Merg destul de rar la film. Sunt și foarte selectivă în ceea ce privește filmele, îmi ia destul de puțin să le ”desființez” ca fiind filme proaste, ceea ce de multe ori îi enervează prietenii mei. Asta e, avem gusturi diferite de cele mai multe ori.
Mai mult de atât, sunt și oarecum limitată în opțiunile mele pentru cinematograful în care aș vedea un film. Pentru că s-au dus zilele în care mergeai la Patria, unde cinematograful nu era mai mare decât un restaurant mai măricel și îmi permiteam să fac câțiva pași, acum să văd un film la Mall necesită un efort destul de mare - să merg de la parcare pînă la cinematograf. Chiar dacă aleg cel mai mic Mall din București, și am învățat cel mai scurt traseu acolo, în unele zile e pur și simplu prea greu, și de cele mai multe ori zic pas. Nu o dată am preferat să rămân acasă în timp ce Ionuț cu prietenii noștri au mers la film. Mă consolează faptul că la cele mai multe din filme, oricum aș rămâne acasă, considerându-mă mai câștigată citind dintr-o carte în timpul ăla.
 |
| M-a dus în spate și în Thassos |
Când chiar e un film pe care îmi doresc să îl văd, o să trag de mine. Așa a fost weekendul trecut: am găsit filmul - The Post, un film despre libertatea presei, o situație în care documente strict secrete de la Pentagon ajung în mâinile presei, și cum autoritățile gestionează asta. Am găsit și prietenii cu care să mergem, și eram chiar entuziasmată să văd filmul ăsta. Totuși, filmul rula de ceva vreme, așa că nu l-am găsit deloc la cinematograful unde merg de obicei. Rula doar la cinematografe unde era foarte mult de mers. Ce-i drept, Ionuț m-a mai dus în spate prin Mall când nu mai puteam să merg după film, și deși transformăm asta în ceva amuzant de fiecare dată (mai ales când îi pun piedică cu bastonul în timp ce sunt în cârca lui - ca să facem lucrurile mai interesante, mai provocatoare), la final nu este prea comod pentru niciunul din noi.
Așa cum am decis, în general, să fiu selectivă cu filmele la care merg, cu oamenii cu care stau etc, la fel am decis să nu mă mai privez de lucruri care îmi plac. Cum ar fi să merg la un film bun... sau într-o călătorie, oriunde în lumea asta.
Și pentru că am primit de la A.P.A.N. un scaun rulant, m-am hotărât să îl folosesc. Deși pot să merg pe distanțe scurte, nu am energia să ”bat” Mallurile pentru un film. Așa că am pus căruciorul în mașină și ne-am hotărât să vedem cum este.
Și a fost ok. Dacă nu iau în considerare că locurile pentru dizabilități erau ocupate. S-a eliberat unul din ele care era ocupat de scutere de la Pizzahutdelivery.
În primă fază, pentru că Ionuț a ”alergat” aproape cu mine, cu o viteză cu care eu nu am mai mers de ani de zile, am ajuns de la parcare la cinema într-o secundă. Mi s-a părut că deși este Mallul mai mare față de cel în care merg de obicei, cinematograful e mai aproape de parcare și nu e mult de mers. Fals, bineînțeles. Până nu mi-au confirmat prietenii noștri că e de fapt muuult mai departe, am stăruit.
În sala de cinema, a trebuit să las căruciorul și să urc scările până la locurile noastre. Ok, dacă nu aș fi putut să merg deloc, puteam sta pe primul rând, dar nimeni nu se poate bucura de film pe primul rând. Și nu înțeleg de ce persoanele cu dizabilități trebuie să fie dezavatajate.
Probabil, spre deosebire de alte locuri din București, mallurile sunt mai adaptate pentru persoane cu dizabilități, cu toate astea suntem departe de o țară civilizată. Spre exemplu Londra sau Paris. Da, știu, absurd să ne comparăm...
Totuși, filmul super bun :)
La ieșirea din cinematograf, ca și la intrare, sunt câteva scări. Puține, nu a fost problemă să le urc când am ajuns. Totuși, la plecare, ne-am hotărât să încercăm platforma pentru scaune rulante, pentru eventuale situații viitoare. Platforma nu funcționează decât cu cheie, pe care un responsabil al cinematografului o are. L-a căutat Ionuț și am făcut rost de cheie imediat. Dacă eram singură, ar fi fost mai complicat și m-aș fi agitat puțin. Motivul pentru care cheia nu este mereu acolo este că se fură, după cum ne-au spus responsabilii cinematografului. Ceea ce e destul de trist, dar bănuiesc că este vorba de aceeași mentalitate pentru care se ocupă și locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.
Un alt avantaj al faptului că am fost cu scaun rulant în Mall a fost că după film, am putut să mă plimb pe la niște magazine. Asta în sine e super experiență, având în vedere că acum îmi cumpar haine și pantofi doar online. Și sunt îndrăgostită de pantofii găsiți acolo!
Per total, pentru mine a fost o experiență ok, dar sunt conștientă cât de important este că totuși pot să mă deplasez. Cred că m-aș fi stresat destul de tare dacă trebuia să mă agit să caut pe cineva să mă ajute la scări și cu siguranță nu mi-ar fi convenit să văd filmul din rândul 1. Nu mai vorbesc de parcare.
În orice caz, sunt mândră de mine că am acceptat scaunul rulant pentru situații în care mi-ar fi prea greu să merg și că, dacă au fost priviri ciudate în Mall, nici nu le-am observat. Eram prea ocupată să îmi văd de viața și distracția mea :).
Cu dragoste,
Florența
