 |
| Asta e chiar o poză cu eclipsa din 2017 :)). Credit colegului meu, Bob Scott, din Tennesee |
Recent a fost ziua mea. Pe 11 iulie.
A fost și ziua când mi-am făcut primul test de sarcină. Și pe al doilea. Ca să confirm.
Renunțasem la tratamentul cu REBIF în ianuarie 2017, după doar trei luni de injecții pentru că mă simțeam ca într-un puseu o dată la două zile: de fiecare dată după ce făceam injecția și ziua următoare. Îmi mai reveneam seara, când trebuia să fac următoarea injecție. Nu am vrut să mă mai cert cu nimeni că renunț la tratament, să am discuții că de ce fac tratamentul cu vitamina D3... așa că am spus că vreau să rămân însărcinată. În orice caz, nu a fost ca și când mi-ar fi oferit un tratament convențional care să nu îmi scadă calitatea vieții, cum făcea REBIF-ul în cazul meu. Mi s-a recomandat să iau paracetamol, ceea ce făceam oricum - nu îmi imaginez ce frisoane și dureri de cap aș fi avut fără paracetamol, când era insuportabil cu tot cu paracetamol. Ionuț, care a insistat mereu să fac tratament convențional, a renunțat la idee când și-a dat seama că mă transformam într-un zombie și că tratamentul nu îmi aducea niciun beneficiu din punct de vedere al calității vieții.
În primele luni, m-au sunat de la spital să mă întrebe dacă am rămas însărcinată, până la urmă mi-au spus că mă vor scoate din program și că după ce nasc, voi intra din nou pe tratament.
Ce e drept, acum am rămas însărcinată aproape imediat. Nu prea îmi venea să cred, așa că nu m-am entuziasmat foarte tare până nu am ajuns la medic, pentru confirmare. La clinica Peltecu, unde am reușit să mă programez, am fost foarte plăcut impresionată de primul medic care m-a consultat și care mi-a confirmat sarcina. Dr. Botezatu lucrează și la Spitalul Filantropia. Calmul lui mi-a insuflat multă încredere, m-a relaxat. Când i-am spus de dozele mari de vitamina D3, mi-a spus că este foarte bine, că și el prescrie la persoane obeze. ”Nu este cazul dvs!”- a adăugat :)). L-am întrebat ce restricții alimentare am (citisem pe site-uri mult prea multe). Mi-a spus zâmbind că sarcina nu este o boală, și că pot să mănînc orice, atâta timp cât sunt sigură de proveniență. Adevărul este că dacă am o bănuială că o maioneză este făcută din ouă cu salmonela - sunt sigură că nici EU nu aș mânca - cu sau fără sarcină
Așadar am decis că problema alimentară nu va fi un stres pentru mine, cu atât mai mult cu cât de obicei, nu mănânc în oraș sau chestii dubioase.
Mai departe, urmează o mulțime de teste, cu care mi-am bătut capul până mi-am dat seama care, ce face, când trebuie etc. Interesant totuși este că în general, când trebuia să mă duc la spital, clinică, un consult etc, mă simțeam mega siluită, nu aveam niciun chef. Probabil și din perspectiva bolii, pentru că simțeam că de cele mai multe ori, maximul beneficiilor pe care respectivul consult mi l-ar aduce este să îmi mențin starea. Nu este ca și când Scleroza Multiplă o să treacă vreodată, nu? Din contră, mai nou rezultă am am și tiroidita autoimună, care nu se manifestă în niciun fel, dar ”trebuie urmărită”. Suuuper! Le urmărim pe amândouă, sigur, nu este ca și când pot face mare lucru :)). Dar chiar nu îmi fac probleme din punctul ăsta de vedere.
Cert este că acum, cu sarcina, merg la medic
ȘI SE REZOLVĂ!
Adică mă duc, fac un test, două, trei, câte trebuie, primesc rezultatul și gata! Mergem mai departe!
Îmi răsună din ce în ce mai des în cap cuvintele Dr. Botezatu: ”Sarcina nu este o boală!”
Zâmbesc, și mă relaxez.
O să avem un BEBE ! <3 <3 <3
Cu dragoste,
Florența
Mulțumesc :)
RăspundețiȘtergere