Abonare LifeIsNotAFight

Abonare

joi, 11 iunie 2015

Scenarii de viata


Cum spuneam, foarte important in a intelege ceea ce mi se intampla fizic este ceea ce gandesc, simt, si cum imi explic asta.
Ca sa iau un exemplu de actualitate: calatoriile. Un mare vis al meu din copilarie a fost sa calatoresc. Poate pentru ca parea intangibil. Ai mei nu aveau bani, cum probabil s-a intamplat cu cei mai multi dintre prietenii mei (pentru familii "medii" din punct de vedere financiar, mai ales dupa comunism, vizitarea altor tari era ceva destul de greu de obtinut). Mi-am setat un obiectiv, sa calatoresc cat mai mult, sa vad cat mai mult din lumea asta.
Prima data cand am iesit din tara a fost in facultate. Imi doream cu disperare sa schimb ceva, murise si tata, eram destul de singura, simteam ca a plecat toata lumea de langa mine si imi doream sa fac ceva pentru mine. Am plecat in voluntariat. O experienta minunata, dar in urma careia am luat o decizie (interna, in subconstient).
In acele doua saptamani, am inceput sa am primele simptome motrice. Ma lasa piciorul stang. Cand m-am intors, m-am internat, am facut tratament cu prednison perfuzii, dar asta nu a ajutat prea mult. Dupa perioada de "convalescenta", am continuat sa schiopatez, sa ma dezechilibrez. si de atunci pana acum a fost din ce in ce mai rau.
Urmand principiile Noii Medici Germanice, faptul ca am inceput sa am simptome pe partea stanga nu insemna decat ca mi-am rezolvat un conflict emotional cu cineva care nu este mama. Si intr-adevar, dupa experienta din tabara m-am intors mai linistita referitor la moartea tatalui meu, m-am impacat cu ideea ca prietenii care au plecat de langa mine in momentele acelea nu imi sunt prieteni cu adevarat, si am reusit sa trec peste. Faptul ca incep sa "tratez" simptomele, nu a facut decat sa imi creeze alte conflicte..dar nu despre asta vreau sa scriu acum.
Un alt episod care m-a marcat, referitor la calatorii, a fost cand ma intorceam de la clinica din Germania. Sa calatoresc singura era ceva ce iubeam. Dar atunci, pentru ca incepusem tratament pentru Lyme, am avut reactii Herxmeyer ( in tratament, simptomele se acutizeaza, semn ca tratamentul functioneaza) si dintr-o data mergeam mult mai rau. Faptul ca am avut escala in Berlin si a trebuit sa bat tot aeroportul singura,cand nu ma tineam bine pe picioare nu a facut decat sa agraveze lucrurile. Am ajuns in Bucuresti panicata maxim, si atunci a fost prima data cand am acceptat sa merg cu baston.
Mai tarziu, am acceptat ca urasc sa calatoresc, mai ales singura. In Aprilie, am fost cu o prietena intr-o excursie in Riga. Mi-am dat seama ca e ceva psihic, si m-am gandit ca daca  voi fi cu ea, o sa pot trece peste acest blocaj. Nu a ajutat. Pentru mine, au fost cateva zile de chin (simptomele nu se inrautatesc doar pe perioada calatoriei cu avionul, dar si in timpul sederii. Imi revin dor cand ma intorc acasa).
Intre timp, am incercat sa constientizez ce se intampla cu mine, de ce de fiecare data cand plec am declinul asta. Raspunsul l-am gasit nu numai in Medicina Germanica, dar si in Analiza Tranzactionala.
In Medicina Germanica este ceea ce se numeste "sina", " ca intru pe sina" Sina poate fi orice iti aduce aminte de un episod trecut (o persoana prezenta la primul episod, un animal, un miros specific etc). Pentru ca gandul ca va trebui sa merg iar prin aeroport, intr-un loc necunoscut, singura, imi provoaca frica si panica. In AT, este ceea ce se numeste "intru in scenariu" Decizia pe care am luat-o, sa imi fie frica pentru ca o sa ma lase picioarele, se reia, si imi este frica din nou, si ma lasa picioarele din nou.
Asa ca am lucrat la asta. Ce e drept, nici nu am prea avut de ales, pentru ca a trebuit sa plec din cauza jobului.
Altceva ce ma ghideaza: o vorba clasica "Bucura-te de calatoria pana la destinatie". In timpul calatoriilor mele, eram stresata, pana la anxietate, respiratie dificila etc, pana ajungeam la destinatie. Chiar daca la destinatie nu ma calmam, drumul cu avionul era stresul major (in conditiile in care frica de avion nu am). Din cartile de Analiza Tranzactionala am invatat ca putem iesi din script, in momentul in care constientizam ce decizie am luat, si in ce circumstante (sa imi fie frica de calatorit, din cauza conditiei mele). De multe ori, circumstantele prezente nu mai sunt de actualitate, relevante (cand plec cer asistenta in aeroport , astfel incat sa nu imi fac probleme de drum lung pana la avion).
Am re-invatat sa ma bucur de calatorie, sa admir peisajele in avion, sa rad de pasageri nervosi, sa citesc etc.
Asa ca data trecuta cand am fost in Londra (acum o luna) totul a mers perfect. Nu am fost deloc mai rau, acolo chiar am mers destul de bine si de mult, nu am folosit deloc bastonul. Si m-am simtit minunat :)
Maine urmeaza sa plec in Dubai. Din nou, imi era frica de caldura de acolo, de drumul cu avionul etc. Sunt chiar entuziasmata si fericita ca am ocazia sa vad Dubaiul, si chiar daca voi calatori singura, ma intalnesc cu prietena mea buna acolo, si de luni ma duc in biroul din Dubai. Sunt sigura ca o sa fie o calatorie deosebita :)
Cu dragoste,
Florenta

joi, 4 iunie 2015

Feeling good

Nu m-am gandit prea mult la asta, ma bucuram asa "pe nesimtite", si mi-am dat seama ca urmez aceeasi cale, acelasi script, daca fac asta, si nu e ok :)
Sa fiu mai explicita: ma simt foarte bine azi. Si de fapt, ma simt bine de ieri, dar abia acum mi-am recunoscut asta. Pentru ca, din nou,aveam ideea  ca "daca te bucuri prea mult, ceva rau urmeaza sa se intample".Si nici macar nu constientizam asta. Pana acum.

Aceasta credinta, mostenita de obicei de la parinti, este o piedica in a simti bucuria deplina. Asa ca m-am decis sa ma bucur de orice, si sa nu mai cred in "superstitiile" mostenite.

I-am dat mesaj terapeutei mele Bowen, care imi este mereu aproape , si simt nevoia sa ma bucur alaturi de ea. Indiferent daca este doar o faza, si poate maine nu o sa mai imi fie bine, sau asa bine, imi dau voie sa ma bucur de azi si de acum. Indiferent ce va urma, sunt pregatita si este irelevant oricum. Asta nu va fi o piedica in calea bucuriei mele de astazi. Bucuria trebuie traita din tot sufletul, fara griji marunte "ca daca...nu o sa dureze/dupa aia o sa fie mai rau etc..". Stiu ca nici eu nu am facut asta pana acum, dar aparent credintele "ca daca" nu m-au ajutat. Este vorba de credinta copilului din noi, "ca daca nu ma bucur suficient, nu o sa fie mai rau". Fals. Este o superstitie proasta in care decid sa nu mai cred.

Vorbeam cu prietena mea pe chat acum. Ieri a trebuit sa mai merg la spital, m-au trimis de la comisia de handicap sa mai iau niste acte de la medicul neurolog si prietena mea a fost cu mine. Data trecuta cand am fost, tot ea a fost, si intr-adevar, ziua aia mi s-a parut un chin. Am asteptat cam 3-4 ore dupa doctorita sa imi scrie un referat, nu mai puteam sa stau in picioare... La un moment dat am inceput sa plang in timp ce asteptam, nu ma baga nimeni in seama, nu ma simteam ok. Si voiam sa plang. Un barbat, care isi astepta sotia, pe la vreo 40-50 de ani, imi spune ca trebuie sa fiu puternica, sa nu ma las, ca ma doboara boala. L-am ascultat, sunt sigura ca era bineintentionat, doar ca nu asta cred. Daca vreau sa plang, o sa plang.
Oricum, alaltaieri, cand stiam ca urmeaza sa mai merg la spital, am decis sa imi schimb perspectiva. Ok, nu o sa mi se mai para un chin sa merg la spital. Nu o sa mai am de asteptat atat, si chiar daca o sa am, sunt cu prietena mea, oricum ne vedem mai putin in ultimul timp, nu e ca si cand nu avem ce vorbi (daca nu era ea, as fi citit, sau gaseam alte solutii).
Mai mult de atat, eram ingrijorata ca data trecuta cand m-au chemat la comisia de handicap, pentru ca data nu fusese trecuta initial de catre medic si a fost adaugata ulterior, cu alt pix, au cerut parafa medicului pe data, dar cand am plecat de acolo, nu mi-au dat referatul. Ce-i drept, si eu am uitat, nervoasa ca ma chemasera la comisie sa imi ceara noi indicatori pe referat, cand puteau sa actualizeze site-ul si as fi stiut dinainte, fara sa mai fie nevoie de atatea drumuri.
Dar nu putem controla ce fac ceilalti.Nici ce am facut noi in trecut. Asa ca nu are sens sa ne facem griji, sa ne gandim la ce s-a intamplat, si cum era daca am fi facut altfel. Ceea ce e putem face acum este sa ne gandim la o solutie in conditiile date: am sunat la comisie, m-am dus sa iau referatul, cu care m-am dus la spital ieri, pe care s-au facut noile adaugiri cerute si mi-a pus noua parafa. Alternativa era sa stau sa ma ingrijorez ca o sa ma trimita inapoi cu referatul, daca se intampla, mai faceam inca un drum la spital si se prelungea perioada de eliberare a cerificatului de handicap. Si in perioada asta m-as fi ingrijorat in continuare, iar dupa aceasta perioada, ma enervam  ca iar ma pun pe drumuri. Si tot ei erau de vina. Ca ma puneau pe drumuri. Cand eu puteam sa fac ceva sa evit asta inainte sa se intample dar nu o faceam pentru ca era un drum in plus la comisie de facut. Dar a fost un drum in plus care m-a scutit de in primul rand de ganduri si griji, apoi, eventual de inca un drum la spital si inca unul la comisie. Iar linistea mea psihica este mai importanta oricum.

