Abonare LifeIsNotAFight

Abonare

luni, 24 februarie 2020

Mami cu SM - nopți lungi

Problema somnului la bebeluși este una foarte delicată.
Problema somnului în scleroza multiplă este foarte delicată.
Când cele două probleme se reunesc sub același acoperiș...


Înainte de Aida eram cunoscută de toți prietenii mei pentru programul meu de somn „de sugar” :)) (expresie foarte prost folosită, ca și când sugarul doarme!! ). La ora 22:00 eram în pat, în zilele normale (prin „normal” înțeleg că nu era seara de Vocea României). Erau, bineînțeles zile în care ne strângeam mai mulți prieteni, de obicei la noi acasă, și poate rezistam până la 22.00-22.30 :D. După care, ca o super gazdă, îi lăsam cu Ionuț și mă duceam să mă culc. Pentru că în momentele când mi se face somn mi se face și frig, aveam în sufragerie la îndemână o păturică, și toți știau că dacă am ajuns la „păturică” nu mai stau mult și mă pupă de somn ușor. 
În sarcină am avut același program, fără fluctuații de somn. Spre finalul sarcinii mai aveam nopți în care mă trezeam la 4 dimineața și nu reușeam să adorm până la 6 dar în rest, nu prea am fost afectată de hormoni, cu stări neobișnuite, cerințe de ciocolată la 2 dimineața sau hipersensibilitate (la filme plângeam de dinainte). 

Teama mea cea mai mare când mă gândeam la provocările de a fi mamă era lipsa somnului. Auzisem povești dramatice, chiar nașa mea îmi povestise că a adormit aproape în picioare, cu copilul pe umăr. Lucrurile mi se păreau cu atât mai drastice cu cât eu niciodată nu am reușit să dorm în timpul zilei, așa că să recuperez privarea de somn din timpul nopții nu părea o soluție viabilă. „Legenda” - mamaie spune că de la 3 ani am decis că ziua trăim, nu dormim, spre disperarea oricui ar fi stat cu mine.

Încă dinainte să vină Aida, am citit tot ce mi-a picat în mână despre subiect, dar probabil cel mai relevant a fost capitolul despre somn din cartea cercetătorului în biologie moleculară John Medina MD, ”Brain Rules for Babies”.
Așadar, există două mari abordări în gestionarea somnului bebelușului, pe scurt:
- Teoria Atașamentului Parental (Attachment Parenting) dezvoltată de medicul pediatru William Sears. Un pic de background despre Dr Sears: căsătorit cu o asistentă în pediatrie, are 8 copii, dintre care cred că 2 (am împrumutat cartea ”Cartea Bebelușului” în care găsisem informația asta și nu îmi amintesc exact câți) sunt medici, la rândul lor. Deci experiență are. Este și o autoritate în domeniu. 
Principiile de bază ale Teoriei Atașamentului sunt: conexiunea la naștere, alăptarea, purtarea copilului în sistem, bed-sharing sau co-sleepingul (dormitul în același pat sau în pătuț alăturat patului părinților, fără gratii între), conectarea cu copilul când plânge și echilibrul. 
- Metoda CIO (Cry it out sau Farber). Este o metodă care implică, pe scurt, să lași bebelușul să plângă până adoarme. Mai elaborat, bebelușul va protesta până își găsește propria modalitate să se adoarmă și să își mențină starea de somn. Se intra la copil după 9 minute, apoi dupa 11, iar intervalul se mărește. Bebelușii, ca și noi, se trezesc de mai multe ori între ciclurile de somn, doar că noi, ca adulți, știm să ne re-adormim, și nici măcar nu ne amintim acele scurte momente de trezire. În schimb, până învață, bebelușul va apela la mamă pentru a putea readormi. 
Important este că orice tehnică de somn trebuie abordată după vârsta de șase luni. Până atunci, somnul copilului este oricum foarte haotic, se tot schimbă.

După ce am citit aceste cărți, Teoria Atașamentului scria pe mine. Este ceva natural, normal că îmi doresc să fiu acolo pentru ea, lângă ea. Aida s-a născut printr-o naștere naturală, este alăptată la cerere, a dormit mereu cu mine (Ionuț s-a mutat în sufragerie - măcar unul din noi să fie apt :)) ), iar conectare... este din plin. Nu am putut să o port în sistem din cauza dezechilibrelor mele și mersului prost.

Am fost (și sunt, oricum) una din mămicile fericite. Până la saltul mental de la 9 luni, Aida se trezea de 2-3 ori pe noapte, doar să sugă, în general 5 minute, după care adormea. O alăptam la orizontală, nici nu era nevoie să mă ridic, somnul îmi era întrerupt doar puțin. 
Începând cu acel salt, se trezea o dată la 2 ore. Suportabil. Sugea, adormea. Perioada însă, în loc să treacă, s-a ”acutizat”. Se trezea uneori la mai puțin de o oră, în regresiile de somn stătea trează vreo 2 ore, timp în care plângea, se atașa si de-mufa de la sân, era agitată. Uneori, dacă era mai târziu de 4 dimineața se trezea Ionuț și o lua să reușesc să mai dorm eu vreo 2 ore neîntrerupt. Am slăbit în perioada aia sub 50kg, cred că doar în școala generală am mai fost așa. Din fericire, nu am mai făcut un alt puseu, cel puțin până acum, dar știam că trebuie să facem o schimbare drastică.

Când am început formarea în Analiză Tranzacțională, prima carte din lista de la curs pe care am citit-o a fost ”Why Love matters”, de Sue Gerhardt. Cartea stresează importanța copilăriei foarte mici și a efectelor negative pe care plânsul prelungit, neasistat al bebelușului le au asupra creierului și a dezvoltării ulterioare. De aceea, așa cum înțelegeam eu metoda Farber (sau Cry it out), mi se părea de neconceput. 
Din cauza asta mi-a luat ceva până am luat legătura cu un consultant în somn. Inițial, când Aida avea șase luni, am cumpărat un plan personalizat prin aplicația Huckleberry. Până atunci, Aida nu prea dormea nici în timpul zilei. Conform indicațiilor mele și a dorințelor pe care le am în privința somnului copilului (vreau să doarmă singură în cameră/în pătuțul ei/nu mă deranjează co-sleepingul sau ce tip de metodă sunt dispusă să folosesc), experții de la Huckleberry mi-au trimis un plan personalizat.
Aida adormea doar la sân și rar, dacă nu reușeam așa, o plimba Ionuț. Cei de la app au sugerat să scot asocierea somn-sân, să o adorm doar plimbată, și să o pun jos din ce în ce mai trează, astfel încât să ajungă să adoarmă singură.
Nu am reușit. În mare, pentru că Ionuț nu putea fi lângă noi la fiecare somn și ca să funcționeze, ar fi fost nevoie de consecvență. Totuși, a ajutat că așa a început să doarmă și în timpul zilei, deși nu foarte mult (rar mai mult de 30min la fiecare somn).

În final, am ajuns la Ioana Stănescu, de la Nani-Nani Bebeluș. Din prima seara, ne-am dat seama că Ioana este de fapt consultant pentru părinți, mai puțin pentru bebeluși. Ioana aplică metoda sleep-wave, adică pui copilul în pătuț, îi spui somn ușor, că e momentul să doarmă, ”mami te iubește” etc și ieși din cameră. 
O să explic cum a funcționat la Aida. Am început trainingul la 10,5 luni, când aveam deja o lună jumătate de nesomn, plus lunile de somn întrerupt de dinainte. Eram motivați amândoi să facem o schimbare și ne îmbărbătam unul pe celălalt că ”putem face asta!”. 
Nu am fi putut :)). Am ajuns la concluzia că este o știință adevărată, cu ore biologice de somn, variațiile lor, gestionarea protestelor etcetc. La asta se adaugă încărcătura emoțională cu care venim fiecare din noi, cum interpretăm plânsul și ce trezește asta în noi. Și aici a intervenit Ioana.
Aida, care nu adormise niciodată singură, în prima noapte, când eram pregătiți psihic de ore de proteste, a adormit singurică în 20 de minute. În aceste 20 de minute, a intrat Ionuț la ea (nu eu, pentru că de la mine ar fi vrut altceva) la fiecare 5 minute, să o reasigure că suntem acolo și că o iubim, dar este timpul de somn. Peste noapte s-a trezit tot la fiecare 2 ore, dar readormea în mai repede de 1-2 minute. 
Pentru că a avut o perioadă lungă de somn defectuos, dimineața a dormit până la 7.30, iar din a doua noapte a dormit 14 ore legat. Următoarea zi nu știam ce e cu mine, unde a intrat atâta somn, am avut eu o regresie :)) și de la 5 la 6 dimineața nu am reușit să adorm. 
De atunci somnul de noapte este mereu legat, cel puțin 12 ore fără treziri. La somnurile de zi încă lucrăm, dar acestea se reglează cel mai greu.
Au fost, și sunt sigură că vor mai fi momente grele, dar cred că este nerealist să mă gândesc că va dormi ca un adult de acum încolo. În orice caz, este un progres neimaginat. Și Aida avea capacitatea de a face asta, doar că nu i-am dat ocazia până acum.

Cred că echilibrul de care vorbea Dr Sears trebuie să implice și mama. Cu siguranță dacă mama nu este ok, nici bebelușul nu va fi ok. Eu nu mai eram ok cu somnul, sau mai bine spus, cu ne-somnul. 
Și nici ea nu mai era ok. Ajunsese să doarmă foarte puțin, mai puțin de 10 ore ziua+noaptea, ceea ce pentru un copil în dezvoltare este insuficient.

Sunt copii care învață să adoarmă singuri pur și simplu, de la patru luni. Aida nu a reușit și în a-i arăta că are această capacitate a constat trainingul. Noi doar am avut încredere în ea
Cu dragoste,
Florența

duminică, 2 februarie 2020

De ziua ta

Este o zi foarte tristă azi... Adică mă simt foarte tristă... nu ajută că nici Aida nu se simte foarte bine :(
Dar astăzi ar fi fost ziua mamei mele... ar fi împlinit 66 de ani.

Mă gândesc deseori că aș vrea să îi transmit Aidei că moartea e un proces natural, pe care să îl acceptăm așa cum este el, cu tristețe, cu dor de cei care ne părăsesc, cu amintiri pe care le vom avea mereu despre ei.
Mă pregătesc să țin un grup de consiliere pentru femei ce au trecut prin mastectomie. Cu ocazia asta, dar chiar dinainte, am citit mult despre gestionarea fricii în fața iminenței morții. Cu Ionuț am deseori discuții despre scopul final, astfel încât să ne trăim viața pentru ca atunci când vom pleca, să fim împăcați (da, știu, discuții de oameni bătrâni :)) Impactul nopților nedormite :)) ).

Aseară discutam despre sentimentele noastre în raport cu independența ei pe viitor: cum ne vom simți, spre exemplu, când ea, pe perioada facultății va dori să plece cu o bursă de studii în străinătate. Că, dacă va dori asta, cu siguranță va pleca, dar este un exercițiu interesant să mă gândesc la asta acum. Bineînțeles, mie îmi crește nivelul de anxietate acum, la gândul că în scurt timp urmează creșa! :))
Și pentru prima dată am realizat ce femeie puternică era mama, ȘI ca mamă. Câtă libertate mi-a oferit în anii de liceu, câtă încredere a avut în mine când am plecat în Erasmus în Italia șase luni, în timp ce eu luam asta de bună, fără să mă gândesc la ce simte ea (și nici nu aș fi putut să o fac, abia acum, mamă fiind la rândul meu, realizez ce implicații au avut situațiile acestea). Mai mult, nu știu cum a reușit să gestioneze momentele mele de rebeliune, când am plecat în Spania fără să știe unde sunt sau când mi-am luat certificat de scafandru și am plecat la mare la scuba... îi spuneam unde am fost și ce am făcut când mă întorceam, dar eu, acum, ca mamă, mi-aș pierde încrederea și m-aș întreba mereu unde este, dacă este acolo unde a spus că este și dacă face ce a spus că face...

Și cu asta în minte acum, realizez că și din punctul ăsta de vedere este și va fi o inspirație pentru mine.
Încă mai învăț de la tine, mami. Și îmi doresc să fiu o mamă cel puțin la fel de bună pentru Aida.

Te iubesc