calea sugerata. Atunci terapeutul nu insista, si
asteapta pana cand clientul e pregatit cu adevarat sa lucreze acea
bucata.
Mai mult, am vazut ca lasand lucrurile sa se intample, mi s-au deschis alte si alte usi, drumuri noi pe care le sa le parcurg, experiente noi si minunate. Da, sigur, era mult mai comod sa stau sa ma plang ca "mi se intampla lucruri groaznice", si toata lumea ar fi inteles. Cei mai multi nu stiu cum e de fapt, dinafara pare cu siguranta infricoasator, dar cum experimentez asta in interior, e alegerea mea. Alegerea fericirii este subiectiva la fiecare, iar eu aleg sa "make the best out if it".
Cu dragoste,
Florenta