Asa ca ieri, am fost foarte bine dispusa la spital, pregatita sa accept orice s-ar intampla, oricate ore ar  trebui sa stau si orice as avea de facut. Si culmea, in jumatate de ora am terminat, iar in drum spre munca m-am oprit si la comisie si am lasat documentele.

Ce am invatat eu din asta: in loc sa ma ingrijorez, mai bine actionez cu ce e de facut, accept ceea ce se poate intampla ,care nu depinde de mine si fac ceea ce depinde de mine :)
Si astazi ma simt mult mai bine :)
Cu dragoste,
Florenta

joi, 28 mai 2015

Let go sau ce este in trecut trebuie sa ramana acolo


M-a inspirat o carte pe care o citesc acum " Not to worry", scrisa de doi dintre autorii mei preferati, de care am mai mentionat in blog, Mary si Bob Goulding (dintre parintii Analizei Tranzactionale)
Unele griji pe care le avem apar ca urmare a unor traume reale, suferite la un moment dat, pe care le caram cu noi in viata actuala. Exact cum mi-am dat seama ca faceam eu, si de multe ori ma simteam complesita de orice mic lucru aparea, care pentru mine era ceva in plus, nu doar un nimic pe langa tot ce s-a intamplat.
Grijile pentru mine pot fi de orice natura: ingrijorare ca trebuie sa merg singura noaptea/seara pe strada (dupa ce o persoana a fost agresata/jefuita), griji cand lucrurile merg prea bine (ca la un moment dat o sa se echilibreze si se va intampla ceva foarte rau), griji cand lucrurile nu merg bine si ma astept sa apara si alte probleme etc.

Ce am realizat in primul rand este ca toate aceste griji sunt ne-relevante. Faptul ca ma ingrijorez nu o sa ajute cu nimic, asta este o credinta "magica", mostenita de cele mai multe ori de la parinti, ca daca ma ingrijorez, asta o sa ma apare de ce se poate intampla in realitate. In Analiza tranzactionala, copilul din noi este cel care crede in magie, si cum mentalitatea asta e ceva transmis de la parinti, probabil ne-a fost insuflat cand eram copii iar parintii nostri erau oamenii "mari", atotputernici, de care eram dependenti. Acum sunt adulta, stiu ca magia nu exista, iar grijile nu pot preveni ceva rau sa se intample. Daca se intampla, se va intampla indiferent daca imi fac sau nu griji. Intre timp, grijile ma impiedica sa ma bucur de viata ( credinte ca "daca nu sunt prea fericit, nu o sa se intample ceva rau" ).

In cazul in care traume chiar s-au intamplat, este alta poveste. Uneori este nevoie de mai mult timp sa depaseasc trauma, ceea ce este ok. Total gresit si nefolositor este sa "trec repede peste", pentru ca acest "repede" inseamna doar ca am bagat totul sub pres, am ascuns trauma intr-un loc adanc in subconstient, si ma va afecta chiar daca nu imi dau seama.

Un alt punct important este sa nu am altfel de griji , de genul "si daca...". "Si daca" -if only, este o alta credinta magica, de a putea schimba trecutul. "Daca nu as fi umblat noaptea,nu m-ar fi agresat" (chiar mi-a fost furat telefonul destul de brutal in drum spre casa, la un bloc distanta de scara mea, si de multe ori m-am gandit ca daca as fi ajuns acasa pe lumina... era 9 seara!iarna e intuneric de la 4-cu toate astea mi-e frica in continuare sa merg singura seara dupa episodul cu pricina), "daca as fi mancat mai sanatos, nu ma mai simteam asa rau", "daca as fi convins-o pe mama sa nu mai fumeze, ar mai fi trait" etc.

A fost foarte important cand am realizat ca pe langa faptul ca nu pot schimba trecutul, nu am nicio putere in actiunile celor din jurul meu. Nu este vina ta, a mea, ca am avut nevoie/ am vrut sa merg noaptea/seara, si un psihopat m-a agresat .
In concluzie, gandurile/grijile care incep cu "daca as fi/n-as fi" sunt inutile, o risipa de energie care ar putea fi folosita pentru vindecarea traumei in loc. Ce s-a intamplat, s-a intamplat, si nu se poate face nimic pentru a schimba asta.

Eu recunosc ca mult timp dupa accidentul de masina ma torturau gandurile noaptea cu "daca nu as fi schimbat banda", "daca  nu as fi semnat procesul verbal", "daca as fi acceptat sa vorbesc cu cineva din familie la telefon".... Pe langa faptul ca era prea tarziu oricum, gandurile astea ma impiedicau sa depasesc momentul accidentului.

Am mai realizat ceva. O greseala pe care o faceam, nu ma ajuta nici pe mine, nici pe cei cu care vorbesc. Cand mi se intampla ceva neplacut, modul meu de "a trece peste" era sa ma gandesc la persoane care sunt in situatii mult mai grave decat mine, si astfel sa nu mai imi plang de mila.
In acelasi mod, cred ca insuflam asta si prietenilor mei care se confruntau cu situatii mai rele/traume din trecut/pierderi. Si asta nu e ok.Din contra. E total irelevant ce a patit altcineva/ce se intampla in lume/ce boli au altii, si nu are nicio legatura cu ce mi se intampla mie acum. De fiecare data cand o sa mai am ganduri de felul asta, abordarea corecta este "Si ce daca". Bineinteles ca imi pare rau pentru oricine, si orice nenorocire, dar acum a mea e mai importanta. In buddhism, compasiunea se intelege ca, in primul rand , compasiunea fata de sine, si apoi compasiune fata de cei din jurul nostru. Daca suntem egoisti cu noi, nu putem fi darnici (in adevaratul sens al cuvantului) cu altcineva. De aici porneste iubirea de sine.
Daca ai o trauma, important e cum o rezolvi tu, ce simti tu, indiferent de cum altcineva a tratat o situatie similara

<<As you confort yourself, let yourself feel. Weather you see yourself as brave or just a normal human being, you have a right to feel what you feel, to acknowledge to yourself that your experience was awful to you, and to be gentle to yourself as you help yourself recover emotionally>>.- Mary Goulding, "Not to worry"

 Evenimente traumatizante sunt in mod special mai grele pentru cei duri, care nu se exprima, nu isi exprima tristetea, furia etc. Daca suntem tristi, sa plangem. Daca suntem furiosi, sa urlam, sa batem in perne. In primul rand, sa ne identificam emotiile reale, si sa le scoatem la iveala.
Moartea cuiva, de asemenea, poate fi o trauma pe care sa nu o depasim toata viata. Sa o depasim nu inseamna sa uitam persoana respectiva, sa blocam amintitile cu ea. Inseamna sa ne traim viata stiind ca a fost o parte important din ea, iar noile decizii pe care le vom lua sa fie independente de acest eveniment.
Normal ca mai plang dupa mama, normal ca imi lipseste, ca as fi vrut sa fie langa mine cand ma marit, cand o sa am copii (daca, vreodata! ). Dar ea voia numai lucruri bune pentru mine, iar faptul ca pe mine ma darama orice aparea, pentru ca in sufletul meu eram tandari, nu ajuta pe nimeni. La un curs de psihodeama, am facut un exercitiu, care m-a ajutat, si ceva similar sfatuiesc si autorii in cartea lor.
Este de fapt un exercitiu de imaginatie, care se poate face cu un terapeut sau chiar singuri. Este o "conversatie" pe care sa o avem cu persoana care nu mai este langa noi, in care sa exprimam exact ce simtim (tristete, furie ca a plecat de langa noi, sa ii multumim pentru ce ne-a invatat etc). Pentru mine a fost destul de revelator, recomand workshopurile de psihodrama, in mod special pentru ca terapeutii creaza un decor sugestiv, si faciliteaza realizarea "dialogului".

De asemenea, foarte de ajutor poate fi "un ascultator empatic" Cineva care sa nu dea sfaturi, sa nu schimbe subiectul, care nu vorbeasca de altcineva care a avut aceeasi problema. Poate fi un prieten bun, un terapeut, un preot.
Ceva similar se recomanda si in cazul divorturilor, despartirilor, o "conversatie" imginara cu partenerul, in care ai ocazia sa spui ce ai pe suflet, fara sa fii intrerupt si escaladat intr-o cearta, sa subliniezi lucrurile bune pe care le-ai invatat, dupa care sa spui "La revedere"
.
In cazul bolilor, se pot purta "dialoguri" cu organele afectate. 
Eu personal, multumesc picioarelor mele atunci cand reusesc sa merg undeva, le cer scuze cand sunt obosite pentru ca am tras de ele. Este un inceput la iubirea de sine, de corpul tau, asa cum e el.

Cu dragoste,
Florenta

joi, 21 mai 2015

in cuplu


Eu cred ca suntem un cuplu foarte reusit, ne intelegem foarte bine, radem foarte mult.
Pentru mine, perioadele rele sunt cu siguranta mult mai bune datorita lui.O persoana care a trecut si el prin multe cu familia lui, cu o inteligenta emotionala uimitoare. Un om bun, care ma accepta asa cum sunt si stie intotdeauna cum sa ma incurajeze.

Am o perioada destul de buna, atat fizic si in viata in general (job etc). Zilele trecute chiar ma gandeam ca nu am mai avut o perioada asa buna in ultimul timp. Sunt impacata cu modul in care merg, cu cat merg, bunica mea e bine, mi-am rezolvat niste treburi organizatorice..

 In terapie am descoperit ,  printre altele , ca exista un pattern, ca un circuit in viata mea pe care il urmez. Mai exact, dupa o perioada foarte buna va urma mereu ceva foarte rau: de exemplu,in facultate (anul 2007), la un moment dat...a fost prima seara cand m-am gandit " wow...este asa bine totul..sigur urmeaza ceva foarte rau". Ma acceptasera la tot felul de jobulete de hostess, promoter (pentru mine erau bani!), lucram oricum part time la un call center, mergeam la facultate, faceam dans , aveam un grup de prieteni cu care ieseam mereu...In seara aia am fost cu prietena mea cea mai buna de atunci  in club, desi era vineri, a doua zi munceam la call center, dar voiam sa dansez. A doua zi dimineata, a venit Cristiana si mama ei sa ma ia de la munca. Murise tata. Infarct. Nici nu era bolnav...aparent. Asta s-a intamplat in Februarie...in vara deja , cumva, plecase toata lumea de langa mine, si m-am hotarat sa ma duc intr-un voluntariat. Unde a fost uimitor. 2 saptamani minunate. Grele, dar minunate. M-am intors si am avut primul puseu grav. Dupa ceva bine, urmeaza ceva rau.

In timp , mi-am facut alti prieteni, m-am redresat. Intr-o vara, am fost la mare impreuna, m-am relaxat, ma simteam mult mai bine (desi boala avansase). Pe drumul de intoarcere - accident grav de masina. Si tot asa.... Iar acum, partea nerealista din mine are programul in minte ...iar psihoterapeuta mea si-a dat seama de ce se intampla cu mine si m-a intrebat daca simt ca merit sa fiu fericita.
Si raspunsul este nu . Clar. Am momente uneori cand sunt mandra de mine, dar ma conditionez. Merit sa fiu fericita doar cand fac ceva bine. Si nu mereu. De exemplu, nu merit sa am bani, chiar daca imi fac treaba foarte bine. Si acum, si la jobul anterior. Stiu, realist, ca fac treaba buna. Dar o parte din mine s-a gandit mereu ca " am reusit sa ii pacalesc pe toti, si la un moment dat o sa isi dea seama".
Acum, am avut iar o perioada buna. Si ieri seara, ma anunta prietenul meu ca se fac restructurari la el la firma, el a ramas momentan, dar proiectul se poate inchide.

Sincer, m-am cam panicat. Ar fi a doua oara cand ramane fara job. Mai mult de atat, "programul" meu din copilarie este de "panica" in momentul pierderii jobului.
Tata nu a lucrat mult timp, cam nu imi prea aduc aminte perioade lungi sa lucreze, iar mama ne tinea pe toti din salariul ei de asistenta medicala (eu, tata, mamaie si ea). Era o presiune enorma pentru ea, pana la urma ai mei au divortat...oricum nu a fost bine. Intru pe aceasta sina, desi situatia sta cu totul altfel. Nu am copii, nu o sa moara nimeni de foame.

In plus, ce face el, si ce reprezinta el pentru mine este nepretuit. Nu se poate converti in bani, cumpara sau da la schimb. Am avut o discutie dimineata, eu stiu de unde provin frustrarile mele legate de aspectul financiar, am reperat, dar nu prea stiu cum sa lucrez la asta.... Momentan incep cu lucruri mici, sa spun lucruri dragute, sa nu spun nimic daca nu am ceva dragut de spus... Sper doar sa nu le bag sub covor mai mult...
Cu dragoste,
Florenta

luni, 18 mai 2015

Diagnostic


Pana la urma, Lyme nu mai am. Dupa atata tratament cu antibiotice, a disparut Lyme-ul.
Desi, in opinia mea, si urmand principiile Medicinii Germanice, chiar si un virus in corp, se creeaza in urma unui conflict. Corpul justifica fizic acel conflict, creand un virus.
Leziuni mai am. In urma ultimului RMN, nu sunt active. Anul trecut aveam trei active, dar la momentul RMNului ma simteam mai bine. Nu stiu exact care e explicatia, doctorita mea mi-a spus ca este ceva ce corpul invata sa faca ( -sa meaga asa) intr-o perioada lunga de timp, si asa continua, desi nu mai este nimic care sa justifice. Are pacienti care nu mai au virusi, nu au avut leziuni, si cu toate astea, merg ..altfel (incerc sa imi scot din vocabular cuvantul "prost" :) )
Important e ca faptul ca nu mai sunt active este primul pas. Adevarul e ca nici nu ma intereseaza ca am SM, leziuni etc atata timp cat merg normal. Nici macar nu ma mai intereseaza sa merg "normal", doar sa pot merge. Nu ma mai intereseaza ca se uita ciudat lumea pe strada, ca imi plang ...doamnele in varsta de mila ca merg asa. Eu cred despre mine ca am ajuns ataaaat de departe, si fac atat de multe lucruri , chiar si pentru un om sanatos, si invat atat de mult, incat faptul ca merg mai ciudat chiar nu ma incomodeaza. Inca nu pot sa merg mult, dar nu conteaza. Am invatat sa ma opresc. Sa nu mai trag de mine, sa nu mai imi cer atat de multe, sa plang atunci cand simt nevoia, indiferent de "imbarbatelile" celor din jur (ca trebuie sa fiu puternica etc). Sa fii puternica nu inseamna sa nu plangi. Inseamna sa plangi cand te doare, si sa mergi mai departe cand ai terminat de plans.
Si poate chiar o sa dispara si leziunile si o sa fiu bine de tot. Sau nu. E bine oricum :). Am invatat mai multe in perioada asta decat in toata viata. Am invatat sa traiesc frumos, sa accept oamenii asa cum sunt, sa ii inteleg si sa nu o mai iau personal cand cineva ma judeca. Nu e problema mea, e a lor, sunt explicatii din copilaria lor pentru care gandesc asa, si e ok asa :)

vineri, 13 februarie 2015

Terapie


M-am decis sa ma fac terapeut. Terapeut Bowen. Sunt foarte entuziasmata. Inca nu am inceput cursul, am trimis mail sa imi opresc loc, dar oricum nu ma pot apuca pana nu termin eu tratamentul. Bowenul este o tehnica la care trebuie avut mare grija...se face cu rabdare si e nevoie de timp.
De asemena, psihoterapeuta mea m-a intrebat daca nu as vrea sa fiu psihoterapeut :) Ceea ce mi s-a parut foarte dragut, venind de la ea. Si mi-a recomandat un curs, cel pe care il urmeaza si ea, dar in alt grup. Si m-am apucat si de asta. Se face timp de 10 luni, un weekend pe luna. Si mi se pare fantastic! Am invatat ataaat de mult!
M-am apucat sa invat si anatomie, singura. Terapeuta mea Bowen mi-a dat o gramada de carti si am inceput sa studiez. Sunt foarte fericita ca fac asta. Imi doresc sa ajut oameni, si daca pot face ceva astfel incat sa nu treaca nimeni prin ce am trecut eu, sunt fericita.
M-am decis sa scriu astazi, dupa o destul de lunga perioada, pentru ca ieri am vorbit cu o fata. O tipa pe care am cunoscut-o intr-un schimb de tineri bolnavi de Scleroza Multipla in Polonia. Singurul la care am fost. Aga (asa o cheama) si cu mine suntem prietene pe facebook. In ultimul timp, posta chestii super despresive, si ma gandeam ca probabil nu e prea bine. Si nu stiu de ce abia ieri mi-a venit ideea sa ii scriu si sa ii povestesc despre protocolul Whals, dar si despre alte chestii pe care le fac eu sa ma simt mai bine.
Bineinteles ca aveam dreptate, intre primele chestii pe care mi le-a spus a fost ca nu mai este cum am cunoscut-o eu, nu mai lucreaza, este foarte inceata... I-am povestit despre dieta putin, i-am spus ca nici eu nu am fost asa bine si ca m-am pus pe picioare facand chestia asta. Mi-a cerut un link sa se informeze, am sfatuit-o sa isi cumpere cartea, dar ca pana atunci pot sa ii fac eu un rezumat cu ce sa faca in primele faze. A zis ca se gandeste si ma anunta.
Si astazi, mi-a scris. M-a rugat sa ii fac rezumatul. Am fost atat de fericita! Desi am avut calluri incontinuu azi la munca, in timpul unui call am scris 2 pagini cu lucrurile principale si i-am si trimis. A avut cateva intrebari, dar deja parea ca mai iesise din agonia in care era. Imi doresc sa reuseasca, chiar sper din tot sufletul sa nu renunte,
Am fost constienta ca ar fi putut sa nu mai imi scrie dupa. In depresia ei, sa decida ca nu mai e nimic de facut. Iar in punctul asta, imi dau seama ca nu am niciun fel de putere. Nu poti sa ajuti pe nimeni care nu doreste sa fie ajutat (constient sau inconstient). Ma ajuta foarte mult cartile de psihoterapie pe care le citesc acum, sa ma impac cu gandul asta. Si daca vreau sa fac asta, trebuie sa imi ofer ajutorul, dar decizia ramane a lor. Nu poti sa ajuti pe nimeni care nu se lasa ajutat.
Oricum, cumva, este prima mea pacienta :) Ii tin pumnii :)

marți, 6 ianuarie 2015

Ce beneficii vedem noi in boala si de ce nu ne facem bine


Clar o mare parte din boala noastra porneste de la psihic. De la psihic si conflicte interioare. Medicina germanica a gasit explicatii logice, demonstrabile prin CT (tomografie) fara substanta de contrast.
In cazul asta, sa spunem ca am putea sti cauza. Este de mare ajutor, dar nu suficient. In special pentru ca in practica, lucrurile nu sunt doar alb si negru. Daca am descoperit cauza, de multe ori, asta nu ne ajuta cu nimic sa incheiem conflictul. De asemenea, cu siguranta cauza initiala poate fi un anumit conflict, dar nu ne dam seama ca dintr-un conflict picam in altul, si in altul si asa mai departe. Eu am avut nevoie de multa introspectie ca sa realizez macar o parte din cele mai apasatoare motive, sa mi le recunosc, si cu siguranta, nici nu sunt constienta de toate.
Un alt motiv care ne impiedica vindecarea este avantajul pe care il vedem in boala. Desi nu intotdeauna vizibil, el este acolo, in subconstientul nostru, si poate fi un motiv pentru care corpul nostru refuza sa se faca bine. Motive ca "daca ma fac bine, va trebui sa ma angajez" sau "am parte de mai multa atentie de la cei din jurul meu din cauza situatiei mele speciale"etc. Sunt doar niste exemple, dar demne de luat in considerare.
Ideea e sa ne gandim la ele, sa le constientiza, sa ni le recunoastem, oricat de absurde ar parea. "Cum, normal ca vreau sa ma fac bine!". Da, dar atunci mama, tata, iubitul etc nu ar mai sta mereu dupa tine. Eu  m-am gandit la asta, indelung, si pot sa spun ca am descoperit niste avantaje, in mod clar nerealiste. Acum, trebuie doar sa mi le rezolv in capul meu, sa imi conving subconstientul ca se inseala.
Beneficiul principal pe care l-am gasit eu, in situatia mea: da, boala asta m-a ajutat sa evoluez, mi-a deschis ochii in legatura cu multe lucruri. Dar tot ce trebuie sa fac este sa le accept, sa mi le asum, si sa trec mai departe. Dar eu. Mi-am dat seama ca mi-am asumat prea mult situatia, ca aceasta boala a ajuns sa ma defineasca, sa imi ocupe gandurile in fiecare moment. Sa cred ca fara ea, nu ar mai ramane nimic special la mine. As fi plictisitoare.
Am constientizat asta momentan. Poate mai sunt si alte "beneficii" de care nu sunt constienta inca. Momentan o sa lucrez pe asta.
Pentru ca inainte sa ma imbolnavesc nu eram plictisitoare. Viata mea era fun. Ce am invatat intr-adevar este ca NU trebuie sa fiu bolnava pentru atentie...imi dau seama ca in viata mea de adolescenta, la un moment dat, mi-a trecut prin cap ca lumea s-ar gandi mai mult la mine in ...cazul asta. Ceea ce este o prostie. Nici nu m-am gandit la chestia asta in mod real.... imi amintesc ca mi-a trecut prin minte in crize de personalitate de adolescenta, dar atat. Oricum, am avut ocazia sa vad ce inseamna asta pe calea grea. Asta e. Asta mi-am dorit. O atentie pe care dupa aia nu mi-am mai dorit-o. Macar mi-am rezolvat asta, ce pot sa spun...
Revenind la "beneficii"... nu reusesc sa reperez nimic altceva inafara de asta...ca in subconstient, m-as considera plictisitoare si neinteresanta fara boala asta. Ceea ce provine tot din devalorizarea mea, din sentimentul ca nu sunt suficient de buna, de care credeam ca am scapat. Aparent, e mai puternic si logeviv decat credeam. Macar stiu unde trebuie sa lucrez.

joi, 1 ianuarie 2015

Carti care mi-au schimbat viata



M-am gandit sa scriu o postare despre carti care am simtit ca mi-au deschis capul, din care am invatat lucruri, care mi-au schimbat viziunea asupra vietii si a ceea ce este important . Cred ca am foarte multe de invatat din carti, pentru ca in orice rand scris este o parte din viata si lectiile autorului. Mereu am crezut ca este la fel de important sa invat din propriile greseli cat din greselile celor din jurul meu. Este la fel de important ca evenimentele din viata mea sa ma lumineze cat cele intamplate altora. Pot invata din mers, din natura, din jurul meu.
Cateva din aceste carti:
  •  Omul in cautarea sensului vietii. - V. Frankl
Asadar, cartea de la care , pentru mine, a inceput totul as putea spune, si pe care o recomand cu multa caldura prietenilor mei apropiati (o parte din ei au si citit-o), pentru ca si eu am primit-o cadou de Craciun de la Ionut, este scrisa de Viktor Frankl, Omul in cautarea sensului vietii. Cred ca am mai mentionat-o in blogul meu, asa ca nu vreau sa dau mai multe detalii, dar la un an dupa ce am terminat-o, mai gasesc franturi in alte carti (de dezvoltare personala) si imi dau seama ca meditand din nou asupra acelorasi concepte,descopar, le gandesc si inteleg din nou altfel, chiar mai profund. As putea spune ca este cartea mea de capatai.

  • Calea lui Mandela - Richard Stengel
In general, prefer cartile realiste, citesc si beletristica, dar daca este o poveste dupa o intamplare adevarata, este cu atat mai bine.Imi place sa citesc biografii, sau carti autobiografice. O persoana pe care am respectat-o mereu si care a fost un interes real pentru mine, poate si pentru ca toata viata mi-am dorit sa ajung in Africa, sa o vizitez, sa ii cunosc cultura si fascinanta geografie, este Nelson Mandela. Cartea Calea lui Mandela descrie un om vertical, care a schimbat si a luptat pentru Africa de Sud. Este o persoana pe care am admirat-o si de la care incerc sa preiau cat mai multe.

  • Emotiile distructive - Daniel Goleman
O alta personalitate care ma fascineaza este sfintia sa Dalai Lama. Daniel Goleman (un autor pe care il citesc cu placere) a scris Emotiile distructive. Este vorba de o discutie cu Dalai Lama , Daniel Goleman , alti calugari budisti despre emotiile destructive, cum sa le depasim, dar se povesteste in carte despre viata de calugar budist in general, meditatie, tehnici de meditatie . Aceasta carte m-a determinat pe mine sa incep sa meditez, sa ma gandesc la meditatie ca metoda de vindecare si eliberare, intr-un moment in care nu stiam cum sa ma detasez de panica resimtita in pusee (am inceput cartea intr-un puseu de boala, dupa ce mama abia murise). Meditatia, mai ales cea ghidata la inceput, mi se pare un instrument fascinant, care poate rezolva probleme automat (le rezolva in capul nostru si asta e tot ce conteaza) , si ne adanceste relatia noastra cu sinele (pe langa multe alte beneficii).

  • 7 Habits for highly effective people -Steve Covey
O alta carte, pe care am inceput sa o citesc mai mult pentru munca, dar mi-am dat seama ca folosesc mai mult principiile in viata de zi cu zi decat la munca (!!) este cartea lui S Covey 7 Habits for highly effective people ("7 Deprinderi ale oamenilor eficienti"). Citind un rezumat cu cele 7 deprinderi, suna o insiruire de clisee (Fii proactiv, Mai intai asculta inainte de a fi ascultat etc), dar citind cartea in detaliu, imi dau seama din exemplele date cat de importante sunt si cum pot sa mi le asum astfel incat sa imi fac viata mai frumoasa si relatiile mai adevarate si sincere. Autorul da numeroase exemple din viata sa personala, cu copiii si sotia etc, ce m-au inspirat si m-au ajutat sa imi gasesc propriile solutii.

  • Whals Protocol. How I beat Progressive MS using Paleo Principles and Functional Medicine 
Este o carte scrisa de Terry Whals, un medic ce sufera de Scleroza Multipla, ca si mine, secundar progresiva care a hotarat sa faca EA ceva pentru ea. Nu  a renuntat la tratament dar a pus la punct un protocol, o dieta alimentara, astfel incat a reusit sa se ridice din carucior, si sa nu mai aiba simptome, desi leziunile nu au disparut. Pentru mine, asta e suficient de bine. Inafara interesului personal referitor la o dieta specifica unui bolnav de SM, gasesc fascinant sa stiu atatea chestii referitoare la nutritie, de ce e bine sa mancam anumite lucruri, de ce nu e bine etc. In carte se explica in detaliu de unde porneste totul si care sunt motivele pentru care ar trebui sa urmam o anumita dieta. Cartea nu se gaseste decat in engleza (cel putin momentan, din cat stiu eu).Interesant este ca dieta nu se aplica doar pentru SM, dar au fost rezultate bune si in cazuri de cancer si alte boli.

  • Jurnalul Annei Frank, Eu sunt Malala, Drumul catre libertate
Da, Jurnalul Annei Frank it's a classic, dar asta nu inseamna ca e mai putin surprinzator cate sunt de invatat de la un copil de 13-15 ani. Care se ascunde. Timp de 2 ani, intr-un pod, pentru a nu ajunge intr-un lagar de concentrare. Dincolo de ceea ce este evident, faptul ca sunt gandurile inocente ale unei fetite, care reuseste sa isi gaseasca echilibrul interior in acele conditii, este pur si simplu captivant.
Alte autobiografii care m-au marcat:Eu sunt Malala  - povestea adevarata unei tinere pakistaneze, care a fost impuscata de talibani. In prezent, lupta pentru educatia fetelor in scoli.
Drumul catre libertate , scrisa de Yeonmi Park, o nord coreanca ce a reusit sa fuga din tara terorii. In prezent traieste in Coreea de Sud, este activista pentru drepturile omului si chiar a fost declarata "dusman national" in Coreea de Nord.
Pentru mine, care nu ma uit la televizor, la stiri ,si ma consider destul de deconectata de istoria care se intampla acum, aceste carti reprezinta legatura mea cu prezentul, mai real ,mai autentic decat asa cum l-as vedea la TV.

  • Schimband vieti  prin terapia noii decizii - Mary Goulding, Bob Goulding
De cand cu cursul de psihoterapie (de care nu ma apucasem cand am inceput sa scriu capitolul asta) am avut acces la multe carti care mi-au deschis mintea spre noi orizonturi. Una din ele, scrisa de doi psihoterapeuti, Mary si Bob Goulding: Schimband vieti prin terapia noii decizii. Printre altele, chestia pe care am invatat-o din cartea asta, care m-a impactat cel mai tare,a fost ca mi-am dat seama ca traiam in trecut. Ca nu trecusem peste toate lucrurile care s-au intamplat in viata mea, nu le lasasem in trecut, ci le caram dupa mine. Din cauza asta si hipersensibilitatea mea, si emotivitatea... Plangeam din cele mai stupide motive, cand in mod normal as fi fost cel mult putin impresionata, eu plangeam pana la epuizare. Pentru ca si accidentul, si boala, si moartea mamei, si a tatalui, sentimentul ca nu mai am niciunul din parinti, si chestii mai mici care s-au intamplat intr-o perioada relativ scurta, eu le caram dupa mine. Si daca mai aparea ceva, oricat de mic, pentru mine nu era un fleac fata de ce s-a intamplat inainte, era doar o chestie in plus care mai trebuia sa o car. Si cred ca am avut un moment "wow", si m-am vindecat de asta. Cand am decis sa las trecutul in trecut.
  • Not to worry  -Mary Goulding
O alta carte scrisa de Mary Goulding, care mi-a placut la nebunie, se numeste "Not to worry!" sau "nu-ti face griji". Nu stiu daca a fost tradusa in romana pana acum. Descrie foarte bine obiceiul de a fi ingrijorat din orice motiv, chiar daca asta nu ajuta la gasirea unei solutii pentru ce se intampla, in mod concret. 
Mai mult de atat, sunt prezentate chiar si niste idei de a renunta la acest obicei daunator, pe care eu personal le folosesc in fiecare zi, si ma ajuta sa raman concentrata. Voi da un singur exemplu,, care mi se pare si foarte amuzant: este acel moment cand plecam de acasa, si ne dam seama ca nu ne amintim daca am inchis aragazul. Si incepem sa ne facem tot felul de scenarii (desi, din experienta, stim ca nu uitam niciodata sa inchidem aragazul) , cum ne intoarcem acasa, gasim tot blocul /casa in flacari, pompierii luptandu-se cu focul. Una din idei pentru a nu mai fi acaparati de griji (mai mult sau mai putin absurde), este sa construim un scenariu aberant. In acest caz, sa ne inchipuim ca intram fortat in casa in flacari, pentru a salva bunurile dinauntru. Urlam la pompieri de pe geam sa monteze o plasa la parter, astfel incat sa putem arunca pe fereastra toate vazele luate din vacante, tabloul bunicului si albumul cu poze din clasa a opta :)). Ceea ce este, desigur, aberant. Dar daca reusim sa ne concentram pe asta, in loc sa ne lasam cuprinsi de panica, poate realizam ca oricum nu foloseste la nimic sa ne facem griji :)

********

Multe alte carti mi-au trecut prin mana, unele care la momentul respectiv m-au impresionat si din care am avut de invatat cate ceva (un exemplu care imi vine acum in minte Codul Vindecarii) dar care, in totalitate, nu stiu daca le-as recomanda neaparat ca fiind carti care mi-au schimbat viata. In orice caz, daca mai imi aduc aminte de altceva, le voi trece in acest capitol :) .
Cu dragoste,
Florenta

marți, 30 decembrie 2014

Cum sa nu ne mai sabotam singuri


Ultimele 2 dati la terapie simteam ca nu am despre ce vorbi. inafara de durerea resimtita din cauza lipsei mamei, care mi se pare normala, simteam ca toate s-au asezat la locul lor, asa cum trebuie. simteam ca sunt  fericita.
In ultimele zile, cam de Craciun, am inceput sa ma cert cu Ionut. Din nimicuri. Am tot incercat sa gasesc motive pentru care se intampla asta, gandindu-ma ca sunt suparata in perioada asta, primul Craciun fara mama...dar ieri ,de exemplu, chiar am facut eforturi, si ne-am inteles bine toata ziua, dar seara iar ne-am harjonit putin. Si imi dau seama ca el este mult mai degajat ca mine, nu i se pare asa mare lucru, avem pur si simplu niste contradictii. Dar eu am luat-o mult mai personal, ma gandeam pe termen lung ca o sa fie asa....si imi dau seama ca ma sabotez singura. Pentru ca nu e nimic de care sa fiu suparata acum, chiar este o perioada foarte buna, si nu am motive sa fiu suparata. Cu sanatatea nu e chiar asa de rau, ma straduiesc sa respect dieta cat mai bine si oricum sunt mult mai bine fata de cum am fost.
Si asta fac. Aseara m-am suparat foarte tare ca am facut niste pachetele cu mancare pe care voiam sa le dam de pomana, dar nu am ajuns, pentru ca se facuse deja tarziu cand s-a intors el de la sala si trebuia sa ajungem la niste prieteni. M-am suparat ca acum se grabea sa ajungem la ei, care oricum nu ne asteptau in ploaie, si oricum am stat pana la 3 dimineata la ei.Ca sa scurtam drumul am evitat rondul de la Victoriei, unde ma gandeam ca gasim oameni carora le-ar prinde bine niste sarmale. Am castigat naxim 3 minute aseara ca am ocolit zona aia, dar si eu m-am atacat prea tare. Avea dreptate, puteam sa facem asta azi, si desi nu imi convenea sa amanam, as fi putut sa evit o cearta. Care m-a afectat mai mult pe mine oricum.
Nu e vorba sa facem compromisuri, dar analizand obiectiv, eram mai castigata daca taceam din gura si ma bucuram pur si simplu de ninsoarea de aseara, decat daca mi-am stricat dispozitia doar pentru ca nu am facut ATUNCI imparteala farfuriilor...
Ok. Deci ma sabotez singura. La fel ma sabotez si cand ma uit la comentariile fostei lui prietene pe facebook ( la postarile in care sunt si eu tagguita, macar nu mi-o caut pana in panzele albe :))). imi apar in timeline, dar ma uit cu interes, recunosc... ). Si nu am niciun motiv sa fac asta. E ca si cand as astepta sa faca un pas gresit, sa se intample ceva intre noi. Si nu e ok. Am de ce sa am incredere in el, si despre asta e vorba intr-o relatie.
Am avut o conversatie cu o prietena apropiata zilele trecute. Ea e preocupata de fosta prietena a actualului ei .Intr-adevar, se pare ca ea ii mai da lui mesaje, dar el ii da toate motivele prietenei mele sa aiba incredere in el, s-au atasat destul de repede unul de celalalt. O inteleg ca e preocupata, dar nu are incredere in el. Spune ca are, dar actiunile ei (cititul de mesaje in telefon, stalk-aritul pe facebook etc) arata ca nu. Recunoaste si ea ca nu total. O inteleg, au fost precedente (nu cu el, cu fostul ei) si e greu sa dai credit 100%.
Eu nu sunt aici sa judec pe nimeni. Dar imi dau seama ce se intampla pentru ca am si episoade similare. Si sunt constienta ca de fapt ma sabotez pe mine cand fac asta. Nu stiu ce sa spun despre increderea 100%, dar pe de alta parte, daca nu imi  da niciun motiv sa fiu suspicioasa, faptul ca ii caut in mesaje, pe facebook si oricunde mai pot (nu fac asta eu personal) spune mai multe despre mine decat despre el.
Este foarte greu sa "let go". Dar imi dau seama ca atunci cand voi invata sa fac asta, o sa fiu cu adevarat fericita.Let go, detaseaza-te. Este atat de simplu de spus, suna atat de cliseic oricum. Poate am citit asta in articole de 1000 de ori, dar pana cand nu accept asta ca parte a realitatii mele suna doar ceva frumos despre care anumiti oameni vorbesc, scriu etc. Let go inseamna pentru mine ca in relatia cu Ionut sa ii dau libertatea sa faca ce vrea, cu toate riscurile care exista (in mintea mea, nu stiu daca sunt riscuri reale, chiar nu cred!). Sa iasa cu fosta lui prietena, pentru ca acum sunt doar amici. Pot sa inteleg asta, si eu ies cu fostul meu prieten, intre noi s-a terminat acum multi ani, am ramas prieteni buni pentru ca tinem unul la altul , ne respectam, stim de relatiile actuale etc. De ce sa nu fie la fel si la Ionut? Eu nu ma vad cu fostul meu ca sa tin vreo flacara in viata etc. El spune ca nu mai este nimic intre ei,eu aleg sa il cred. Ma mai prefac ofticata, mai rad de el cand se vede cu ea, dar in adancul sufletului meu, nu am nimic impotriva. Aleg sa am incredere in el.
Let go si atunci cand avem divergente, cand nu ne punem de acord asupra unor lucruri pe care sa le facem, cum sa le facem, De Craciun ne-am contrazis incontinuu cum sa facem curcanul. Mi-am dat seama ca nu voiam sa fac ca el doar din obsesie bolnava de a avea mereu dreptate, si din sentimentul meu ca nu sunt suficient de buna sa fac asta, ca nu sunt in stare dar trebuie sa demonstrez ca pot. NU trebuie sa demonstrz nimic,e ok atat cat pot, e ok sa faca el daca vrea. Pot sa fac si eu cu el, sau pot sa fac altadata.  Daca mi-as fi dat seama de asta in ziua de Craciun ar fi fost o zi mult mai buna.
Dar nu-i nimic, Invat sa le fac asa cum trebuie sa fiu fericita. Invat din greseli si e ok.


sâmbătă, 27 decembrie 2014

Craciun 2014


L-am asteptat din Septembrie. Am inceput sa ascult muzica de Craciun din Octombrie. Am organizat o mica petrecere la noi,  cu prietenii nostri, de care am fost super entuziasmata. Pana a venit. Asta a fost ieri.

Stiam ca sunt deprimata, fiind primul Craciun fara mama. Cred ca de asta am si avut ideea sa ne strangem la noi, sa mancam, sa bem, sa ne jucam... Dar de ieri dimineata, ne-am trezit sa strangem prin casa, sa aranjam , sa mai gatim ce mai trebuia si mi-am dat seama ca sunt total intoarsa.
De fapt in ultimul timp sunt. Ma gandesc foarte mult la mama, dar oricum am luat-o ca pe ceva natural. Voiam sa stau sa o plang. Dar am devenit foarte irascibila. Din cauza asta ma intep intr-una cu Ionut. El are rabdare, dar exagerez si stiu asta. Si imi dau seama ca o fac, si stiu ca nu e ok si nici nu prea inteleg de ce fac asta. Habar nu am daca lucrurile astea doua au ceva in comun, daca ma iau de el din cauza ca sunt eu suparata..chiar nu stiu. Dar sunt foarte trista. Ma doare de mor.

In plus, sunt si foarte devalorizata. Nu ma simt apreciata in niciun fel, si am si acceptat asta ca o realitate personala. Si o iau din nou pe panta "nu sunt suficient de buna". Dar asa ma simt.
Cred ca stiu de la ce mi se trage. E o prostie dar asta e. Trebuie sa imi recunosc lucrurile astea oricat de idioate ar fi. Stiu ca nu e vina lor, este problema mea. Stiu ca ei nici nu se gandesc la asta si ca nu are nicio legatura cu mine. Ca motivul este de fapt ca nu ma mai apreciez eu...din nou. Si oricat m-ar aprecia cei jurul meu , tot m-as simti neapreciata. Simt ca daca as vorbi despre asta, ar fi un fel de "pescuit complimente"...la modul ca le-as cere in mod direct.Si oricum dupa aia as simti ca nu e autentic, ci ca doar incearca sa spuna ceva sa ma faca sa ma simt mai bine In momentul asta da, am nevoie. Clar. Dar nu as putea sa recunosc asta "public". Si atunci imi asum ca nu e nimic de apreciat asta la mine, si asta e motivul pentru care nu imi spune nimeni nimic.

Si simt asta din toate punctele de vedere. Nu sunt suficient de buna, de draguta, de frumoasa, de amabila, de intelegatoare. Si..practic , merit ce mi se intampla.
Ionut ,cand ne-am cunoscut imi spunea ca sunt o persoana foarte frumoasa la suflet. Acum, le spune prietenilor nostri ca merita o statuie ca sta cu mine. Sub forma de gluma, dar eu nu as fi spus niciodata asta despre el. Si poate este o gluma, dar in ultimul timp sunt multe "glumite" din astea. Interesant ca si prietenele mele cred asta .."Nu stiu cum te suporta haha. Sa ii spui ca ii fac statuie". Si cum sa nu cred ca de fapt sunt un om groaznic si ca merit ce mi se intampla rau, si din contra, ca nu merit lucrurile bune care mi se intampla??

Stiu ca sunt mai repezita uneori, nu stiu daca am vreo scuza pentru asta sau daca macar caut. Clar nu sunt perfecta, din contra, sunt foarte departe de asta, dar chiar as vrea sa fac numai bine si ma gandesc constant la asta. Sa ma fac bine sa pot sa devin terapeut Bowen. Si ma simt intr-un cerc vicios, pentru ca nu stiu daca o sa ma fac vreodata suficient de bine ca sa pot sa fac cursul oricum.
Pe de alta parte, chiar incerc sa ma inteleg. Chiar cred ca au fost atat de multe lucruri pe care nu stiu sigur daca le-am depasit in ciuda eforturilor pe care le fac. Am incercat sa le ingrop, apoi am incercat sa le depasesc, ca nah, toate trec, am incercat sa le accept si sa ma impac cu ele. 

Cred ca nu reusesc. Nu am reusit pana acum...

luni, 22 decembrie 2014

am mai realizat ca...


Am mai realizat ca am evoluat asa mult. Ca sunt atat de puternica. Am fost atat de puternica. Chiar daca plang asa mult, si in ultimul timp (ultimul timp cam mai mult de un an! )plang din orice. La filme, filmulete care ma impresioneaza, plang cand plange cineva langa mine, plang cand imi amintesc prin cate am trecut , cum le-am depasit, cum le depasesc in fiecare zi, plang cand imi aduc aminte de ai mei desi stiu ca ei sunt mai bine unde sunt acolo, plang cand ma gandesc cand o sa fiu mireasa si nu o sa fie niciunul din ei langa mine, cel mai probabil nici bunica mea care are acum 83 de ani (din fericire, e atat de sanatoasa si sunt asa norocoasa ca o am acum). Plang la melodii care imi provoaca amintiri, plang de fericire de cele mai multe ori. Pentru ca sunt recunoscatoare pentru tot ce am, pentru locul in care sunt, pentru ce am ajuns, pentru oamenii din viata mea, pentru ca pot sa zambesc si sa sper.

Astazi am mai realizat ca prefer sa fiu ea cea bolnava, pentru ca stiu ca eu pot sa le duc, decat sa fie cineva langa mine pentru care nu as putea sa fac nimic practic. Si mi-am dat seama de asta dintr-o intamplare mai mult sau mai putin neinsemnata. Ieri am fost cu Ionut sa spalam masina. El abia iesise de la sala si se pare ca a facut o tendinita la glezna, dar ieri simtea doar o moliciune in glezna si cam schiopata din cauza asta. Si mai mergea putin cu mine de mana, si iar il lasa, si eu il tot intrebam ,iritata, ce are, de parca era vina lui ca il durea/schiopata. Si m-am trezit ca tipam la el din cauza asta. Iar aseara mi-am dat seama ca sunt recalcitranta cand simt ca nu as putea sa il ajut, si ca prefer sa ma confrunt eu cu probleme din astea decat sa sufere cineva apropiat mie iar eu sa nu am ce face. Cum a fost cu mama...

Tin in continuare dieta Whals, nu in totalitate, pentru ca la un moment dat mi s-a intors stomacul pe dos si nu mai puteam sa mananc nimic (permis sau nepermin). Dar am renuntat la cele 9 cani de supa pe zi, de fapt doar la cele 6 cani de supa (3 de frunze verzi si 3 de legume bogate in sulf). Sucurile de fructe colorate - 3 cani le-am continuat. Dar nu mananc gluten, lactate, am inceput sa mananc carne (nu din comert, imi aduce o fosta colega de master de la tara, si mai iau de la ferme online). Cu totul, ma simt mai bine, nu mai folosesc baston, dar nici nu am incercat sa merg mai mult pe jos. Dar pe distante scurte sunt ok. Ma gandeam chiar sa ma reintorc la dans, dar nu stiu daca sunt pregatita. Ma duc la sala, e mult mai bine, dar nu am echilibru sa dansez asa cum imi doresc.
Din cauza asta prefer sa stau departe momentan, incerc sa nu ma pun in situatii care mi-ar cauza frustrari.

Mi-am mai dat seama ca uneori ma influenteaza in mod negativ ce spun prietenii mei. De exemplu acum doua seri au venit la noi niste prieteni - un cuplu. Eu cu Ionut ne intelegem foarte bine, chiar recent discutam ca relatia asta ni se pare minunata, ca ne distram in fiecare zi impreuna, ne ajutam foarte mult reciproc si tinem unul la altul. Dar ne "certam" pe radio-ce post sa ascultam. Cum altii se cearta pe telecomanda, eu voiam sa ascult cantece de Craciun si el s-a cam saturat :)) La un moment dat, raman singura cu prietena mea,care ma intreaba daca totul e ok intre noi, ca ne tot intepam. Ii spun ca suntem foarte ok, si a doua zi ma surprind certandu-ma cu el, ca de ce ne intepam in public (??!!). El incepe sa rada, ca nu stie de ce a spus ea asta si de ce i se pare si ca altii se cearta pe telecomanda, noi ne intepam in gluma pe muzica de la radio. Nu e in niciun caz motiv de suparare.
Dar eu stiam asta inainte de toate. Intrebarea e de ce ma afecteaza si de ce sunt influentata de chestii care stiu ca nu sunt adevarate? La asta trebuie sa gasesc raspuns. Pentru ca asta inseamna, ca inainte de toate, sunt nesigura pe mine si ca cineva (chiar daca este vorba de cineva la care tin) poate sa imi darame siguranta. Si nu e ok. 

Dar asta este ceva ce trebuie eu sa imi rezolv. Tot este un pas inainte ca mi-am dat seama de asta. 

Cu dragoste,
Florenta

luni, 17 noiembrie 2014

Whals Diary



17/11/14


Ore de somn: 8 ore
Cum m-am simtit cand m-am trezit: ameteala (m-am ridicat prea repede din pat)
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun:3 felii paine integrala cu pate de masline, somon , tofu si salata verde
Acticitate fizica: curs de yoga
Suplimente
8:00, 13.30, 21.00
  Omega 3
 8:00
 B complex
  8:00
 Vit D
1 cana de morcov la blender cu miere
Medicamente: -
Ce am mancat la pranz:avocado cu ceapa si turmnic,3 felii paine integrala cu ulei picant
Ce am mancat la cina:somon, salata cu avocado, tofu
Ce interactiuni placute /care m-au ajutat am avut azi: am reintalnit o colega din liceu (Dana)  - a fost profesoara la cursul de yoga la care am fost, am revazut-o pe Monica
Stresul (1-10):
Durerea(1-10):1
Energia(1-10): 8
Cum m-am simtit azi overall(1-10): 8
Ce mai vreau sa scriu despre azi:prima lectie de yoga diseara. Intamplator, o fosta colega din liceu tine ora (am aflat azi). A organizat una din colegele din trupa de la dans (Monica)
Scopul meu:  este sa revin sa dansez cel putin la fel de bine cand nu aveam probleme :)
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): imi doresc sa devin terapeut Bowen si sa ajut si eu pe altii asa cum am fost ajutata eu
Un lucru bun ce s-a intamplat azi: am citit despre Protocolul Whals si m-am hotarat sa il urmez
 Se pare ca nu pot sa ma apuc de cursul de bowen inca (am "vibratia" jos...nu prea stiu ce inseamna asta, dar mi-ar face rau)

18/11/14 

Ore de somn: 5 ore (m-a energizat foarte tare sucul de morcovi de la cina)
Cum m-am simtit cand m-am trezit: destul de bine, desi dormisem putin, fresh
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun: supa crema conopida , morcov, salata, ceapa si frunze de conopida, putina salata cu avocado, rosii, ardei gras rosu, ulei de in si tofu
Acticitate fizica: -
Suplimente
8:00, 17.00, 21.00
  Omega 3
 8:00
 B complex
  8:00
 Vit D

Medicamente: -
Ce am mancat la pranz:putina salata verde cu ulei de in dar nu am putut sa mananc ca nu mi-a placut..prea mult ulei
Ce am mancat la cina:somon, salata verde cu ardei rosii, ulei de in , ceapa , seminte de floarea soarelui, tofu, zeama de supa de conopia, morcov, ceapa, salata verde
Pentru ce /cine sunt recunoscatoare azi:Pentru ca ma sustine ionut in dieta asta
Ce interactiuni placute /care m-au ajutat am avut azi:
Stresul (1-10):4
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):9
Cum m-am simtit azi overall(1-10): 8
Ce mai vreau sa scriu despre azi:seara m-am cam panicat...in carte apar niste retete si indicatii cum sa mananci in fiecare zi si mi se pare foarte mult..si foarte inflexibil...mi se pare greu de tinut, dar m-a mai incurajat Ionut..pana la urma asta trebuie sa fac
Scopul meu:sa ma fac bine
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi):sa am o sanatate buna , prietena mea sa isi dea seama ce e mai bine sa faca cu sotul ei
Un lucru bun ce s-a intamplat azi:m-a laudat sefa mea :)

19/11/14 

Ore de somn: 8 ore
Cum m-am simtit cand m-am trezit: bine
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun:  tofu cu pate de masline, salata, o cana de zeama de supa de brocolli, ceapa morcov etc
Acticitate fizica: 1 ora sala seara
Suplimente
8:30, 13.00, 21.00
  Omega 3
 8:30
 B complex
  8:30
 Vit D
In cele 9 cani: 3 cani supa crema broccoli ceapa1 morcov, 3 cani salata verde, patrunjel, dovlecei, 3 cani suc de gref si lamaie cu miere
Medicamente: -
Ce am mancat la pranz: salata de rosii cu avocado, praz, ulei de in
Ce am mancat la cina: tofu cu masline, 1 cana supa crema, struguri,
Pentru ce /cine sunt recunoscatoare azi:Ionut
Ce interactiuni placute /care m-au ajutat am avut azi: o tipa la sala m-a intrebat cum ma mai simt, ma stia de la bazin. eu nu imi aduc aminte de ea
Stresul (1-10):3
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):9
Cum m-am simtit azi overall(1-10): 8
Ce mai vreau sa scriu despre azi:
Scopul meu: sa reusesc sa tin dieta asta cum trebuie
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi):
Un lucru bun ce s-a intamplat: am aflat ca Ionut planuieste o surpriza

20/11/14 

Ore de somn: 7.5 - 8 ore
Cum m-am simtit cand m-am trezit: bine, dar as mai fi dormit
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun:  2 cani de supa (1 salata cu dovlecei, castraveti,patrunjel;,  1 broccoli, ceapa, nu mai tin minte)
Acticitate fizica: -
Suplimente
8:30, 13.00, 21.00
  Omega 3
 8:30
 B complex
  8:30
 Vit D
In cele 9 cani: 3 cani supa crema broccoli ceapa1 morcov, 3 cani salata verde, patrunjel, dovlecei, 3 cani suc de portocala si lamaie (mult mai putina miere decat de obicei..incerc sa scad)
Medicamente: -
Ce am mancat la pranz: salata de castraveti, rosii, ceapa, ulei de in, seminte floarea soarelui
Ce am mancat la cina: salata verde, kale , ceapa verde, ulei de in, seminte floarea soarelui, spanac, avocado, putin somon, 1 cana de supa verde
Pentru ce /cine sunt recunoscatoare azi: Ionut, ca sustine cu dieta asta, mamaie ca se simte mai bine
Ce interactiuni placute /care m-au ajutat am avut azi:
Stresul (1-10):3
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):9
Cum m-am simtit azi overall(1-10): 8
Ce mai vreau sa scriu despre azi:
Scopul meu: sa reusesc sa tin dieta asta cum trebuie, sa gasesc moduri sa fie cat mai diversificata
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): sa pot sa ma intorc la dans fara sa fiu frustrata
Un lucru bun ce s-a intamplat:


21/11/14 

Ore de somn: 9 ore
Cum m-am simtit cand m-am trezit:as mai fi dormit
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun:  2 cani de supa ( salata cu frunze de salata si gulie,patrunjel)
Acticitate fizica:
Suplimente
8:30, 13.00, 21.00
  Omega 3
 8:30
 B complex
  8:30
 Vit D
Doar 6 cani:  3 cani salata verde, patrunjel, frunza de gulie, 3 cani suc morcov cu sfecla  (mult mai putina miere decat de obicei..incerc sa scad), 1 cana suc de portocale si gref
am baut un ceai
Medicamente: -
Ce am mancat la pranz: salata verde, kale , ceapa verde, ulei de in, seminte floarea soarelui, spanac, avocado,
Ce am mancat la cina:
Pentru ce /cine sunt recunoscatoare azi: Ionut, ca sustine cu dieta asta, mamaie ca se simte mai bine, pentru oamenii pe care i-am intalnit si vor sa ma ajute
Ce interactiuni placute /care m-au ajutat am avut azi:
Stresul (1-10):2
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):9
Cum m-am simtit azi overall(1-10): 8
Ce mai vreau sa scriu despre azi:
Scopul meu: sa reusesc sa tin dieta asta cum trebuie, sa gasesc moduri sa fie cat mai diversificata
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): sa pot sa ma intorc la dans fara sa fiu frustrata
Un lucru bun ce s-a intamplat:

22/11/14 

Ore de somn: 9 ore
Cum m-am simtit cand m-am trezit:ok, in weekend. m-am trecit pe la 10 sa ma duc la psiho terapie
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun:  2 cani de supa ( salata cu frunze de salata ,patrunjel)
Acticitate fizica: sala 1.5 ore
Suplimente
8:30, 13.00, 21.00
  Omega 3
 8:30
 B complex
  8:30
 Vit D
9 cani:  3 cani salata verde, patrunjel, kale, 3 cani portocale, mango  (miere foarte putina),3 cani broccoli, ceapa, ciuperci
Medicamente: -
Ce am mancat la pranz: salata verde, kale , ceapa verde, ulei de in, , spanac, avocado. Am gatit un pui intreg, am gustat si eu putin
Stresul (1-10):1
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):9
Cum m-am simtit azi overall(1-10):9
Ce mai vreau sa scriu despre azi:am fost super activa, am gatit, am fost la sala, seara la film
Scopul meu:sa reusesc sa ma tin de dieta cat mai diversificata
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): sa isi rezolve prietena mea problemele
Un lucru bun ce s-a intamplat:


23/11/14 

Ore de somn: 8 ore(m-am trezit dimineata, Ionut mi-a facut o surpriza, am mers cu trenul la Predeal)
Cum m-am simtit cand m-am trezit:ok,as mai fi dormit avand in vedere ca e weekend dar s-a meritat
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun:  2 cani de supa ( verde: kale, spanac, salata)
Acticitate fizica: plimbare prin Predeal
Suplimente
8:30, 21.00
  Omega 3
 8:30
 B complex
  8:30
 Vit D
9 cani:  3 cani salata verde, kale, patrunjel, 1 cana portocale, gref(miere foarte putina),2 cani lamaie, 1 cana smoothie de mereu cu scortisoara, 3 cani conopida, ceapa, usturoi,
Medicamente: -
Ce am mancat la pranz:1 cana verde, cartofi natur cu salata de bureti (restaurant in Predeal)
Ce am mancat la cina: 2 cani conopida, salata verde cu avocado, rodii, ardei gras rosu, ulei de in, kale, ridichi negre, putin pui
Stresul (1-10):1
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):8
Cum m-am simtit azi overall(1-10):9
Ce mai vreau sa scriu despre azi: o zi minunata, o surpriza foarte placuta
Scopul meu:
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): sa am o relatie frumoasa
Un lucru bun ce s-a intamplat:o surpriza foarte frumoasa

24/11/14 

Ore de somn:9 ore
Cum m-am simtit cand m-am trezit:ok, speram sa fi nins (asa anuntasera , dar nu)
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun:  2 cani de supa ( verde: salata, kale, spanac)
Acticitate fizica:
Suplimente
8:30,13.00, 21.00
  Omega 3
 8:30
 B complex
  8:30
 Vit D
9 cani:  3 cani salata verde, kale, patrunjel, 2 cani lamaie cu miere,3 cani sfecla cu mango si miere, 3 cani conopida, ceapa, usturoi,
Medicamente: -
Ce am mancat la pranz:2 cani conopida, putin pui, salata verde, spanac,castravete, patrunjel, ulei de in
Ce am mancat la cina:
Stresul (1-10):1
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):7
Cum m-am simtit azi overall(1-10):8
Ce mai vreau sa scriu despre azi: dimineata am mers mai prost, ma gandesc ca o fi de pui, sa vad cum sunt la pranz
Scopul meu:
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): sa aiba efrecte pozitive dieta
Un lucru bun ce s-a intamplat: o veste buna despre prietena mea

25/11/14 

Ore de somn:9 ore
Cum m-am simtit cand m-am trezit:ok, dar pur si simplu nu am putut sa mananc nimic
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun: nimic, m-am trezit cu sila de mancarea asta. am mancat cand am ajuns la munca 1 cana de ciuperci cu praz (supa la blender), dar in scarba
Acticitate fizica:
Suplimente
8:30,13.00, 21.00
  Omega 3
 8:30
 B complex
  8:30
 Vit D

Medicamente: -
Ce am mancat la pranz:jumate cana ciuperci, putin avocado cu ceapa rosie si ulei de in, putina salata de rucola, ardei, dovlecel, ceapa verde..dar ff putin. dupa pranz nu mai puteam de foame mi-am luat un pachet de covrigei
Ce am mancat la cina:mi-am luat paste fara gluten (din mei si hrisca) si alge deshidratate pe care le-am gatit, si le-am pus un sos de rosii cu busuioc, cimbru , sare si piper
Stresul (1-10):4
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):6
Cum m-am simtit azi overall(1-10):6
Ce mai vreau sa scriu despre azi:foarte obosita, foame, am avut o zi destul de proasta, am si cazut cu masina intr-un canal , m-a apucat plansul pana sa vina ionut, dar m-a ajutat un tip (a impins masina).
Scopul meu:
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): sa pot sa tin dieta asta
Un lucru bun ce s-a intamplat: m-a ajutat baiatul ala sa ies cu masina din canal , Ionut a fost super cand am ajuns si eram asa deprimata, mi-a mai trecut, m-a incurajat

3/12/14 

Ore de somn:9 ore
Cum m-am simtit cand m-am trezit:imi vine sa vomit
Greutate: 53 kg
Ce am mancat la micul dejun:orez expandat cu icre si tofu...imi vine a vomit
Acticitate fizica:
Suplimente
8:30,13.00, 21.00
  Omega 3
 8:30
 B complex
  8:30
 Vit D
In timpul zilei am baut 3 cani de portocale cu gref simiere ere
Medicamente: -
Ce am mancat la pranz: orez brun cu ciuperci
Ce am mancat la cina:
Stresul (1-10):4
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):7
Cum m-am simtit azi overall(1-10):6. imi vine sa vomit nu mai am pofta de mancare deloc...am inceput sa merg mai prost..cred ca am luat-o prea tare la inceput cu 1000de cani
Ce mai vreau sa scriu despre
Scopul meu:
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): sa pot sa tin dieta asta
Un lucru bun ce s-a intamplat:

30/12/14 

Ore de somn:3.30-11.00
Cum m-am simtit cand m-am trezit:ok, as mai fi dormit putin , m-a trezit Ionut ca i-a sunat telefonul..munca...eu sunt in concediu
Greutate: 52 kg
Ce am mancat la micul dejun:orez expandat piftie, salam (de casa, natural), masline, o cana de fresh de portocale cu lamaie
Acticitate fizica:30 min pe bicicleta (2 serii de 10 dimineata si una de 10 seara)
Suplimente
11:30, 15.00,21.00
  Omega 3
 11:30
 B complex
 11:30,21.00
 Vit D 20 picaturi x 2
In timpul zilei am baut 2 cani de portocale si miere(una si cu lamaie si una si cu gref), un ceai de turmenic (lapte de cocos, jumatate de lingurita de turmenic, 2 lingurite de miere, un praf de piper, un praf de scortisoara, un catel de usturoi strivit -toate la blender).
Am mai mancat 2 bucatele de ciocolata neagra , niste biscuiti fara gluten, cu castane , dar nu au fost bun (din Mega Image - foarte uscati, pentru Scleroza Multipla se recomanda supele, alimente cat mai grase -bogate in omega 3, si lichide, calde, deci de evitat uscaciunile), niste snacksuri din linte, fara zahar si adaosuri, par destul de sanatoase (tot de la mega image)
Medicamente: -
Ce am mancat la pranz:ciuperci inabusite ulei de masline (normal trebuie ulei de cocos la gatit - punctul de topire e mai inalt si catena de omega 3 nu se distruge la incalzire) si salata de andive
Ce am mancat la cina:orez expandat cu putina piftie si salam, supa crema(brocoli, salata verde, ceapa, morvoc, baby spanac, ulei de cocos,sare, piper)
Stresul (1-10):2...ma cam intep cu Ionut
Durerea(1-10):1
Energia(1-10):7
Cum m-am simtit azi overall(1-10):8.Sunt ok, dar picioarele cam incordate.
Ce mai vreau sa scriu desprea zi: incerc sa nu mananc gluten, desi am avut mici scapari zilele astea
Scopul meu:sa devin terapeut Bowen. vreau sa dansez :(
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): sa fiu mai rabdatoare, mai buna, sa vorbesc mai frumos
Un lucru pentru care sunt recunoscatoare: am mers destul de mult azi pe jos, am vrut sa mergem la targul de Craciun de la Universitate dar se inchisese deja si ne-am mai fatait pe acolo sa dam pachetele de mancare facute).

01/01/15

Ore de somn: 6.30 - 14.00
Cum m-am simtit cand m-am trezit:ok, am fost azi noapte la petrecerea de revelion, dragut
Greutate: 52 kg
Ce am mancat la micul dejun - de fapt pranz cand m-am trezit: paste fara gluten cu texturat de soia si sos de rosii facut de mama lui Ionut .Am mai pus cimbru, oregano, busuioc, ulei de cocos
Micul dejun l-am luat la 6 dimineata cand am venit acasa: orez expandat cu piftie de curcan (curcan de la tara de la o prietena), jumatate de prepelita (de la o crescatorie a unei cunostiinte) cu muraturi gogonele si castraveti (muraturile sunt recomandate in SM si nu numai, alimentele fermentate sunt sanatoase)
Acticitate fizica:30 min pe bicicleta (o serie de 10 dimineata si doua de 10 seara)
Suplimente
7.00, 14.30,21.00
  Omega 3
16.00
 B complex
14:30,21.00
 Vit D 20 picaturi x 2
In timpul zilei am baut 2 cani de portocale si miere(una si cu gref si una fara), un ceai de turmenic (lapte de cocos, jumatate de lingurita de turmenic, 2 lingurite de miere, un praf de piper, un praf de scortisoara, un catel de usturoi strivit ).
Am mai mancat 2 bucatele de ciocolata neagra fara zahar ,fulgi de cocos cu fulgi de migdale peste care am pus miere, cacao bio si nuci pecan. O  bucatica de cozonac facut de mamaie cu nuci si stafide (am resimtit putin glutenul - agitatie in maini si incordare mai mare in picioare. Nu foarte rau)
Medicamente: -
Ce am mancat la cina: restul de prepelita
Stresul (1-10):1
Durerea(1-10): 1
Energia(1-10):7
Cum m-am simtit azi overall(1-10):8.Sunt ok, dar picioarele cam incordate, mai putin ca ieri totusi. Cand le simt, mai pedalez pe bicicleta si imi mai trece
Ce mai vreau sa scriu desprea zi: incerc sa nu mananc gluten, desi am avut mici scapari zilele astea
Scopul meu:sa devin terapeut Bowen. vreau sa dansez. Azi noapte am dansat destul de mult, sunt destul de ok cu faptul ca nu pot dansa cum/cat vreau, am acceptat asta, ii admir pe cei care danseaza, dar nu mai sufar. Cred.Ma opresc cand simt ca nu mai pot si...sunt ok cu asta. Nu trebuie sa dansez chiar non stop
Un lucru pe care mi-l doresc (in viitor sau azi): sa fiu mai rabdatoare, mai buna, sa vorbesc mai frumos
Un lucru pentru care sunt recunoscatoare:Pentru relatiile mele, pentru ca am posibilitatea sa merg mai departe.