 | |
|
Blogul asta nu este despre asta. Este despre experienta mea, cu Scleroza Multipla. Sub toate aspectele: cum traiesc cu simptomele pe care le am, care este viata mea psihica in contextul bolii, ce am schimbat si schimb din cauza-sau datorita Sclerozei Multiple, cum imi afecteaza relatiile cu apropiatii etc.
Mai mult de atat, am scris si despre experientele mele in sistemul medical - pentru ca oricat as incerca sa stau departe de spitalele publice, ele sunt singurele care au posibilitatea sa intervina in cazul unei boli mai grave.
Mai mult de atat, am scris si despre experientele mele cu alte institutii ale statului, pentru ca , de exemplu, nu as putea sa imi schimb buletinul la privat nu? :) Doar statul este cel care, de asemenea, mi-ar putea furniza un loc de parcare special pentru persoane cu dizabilitati. Pentru care astept. Deja de un an si 2-3 luni. Dar nu despre asta e vorba acum.
Protestele din zilele acestea au fost imposibil de trecut cu vederea. Eu, care pana sa il cunosc pe Ionut, eram total dezinteresata si nepasatoare fata de ce se intampla in viata politica din Romania, am fost (si sunt in continuare) profund afectata de ce se intampla.
Si as vrea sa va spun urmatoarele:
1. Romanii s-au unit cum nu am vazut niciodata
In primul rand, ca sunt impresionata pana la lacrimi (la propriu!) de cata solidaritate vad la manifestatiile de la Guvern. De cata iubire si energie pozitiva au cei care protesteaza fata de viitor si unii fata de altii. De cata mobilizare a fost in FIECARE SEARA, in ciuda frigului, in ciuda faptului ca a doua zi oamenii trebuiau sa se trezeasca devreme - si s-au trezit!- sa mearga la munca, la scoala etc.
Romania a devenit mai frumoasa in zilele acestea, cand oamenii s-au strans, nu numai in Bucuresti, pentru a protesta impotriva unei legi care, asa cum au spus si Ambasade straine (SUA, Germania, Franta etc), ar duce Romania inapoi in lupta anti-coruptie (mai multe detalii aici-stirileprotv).
2. Manifestatiile la Guvern au fost civilizate
Am fost in fiecare seara impresionata de cat de civilizata a fost lumea care a manifestat la Guvern, in Bucuresti si in alte orase . Desi nu a fost o surpriza, vreau sa subliniez asta. In special pentru cei care spun ca 100.000 ,200.000 ,300.000 , 400.000 de oameni si chiar mai multi, care au iesit in strada au fost manipulati, ca toti sunt prost informati, huligani etc. Cele mai apropiate persoane din viata mea au fost in fiecare seara acolo. Si este important sa subliniez ca multi din cei care au fost acolo sunt tineri inteligenti, informati, seriosi, cu joburi,implicati, preocupati de binele comunitatii si de soarta tarii.
Din pacate, din cauza motricitatii reduse nu am putut fi in fiecare seara acolo , desi mi-as fi dorit, si am plans in fata televizorului simtind unitatea atator oameni, care refuza sa accepte legi abuzive.
3. Sunt revoltata de posturile de televiziune care dezinformeaza
oameni ca bunica mea, pe care eu mereu am considerat-o o femeie care are acces la informatii, care stie, la ~85 de ani, cine e Lady Gaga!, la care in niciun caz nu m-am raportat ca la "o batranica". Cu toate astea, pentru ca urmareste televiziunile care transmit informatii neadevarate, mi-a fost imposibil sa vorbesc in fiecare zi cu ea la telefon, asa cum obisnuiam.
Subiectul "OUG" este tabu in conversatiile noastre. Nu vorbim despre niciun subiect care s-ar putea apropia de lait-motivul curent "proteste", insa se simte tensiunea chiar prin reteaua telefonica :))
Ceea ce este trist. Este singura familie care mi-a ramas, si ma doare ca se increde mai mult in cei care transmit tot felul de informatii la TV mai mult decat in mine, care sunt nepoata ei, de care (in principiu) e mandra, pentru ca fac a doua facultate, pentru ca stie (sau ar trebui sa stie) mai mult ca oricine poate, ce fel de om sunt si ce am in cap.
Am zilnic in cap conversatii imaginare cu ea, pe care nu as fi in stare sa le sustin, cu ea in special, pentru ca stiu ca as deveni prea emotiva, impulsiva (de exemplu la ultimele alegeri guvernamentale - cand a fost si prima data cand am luat in considerare sa emigrez!- i-am aruncat asta in fata destul de violent. Stiu ca nu ar fi trebuit sa fac asta, am vazut ca s-a panicat la gandul ca as putea pleca, in special ca nu imi doresc sa fac asta... mai multe despre asta la punctul 4. )
4. Nu imi doresc sa plec din tara.
Chiar ieri (dupa examenul la Psihologia Copilului :) ), ma intreba prietena mea de la facultate, de ce nu plec. "Ca sunt tanara, desteapta, sociabila... m-as integra fara probleme si mi-ar fi mult mai usor intr-o tara in care exista infrastructura pentru persoane cu dizabilitati, beneficii etc".
Este foarte ciudat. M-am nascut in comunism. Nu stiu exact cum a fost atunci pentru ca nu am trait, stiu doar istorie si ca alor mei le era foarte greu.
Stiu ca am crescut "obsedata" sa plec din tara, era obiectivul meu principal, initial sa calatoresc, ca mai apoi sa ma mut in alta tara.
Nu imi este clar cand s-a schimbat asta. Daca s-a schimbat o data cu mentalitatea mea, cand o data cu evolutia bolii, am cautat fericirea mai mult in interiorul meu decat in exterior, sau cand mi-am dat seama ca vreau sa contribui asa cum pot la putin bine in jurul meu. Poate ca psihoterapeut, poate chiar prin blogul meu. Ce stiu, si simt, este ca aici, in Romania, lucruri, mentalitati trebuie schimbate. Nu stiu cum exact inca, stiu ca vreau sa contribui la asta, simt ca am capacitatea si sunt dispusa sa invat lucruri noi pentru asta.
#rezistam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu