Discurs IBM-o alta parte din mine

Pe 5 iulie am fost invitata la IBM Romania, in cadrul diversity day, sa vorbesc despre cum "arata" cariera mea, cariera unei persoane cu scleroza multipla, si nu numai.

In mare, am vorbit despre stadiile pierderii ( eu am numit stadiile depasirii pierderii - de la negare la acceptare), si focusul a fost pe schimbarile pe care le-am facut, o data cu aparitia acestei boli in viata mea.

Sunt constienta ca multe lucruri pozitive care mi s-au intamplat nu s-ar fi intamplat fara SM. Nu, nu mi-am dorit in niciun caz sa ajung in situatia asta.  Dar lucrurile se intampla. Fie ca ne dorim sau nu. Fie ca le constientizam, ca le acceptam sau nu sau ca invatam ceva din ele.

Scleroza Multipla s-a intamplat. Mi s-a intamplat mie, care am fost intotdeuna optimista, si vesela, care am facut sport toata viata si uram sa stau inchisa in casa, mai ales daca era soare afara. Pentru scleroza multipla nu s-a descoperit o cauza. Niciodata nu m-am gandit ca este corect sau nedrept ca mi s-a intamplat asta mie. 

Doar ca la un moment dat am decis ca nu mai are sens sa ma lupt. Cu scleroza multipla. Pentru ca ea este doar acolo. Ei nu ii pasa daca eu ma bat cu ea , daca eu decid sa fiu deprimata, daca aleg, incapatanata,  sa ma chinui sa dansez ca sa imi demonstrez mie ca inca pot si ca nu o sa ma doboare, ca nu o sa ajung in carucior. 

Sclerozei multiple nu ii pasa, pur si simplu. Poate sa m puna la pamant cand sunt foarte stresata, dupa o perioada grea la munca, dupa pierderea parintilor, sau poate sa se hotarasca sa "mi-o traga" atunci cand eu ma simteam super zen, dupa 2 saptamani de yoga in Bali. Pentru ca nu ii pasa. Si am ajuns si in carucior, mi-a trecut, poate o sa mai ajung...

Si atunci, de ce sa ma lupt cu ea? In aceeasi idee, de ce sa caut sa fac schimbari fundamentale, si sa gasesc intelesuri, scopuri magice, noi misiuni in viata? Nici astea nu or sa ma faca bine.

Doar ca eu am ales sa le fac pentru mine, pentru sufletul meu, pentru fericirea mea. 

Studiile si experienta arata ca scleroza multipla nu o sa plece (cel putin momentan, cand inca nu exista un tratament sa o vindece). Cu toate astea, decizia de a fi fericita este la mine. Puseele vin si pleaca (daca din fericire, pleaca!). Este decizia mea daca intre timp o sa ma izolez, o sa renunt la viata si o sa ma afund in propria mea durere, sau o sa caut sa dau alt sens.

Poate e real, poate e o credinta magica. Ce aleg sa cred este, din nou, decizia mea. Daca eu cred ca SM este aici ca sa imi arate ca adevarata mea misiune este sa devin psihoterapeut, nu sa dansez, atunci asa va fi. 

Daca pentru altii, functioneaza mai bine sa se gandeasca la SM ca la o lupta din care vor iesi invingatori (din nou, ce inseamna a fi invingator este definit de fiecare in parte) este ok si asta. Unii vor decide sa continue sa isi traiasca viata ca pana la momentul diagnosticului. Toate aceste lucruri vor functiona sau nu. 

Sensul pe care l-am dat eu a fost acela de asumare, de invatare si acceptare. Recunosc ca odata cu aceste lectii, cu toate cartile citite, cu psihoterapia si cursurile de Analiza Tranzactionala viata mea s-a schimbat mult in bine, din multe puncte de vedere. Bineinteles ca nu va fi niciodata totul roz. Si este valabil pentru orice problema cu care ne confruntam, nu neaparat o boala incurabila sau letala. Poate o relatie dureroasa, pierderea cuiva drag, probleme la job. Cred ca orice lucru privit dintr-o  perspectiva diferita, poate arata ceva pozitiv. 

Intr-o perioada ca acum, pe care eu o consider perfecta, de nicaieri mi-au aparut noi simptome, cam de o saptamana. Nu grave, niste amorteli, totusi un semn ca boala e pe treaba ei. 

Am trecut de perioada in care credeam in magie. Ca daca o sa imi rezolv toate conflictele emotionale, o sa dispara si boala. Poate nu o sa dispara niciodata. Si atunci? 

Atunci tot ce pot face este sa fiu recunoscatoare ca SMul mi-a aratat si alte parti din mine, parti mai bune poate. Ca mi-a aratat ca pot sa gestionez asta fara sa ma lupt cu ea, cu mine, si ca din momentul in care am acceptat-o, au inceput sa se intample lucruri minunate.

Faptul ca am vorbit despre asta la IBM , in fata a 20 de persoane, mi-a intarit faptul ca fac in continuare schimbari. Acum 4 ani, de exemplu, nu puteam avea o conversatie despre asta nici cu medicul neurolog, Cand mergeam sa imi iau tratamentul de la spital eram deprimata o zi intreaga. Acum, am  vorbit despre asta in fata a 20 de necunoscuti (care au fost minunati, in orice caz! :) si le sunt recunoscatoare ca au ales sa participe la prezentarea mea, sa ma ajute sa descopar noi parti din mine, si pentru feedbackurile lor neasteptate in urma prezentarii).  

Credinta mea este ca momentele foarte rele pot rezulta in dezvoltare personala, atata timp cat esti deschis sa faci schimbari. Asta a functionat pentru mine :)

Cu dragoste,

Florenta