Scenarii de viata

Cum spuneam, foarte important in a intelege ceea ce mi se intampla fizic este ceea ce gandesc, simt, si cum imi explic asta.

Ca sa iau un exemplu de actualitate: calatoriile. Un mare vis al meu din copilarie a fost sa calatoresc. Poate pentru ca parea intangibil. Ai mei nu aveau bani, cum probabil s-a intamplat cu cei mai multi dintre prietenii mei (pentru familii "medii" din punct de vedere financiar, mai ales dupa comunism, vizitarea altor tari era ceva destul de greu de obtinut). Mi-am setat un obiectiv, sa calatoresc cat mai mult, sa vad cat mai mult din lumea asta.

Prima data cand am iesit din tara a fost in facultate. Imi doream cu disperare sa schimb ceva, murise si tata, eram destul de singura, simteam ca a plecat toata lumea de langa mine si imi doream sa fac ceva pentru mine. Am plecat in voluntariat. O experienta minunata, dar in urma careia am luat o decizie (interna, in subconstient).

In acele doua saptamani, am inceput sa am primele simptome motrice. Ma lasa piciorul stang. Cand m-am intors, m-am internat, am facut tratament cu prednison perfuzii, dar asta nu a ajutat prea mult. Dupa perioada de "convalescenta", am continuat sa schiopatez, sa ma dezechilibrez. si de atunci pana acum a fost din ce in ce mai rau.

Urmand principiile Noii Medici Germanice, faptul ca am inceput sa am simptome pe partea stanga nu insemna decat ca mi-am rezolvat un conflict emotional cu cineva care nu este mama. Si intr-adevar, dupa experienta din tabara m-am intors mai linistita referitor la moartea tatalui meu, m-am impacat cu ideea ca prietenii care au plecat de langa mine in momentele acelea nu imi sunt prieteni cu adevarat, si am reusit sa trec peste. Faptul ca incep sa "tratez" simptomele, nu a facut decat sa imi creeze alte conflicte..dar nu despre asta vreau sa scriu acum.

Un alt episod care m-a marcat, referitor la calatorii, a fost cand ma intorceam de la clinica din Germania. Sa calatoresc singura era ceva ce iubeam. Dar atunci, pentru ca incepusem tratament pentru Lyme, am avut reactii Herxmeyer ( in tratament, simptomele se acutizeaza, semn ca tratamentul functioneaza) si dintr-o data mergeam mult mai rau. Faptul ca am avut escala in Berlin si a trebuit sa bat tot aeroportul singura,cand nu ma tineam bine pe picioare nu a facut decat sa agraveze lucrurile. Am ajuns in Bucuresti panicata maxim, si atunci a fost prima data cand am acceptat sa merg cu baston.

Mai tarziu, am acceptat ca urasc sa calatoresc, mai ales singura. In Aprilie, am fost cu o prietena intr-o excursie in Riga. Mi-am dat seama ca e ceva psihic, si m-am gandit ca daca  voi fi cu ea, o sa pot trece peste acest blocaj. Nu a ajutat. Pentru mine, au fost cateva zile de chin (simptomele nu se inrautatesc doar pe perioada calatoriei cu avionul, dar si in timpul sederii. Imi revin dor cand ma intorc acasa).

Intre timp, am incercat sa constientizez ce se intampla cu mine, de ce de fiecare data cand plec am declinul asta. Raspunsul l-am gasit nu numai in Medicina Germanica, dar si in Analiza Tranzactionala.

In Medicina Germanica este ceea ce se numeste "sina", " ca intru pe sina" Sina poate fi orice iti aduce aminte de un episod trecut (o persoana prezenta la primul episod, un animal, un miros specific etc). Pentru ca gandul ca va trebui sa merg iar prin aeroport, intr-un loc necunoscut, singura, imi provoaca frica si panica. In AT, este ceea ce se numeste "intru in scenariu" Decizia pe care am luat-o, sa imi fie frica pentru ca o sa ma lase picioarele, se reia, si imi este frica din nou, si ma lasa picioarele din nou.

Asa ca am lucrat la asta. Ce e drept, nici nu am prea avut de ales, pentru ca a trebuit sa plec din cauza jobului.

Altceva ce ma ghideaza: o vorba clasica "Bucura-te de calatoria pana la destinatie". In timpul calatoriilor mele, eram stresata, pana la anxietate, respiratie dificila etc, pana ajungeam la destinatie. Chiar daca la destinatie nu ma calmam, drumul cu avionul era stresul major (in conditiile in care frica de avion nu am). Din cartile de Analiza Tranzactionala am invatat ca putem iesi din script, in momentul in care constientizam ce decizie am luat, si in ce circumstante (sa imi fie frica de calatorit, din cauza conditiei mele). De multe ori, circumstantele prezente nu mai sunt de actualitate, relevante (cand plec cer asistenta in aeroport , astfel incat sa nu imi fac probleme de drum lung pana la avion).

Am re-invatat sa ma bucur de calatorie, sa admir peisajele in avion, sa rad de pasageri nervosi, sa citesc etc.

Asa ca data trecuta cand am fost in Londra (acum o luna) totul a mers perfect. Nu am fost deloc mai rau, acolo chiar am mers destul de bine si de mult, nu am folosit deloc bastonul. Si m-am simtit minunat :)

Maine urmeaza sa plec in Dubai. Din nou, imi era frica de caldura de acolo, de drumul cu avionul etc. Sunt chiar entuziasmata si fericita ca am ocazia sa vad Dubaiul, si chiar daca voi calatori singura, ma intalnesc cu prietena mea buna acolo, si de luni ma duc in biroul din Dubai. Sunt sigura ca o sa fie o calatorie deosebita :)

Cu dragoste,

Florenta