Fiecare avem propriul nostru mod in care tratam lucrurile.
Devine cu atat mai personal cand e vorba de o boala, de un diagnostic. Unele persoane prefera sa se inchida in ele, altele sa-si urle cat pot de tare diagnosticul. ( in experienta mea, am avut ocazia sa le vad pe amandoua... mama, care pana in ultima zi imi facea semn ca "e ok!!", dupa care a murit de cancer :(, si la polul opus Ionut :)) care in unele dimineti de duminica cu "mahmureala de om batran" :)), cum spuneam - isi urla durerea toata ziua :))
Dar cum gestionezi asta cand esti copil? Cand termenul de "boala" si "diagnostic" nici nu ar trebui sa faca parte din vocabularul tau.
Eu am fost diagnosticata la 19 ani. Nu eram copil, eram adolescent. Apucasem sa ma bucur de copilarie :). Oricum, la fel ca mama, am ales sa imi traiesc dianosticul si boala in tacere. Dupa multi ani, am vazut ca boala mea nu "aude" tacerea. De altfel, as fi putut sa si urlu, ca tot nu ar fi auzit. Sau ar fi auzit, dar nu i-ar fi pasat oricum.
Acum, la 12 ani de la diagnostic, sunt constienta ca scleroza multipla e "surda" :)). Asa ca am ales sa fac ce e mai bine pentru mine, pentru sufletul si psihicul meu. Am decis ca nu ma ajuta nici sa strang din dinti la fiecare pas si sa imi ignor suferinta , nici sa spun tuturor ca "saraca de mine, am SM, probabil nu o sa mai merg la un moment dat". Pentru ca nici nu cred asta.
Am decis sa imi confrunt emotiile, sa vorbesc despre ele, sa "imi ling ranile", fie ele din copilarie, fie provocate de boala sau de alte evenimente mai putin fericitte. Am decis sa investesc in mine, ca dezvoltare personala, sa devin cea mai buna versiune a mea.
Dar, judecand la rece... cati ani mi-au trebuit ca sa fac asta? Este un proces in desfasurare inca, dar as aproxima ca procesul a inceput acum 3-4 ani. Sa spunem ca aveam maturitatea necesara sa iau aceste decizii si sa ma tin de ele.
Acum daca incerc sa imi imaginez... CUM AR FACE UN COPIL ASTA?? Cum spui unui copil, sau adolescent, ca asta e diagnosticul, trebuie sa il accepti??
Nimic nu e imposibil, bineinteles, si uneori copiii sunt mai intelepti ca noi. Totodata, un copil este dependent de adulti. Asta e esenta copilariei, nu? Un copil nu ar trebui sa simta grijile, si cert este ca acei copii cu un diagnostic ca acesta duc o povara.
Alaturi de APAN am facut anul trecut proiectul La-plimbare-cu-sm , care isi propune sa ajute persoane cu scleroza multipla cu dificultati de deplasare. Mai multe despre proiect am scris AICI.
Anul acesta, am decis sa participam la Swimathon Bucuresti pentru copiii cu SM. Pentru ca si pe ei trebuie sa ii reprezinte cineva. Si pe ei si pe parintii lor. Daca vom reusi sa strangem banii. ne dorim sa organizam un retreat pentru ei, astfel incat socul diagnosticului initial sa fie mai putin dramatic. Bucuria unui copil este nepretuita.
Eu cred ca modul in care copiii vad lumea astazi, este modul in care lumea va arata maine <3.
Asa ca am inceput campania de strangere de fonduri! Daca doriti sa donati (si va rog sa donati! este un proiect in care cred foarte mult!), mai jos aveti detaliile:
accesati urmatorul site
Dupa ce completati datele dvs, echipa sustinuta : AXONII sau NEURONII sau NEUROTRANSMITATORII
inotator sustinut: acest camp nu este obligatoriu
Plata poate fi facuta prin MobiPay (daca alegeti aceasta optiune, o fereastra noua se va deschide automat, si veti putea introduce datele cardului dvs),
sau prin transfer bancar in contul RO82 BACX 0000 0006 8633 0004, detalii de plata proiect MSKids.
si trebuie sa confirmati ca nu sunteti un robot :) (bifati I'm not a robot)
Eu va multumesc anticipat din suflet ca sunteti alaturi de mine in acest demers, si incercand sa nu fiu idealista (neaparat), sustin ca lumea poate fi mai buna,, daca fiecare din noi ne dorim asta si facem un lucru mic in aceasta directie :)
Cu dragoste,
Florenta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu