Ma gandeam sa scriu artcolul asta chiar in decembrie, cand o sa termin primul an de Analiza Tranzactionala, dar acum m-au coplesit gandurile si am inspiratie. Ar fi pacat sa se piarda.
Asa ca voi enumera cele mai importante lucruri din AT pe care le-am invatat si le folosesc in viata de zi cu zi. Merita mentionat ca m-a ajutat foarte mult sa vorbesc despre asta cu prietena mea, careia ii multumesc ca in momentele mele mai putin bune, imi aminteste ce am invatat :)
1. Nimeni nu ma poate face sa ma simt in niciun fel. Este alegerea mea cum ma simt.
Daca cineva incearca (in mod constient sau nu) sa ma faca sa ma simt prost, limitata, inferioara, este alegerea mea daca ma simt asa. Faptul ca persoana respectiva a facut o actiune care pe mine, in prima faza ma poate jigni, spune mai multe despre persoana respectiva decat despre mine. Este alegerea mea daca ma simt prost, inferioara etc cand pot sa ma simt amuzata de exemplu
2. Am invatat sa ascult vocile din capul meu.
Sa le ascult si sa cconstientizez daca intr-adevar este vocea mea interioara sau a parintilor mei. De cand suntem mici, din cauza faptului ca parintii nostri au avut anumite credinte, si ei la randul lor, au fost crescuti intr-un anumit fel, ne-au transmis aceste credinte, care in viata noastra actuala nu sunt neaparat relevante.
De exempu, in aspecte ale relatiei mele, deseori auzeam vocea mamei mele si mi-am dat seama ca aveam discutii cu prietenul meu, asteptari de la el care erau de fapt ale mamei mele. De exemplu, ar trebui, daca e frumos afara, sa iesim din casa. Si aveam chestia asta atat de inradacinata in mine, incat credeam ca e a mea, si nu ma oprea nimic sa ies din casa cand e frumos afara. Chiar daca ma duceau picioarele chiar daca as fi preferat mai mult sa stau in casa sa ma uit la filme.
Cand am constientizat ca eu de fapt, imi doresc sa lenevesc tot weekendul, si ca vorbele pe care le auzeam in cap le-am identificat ca fiind ale mamei mele, am decis ca e ok sa stau in casa chiar daca e frumos afara. O sa mai fie si alte zile frumoase, si pana la urma e vorba de quality-time. Asta nu inseamna neaparat afara :).
Pentru mine a fost foarte important sa identific dorintele mele autentice, de cele ale mamei mele, si sa actionez in consecinta.
3.Am invatat ca oamenii, ca fond, nu sunt niciodata rai. Ceea ce vedem noi ca fiind rau sunt doar alaturarea unor evenimente nefericite din copilaria fiecaruia.
Si asta poate proveni chiar din copilaria inafantila de exemplu. Un bebelus care nu este luat in brate in primele saptamani din viata, pentru ca nu are creierul complet dezvoltat (in special hipocampusul, care regleaza nivelul de cortisol in hipotalamus si astfel) in conditii de stres cronic, hipotalamusul va fi inundat de cortisol, ceea ce in viata de adult va genera stres cronic fiziologic. Adica orice, de la boli cronice, la violenta etc. (sigur, astea sunt cele mei rele situatii).
Mai depart, un copil in crestere este foarte vulnerabil. Si pentru el, ceea ce spun/fac parintii, este vital pentru supravietuire. Desi aparent poate ca nu asculta, nu se conformeaza, mesaje negative , pe care parintii nu le constientizeaza neaparat, pot deforma realitatea viitorului adult si modul in care acesta se va dezvolta si actiona in viata lui de adult.
Intr-adevar, eu nu am copii inca, si desi nu a fost cazul de abuzuri in copilarie si lucruri grave, imi dau seama acum de atatde multe mesaje transmise de parintii mei, care imi guverneaza viata acum.
4. Am invatat ca nu trebuie sa fiu prietena cea mai buna a tuturor.
Din copilarie, dintr-o teama de neadaptare, imi doream o apropiere foarte mare. Am crescut fiind uneori geloasa pe prietenele mele si relatiile dintre ele, gandindu-ma ca nu sunt suficient de buna sa fiu "cea mai buna prietena a cuiva".
Acum, imi dau seama ca nu este deloc asa. Daca cineva se indeparteaza, e ok. Ma simt mult mai independenta din punctul asta de vedere. Prietenii mei buni sunt pusi deoparte. Daca pleaca, inseamna ca nu erau prieteni asa buni in the first place. Cei care raman, sunt cei apropiati cu adevarat.
Mai mult de atat, am vazut ca de-a lungul timpului, am putut sa imi fac prieteni noi, si ca oamenii potriviti apar in viata ta atunci cand ii lasi si dai drumul vechilor relatii.
Faptul ca prietenele/prietenii mei au si alti prieteni e total ok. Faptul ca au prieteni mai buni ca mine e din nou, ok :)
5. Modul in care traiesc, este, din nou, decizia mea, pe care pot sa o schimb cand hotarasc asta.
Si ma refer sa hotarasc asta cu toata fiinta mea. Cele mai multe decizii pe care le luam asupra vietii, le-am luat in copilarie. Da , la un moment dat, in copilarie, am decis sa fiu bolnava. Pentru atentie, pentru alte motive care in momentul ala m-ar fi satisfacut.
Acum, evident nu mai vreau sa fiu bolnava. Totusi, undeva, in subconstientul meu, am gasit niste beneficii secundare, care ma tin in acest loc.
Este valabil pentru orice caz. In momentul in care "privim in ochi" fricile, beneficile situatiei in care suntem, le constientizam, vom putea face si pasul curajos de a parasi situatia actuala.
Sigur, uneori e mai greu, dureaza mai mult timp, si poate in cazul meu, "iesirea din situatie" nu e solutia. Poate invat mai multe despre mine si despre cei din jurul meu in aceasta situatie decat daca as fi fost sanatoasa. Cu siguranta.
6. Sa imi recunosc cu adevarat ce simt
Asta de fapt ar trebui sa fie pe locul 1, intrucat cred ca e cel mai important lucru.
Am invatat sa imi recunosc, sa accept ce simt, fie ca sunt sentimente pozitive, sau negative - interzise. Mi-am dat voie sa le simt, sa le recunosc, sa le accept, si sa decid daca este cazul sau nu, sa le schimb, sa le gandesc din alta perspectiva.
Daca am fost trista, mi-am dat voie sa plang cu orele, sa fiu deprimata cu zilele, pentru ca am stiut ca in final o sa ma ridic, o sa o iau de la capat, mai puternica.
Daca am fost invidioasa (pentru ca mi-am dat seama ca sunt chiar invidioasa...pe toti cei care pot sa mearga in mod natural, care pot sa danseze cum dansam si eu, care pot sa calatoreasca si sa viziteze locuri noi pur si simplu cu bucurie, asa cum faceam si eu etc), mi-am acceptat asta, am avut compasiune pentru mine, nu m-am mai judecat ca e interzis sa fiu invidioasa, si am incercat sa "preschimb" acest sentiment in tristete (pentru ca a fost o pierdere pentru mine sa nu mai am in mod natural toate aceste lucruri), pentru ca mai apoi sa accept asta ca pe o lectie, o provocare sa continui sa fac lucrurile acestea in felul meu (la asta inca mai lucrez, dar sunt pe drum :) )
Mi-am dat voie sa plang mai mult dupa ai mei, negandindu-ma ca imi face rau. Ai mei nu mai sunt si este normal sa imi amintesc de ei, sa ii plang, sa imi fie dor de ei, si nu ar trebui sa ma simt vinovata ca fac asta, "pentru ca trebuie sa fiu puternica".
7. Sa las lucrurile sa se intample
Pentru ca nu este nevoie sa am mereu dreptate, nu este nevoie toate sa fie cum vreau eu. Sigur, este parte din acceptare. Oamenii pe care ii intalnim,toti sunt aici pentru a ne invata o lectie , pe care noi am ales-o, decare avem nevoie. Asta implica si suferinte, si dezamagiri, si cu siguranta multa bucurie si iubire.
Lucrurile care ni se intampla , rele si bune, ne fac sa fim noi cu adevarat. Modelarea insa va veni din interiorul nostru , din deciziile pe care le vom lua in urma acestor lucruri
Pe langa asta, am invatat muuult mai multe, am avut ocazia pentru care
sunt recunoscatoare sa vad si sa asist la unele procese psihologice ale
unor colegi pe care ii apreciez atat de mult pentru ca imi arata de
fiecare data ca e ok sa simt ce simt si ca nu este vina mea ca simt
asta. Asa imi recunosc emotiile, invat sa ma accept si sa ma iubesc asa
cum sunt, sa imi accept momentele de slabiciune si sa pot sa imi
recunosc ca da...am zile cand plang toata ziua, cand sunt deprimata, si
nu e nimic in neregula cu asta. Maine o sa fiu bine din nou , pregatita
pentru noi lectii.
Cu dragoste,
Florenta
