Cu Scleroză Multiplă în Africa - Safari, Vinăriile din Franchhoek și caii din Paradis

Peisaje minunate cu viță de vie

A doua zi din safari a fost super full. După ce nu dormisem toată noaptea, “multumită” unui ceai de Rooibos pe care l-am băut seara la gura focului, la cinci jumate am fost în picioare pentru safariul de dimineață. La ora cinci jumate. În același timp, cinci grade Celsius! Nah, în Africa e iarnă... Totuși, a avut și frigul farmecul lui, nu aș fi crezut! În a doua zi de safari am văzut girafe, elefanți, zebre, și iar struti și gazele (springbok), pe care le văzuserăm și seara.

Zebrele traversau drumul liniștite în Aquila Safari

Am căutat ceva timp elefanții, dar i-am găsit- Aquila Safari

 

am avut ceva emotii la lei

Imprevizibil, neplanificat, am ajuns în Franchoek, un orășel care era în drumul nostru de întoarcere din rezervația de unde am făcut safari. Să vă povestesc.

Am început să îmi scriu în jurnal pe o bancă de la pensiunea unde ne-am cazat pentru o noapte, cu un peisaj minunat în față, în superbul orășel Franchhoek. ,

Văd via, iar în spatele ei, munți. E așa răcoare că îmi ies aburi din gură. 

la Pensiunea Auberge La Dauphine

Este nici 8,30 dimineața. După noaptea de la safari, în care nu am închis un ochi,am dormit așa bine! Am fost ca într-o mini-comă, de la șapte seara până acum. 

Am adormit cu gândul la Janet Jackson, și melodia “Together again”, de care mi-am adus aminte pe drumul dinspre safari spre Franchhoek. O melodie pe care nu am mai ascultat-o de când eram mică. Melodia pe care am decis, la unsprezece ani, când a aparut, că vreau să merg în Africa. Că trebuie să ajung în Africa!

 

Că este încă în playlistul celor de la KFm, radioul din Capetown pe care l-am ascultat în mașină, în drumurile noastre prin Africa de Sud...coincidență! 

Că au dat melodia pe post când am plecat din safari...nu știu ce e, dar a fost un alt moment în care Ionuț nu înțelegea de ce plâng. Cred că plângeam amintindu-mi de tot ce au însemnat melodia și videoclipul pentru mine atunci, când învățasem coregrafia și o dansam în sufragerie, imaginându-mi că sunt acolo, în Africa, printre animalele din safari. 

Plângeam de fericire pentru visul meu împlinit! 

noi și rinocerii în Aquila Safari

(Bine...eu la unsprezece ani îmi imaginam că voi alerga cu felinele când voi ajunge în safari, ca în videoclip, nu că voi tremura zgribulita sub pături la 5 grade!:))

În rezervație, ne-am împrietenit cu multă lume. Printre alții, niște tipi de la o clinică medicală, cu sedii în Austria și Elveția, care erau la o conferință anuală a companiei. ÎN SAFARI! 

Ideea este că imediat ce mi-au spus că lucrează pentru o clinică medicală din Europa, am presupus că sunt clienți Carestream Health, firma pentru care lucrez eu de aproximativ 10 ani, firmă producătoare de echipamente de imagistică medicală. Mi-au confirmat că da, sunt clienții noștri :)

Ce e mai important - un cuplu de americani, de până în 30 de ani, ne-au recomandat turul vinăriilor din Franchhoek. Nu era planificat, dar din povestirile lor părea fantastic: tur drop on-drop off, la patru vinării la alegere dintr-o listă de șapte. La fiecare, aveam la dispoziție o oră să degustăm trei sau patru vinuri, și dacă voiam, să mâncăm ceva.

Personal, nu am o pasiune pentru vinuri, dar eram sigură că va fi o experiență fantastică și că vom avea parte de peisaje minunate. Așa că la micul dejun, dupa ultimul safari, Georgina și Derek, americanii care ne-au vândut pontul, m-au ajutat să rezerv turul, și când s-a întors Ionuț de la țigară, găsisem și o oferta pentru o noapte la o cazare foarte draguță acolo - Auberge La Dauphine.

 Am ales vinăriile Rickety Bridge, La Provance, Mount Chaulet și La Brie. 
 

La primele două am mers cu un tramvai - wine tram, în stil vechi, specific erei hughenoților, care au venit din Franța și s-au stabilit aici în secolele XVII-XVIII. 

Din tractoras, prin vita de vie

Apoi cu un fel de tractor, care ne-a dus chiar prin rândurile de viță de vie.

ghidul de la Rickety Bridge a fost super tare

Deși cele mai frumoase peisaje le-am văzut la Mount Chaulet, cele
mai interesante informații le-am aflat la prima vinărie vizitată-Rickety Bridge. Poate și pentru că cel care ne-a prezentat vinurile părea că avea timp să îi răspundă lui Ionuț la toate întrebările: cum ia vinul diferite arome, cum diferă modul în care este conservat etc. 

De menționat faptul că după micul dejun am plecat pe fugă din safari, ca să prindem turul vinăriilor pe care îl cumpărasem online, și care începea la ora 12.15. Noi făceam o oră jumate până în Franchhoek, iar conform Waze, ajungeam la...12.15. Eu, cu “optimismul” specific care, în astfel de situatii, funcționează ca un mecanism de aparare împotriva dezamăgirilor, mă îmbărbătam spunându-mi: “eh, sunt sigură ca avem ce face în Franchhoek chiar dacă ratăm turul!”. Am ajuns la 12.15, dar până am parcat, bus-ul care ne ducea la tramvai plecase. Uimitor, totuși, au trimis altul special pentru noi, care ne-a dus direct la prima vinărie. Încă o dată, mi s-a umplut inima de iubire pentru Africa și oamenii de aici.

După noaptea petrecută în Franchhoek, consultând un dosar cu recomandări din cameră, ne-am hotarât să...mergem la călărit. Foarte aproape de unde ne-am cazat, erau Paradise Stables(sau Grajdurile Paradisului). 

un cal curios de bastonul meu

Așa că pentru o oră, am călărit printre rânduri de viță de vie, livezi de pruni și tamarind, până în vârful dealului, înconjurați de peisaje minunate și un cer ireal. 
 

Prin vița de vie, în Francheok

Când am ajuns la grajduri, ghidul nostru tocmai se întorsese de la altă oră de călărie. M-a întrebat ce am pățit la picior. I-am spus adevarul, așa cum spun oricui mă întreaba: ”Nu am nimic la picior. E Scleroză Multiplă”. Nu a fost nicio problemă, chiar ne-a povestit de o doamna care venise în doua cârje și a călărit. Mi-a așezat o scăriță ca să pot încăleca mai ușor și am plecat, fără prea multe instrucțiuni, în urma ghidului nostru călare pe calul său. ”Caii voștri mă vor urma”.(Sună așa magic!)

Am urcat pe iepele noastre prin vița de vie, o pădure, livezi, iar la întoarcere, spre disperarea lui Ionut, l-am întrebat dacă am putea să mergem mai repede. “-Vrei?” “-Daaa!!!”. “-Sigur că putem!”. Ionuț, cum e el protectiv, să leșine. 

Așa că am mers la trap. Nu mai repede. Înainte de asta, mă mai urcasem de vreo două ori pe cal: prima dată în liceu, la țară la Iulian, un coleg de clasă, și la sedința noastră foto după nuntă. La trap- niciodată. 
Deși am simtit că organele interne își schimbă poziția între ele prin stomacul meu, am simțit pură bucurie. Râdeam zgomotos de fericire, ca un copil. 
 

În vârful dealului

Încă o experiență minunată în Africa, pe care nici măcar nu am planificat-o. Din atâtea puncte de vedere, Africa mi-a depășit așteptările <3

Cu dragoste,

Florența