Abonare LifeIsNotAFight

Abonare

luni, 27 iulie 2015

Boala mea are o figura

 
Da. Boala mea are o fata. Pe care am visat-o. Si cred ca a fost cel mai elocvent vis pe care l-am avut vreodata.
In Analiza Tranzactionala, visele nu reprezinta in niciun caz o premonitie, superstitii etc. Visele sunt mesajele ale subconstientului nostru Este singurul mod prin care subcostientul nostru poate sa ne transmita mesaje.
Visul meu a venit dupa o lunga introspectie, am avut o perioada in care nu mai stiam daca sunt cine sunt cu adevarat, daca sunt pe drumul cel bun sau ma pacalesc , eu pe mine.
Aparent doar un vis, m-am trezit din el foarte speriata, dar in acelasi timp fericita ca s-a terminat cu bine, insa simtind frica in continuare, atat de puternic.

Eram cu mama si bunica mea in casa ( nu imi dau seama exact in care casa, pentru ca m-am mutat de vreo 3 ori, plus ca la un moment dat, mi se parea ca sunt in bucataria mea din Sicilia - Erasmus...dar asta poate nu e important). Si stiam ca este un criminal pe urmele mele. Simteam o tensiune foarte puternica. Mama era in dormitor, iar eu cu bunica mea in bucatarie. Incercam sa aprindem lumina, dar s-a stins si nu se mai aprindea.Era un semi-intuneric in casa care sporea tensiunea, pentru ca asteptam criminalul.
Care a venit. A inceput sa bata tare in usa, mama a venit din dormitor, a inchis geamul ca sa nu poata intra pe geam ,in schimb a spart oricum usa.
Era un tip, pe la 29 de ani, slabut, care avea cumva atarnat, prins de el , o gramada de cutite. Cu care m-ar fi omorat, Eram toate blocate in bucatarie, iar el statea in usa, astfel incat nu puteam iesi.
Cand la un moment dat, s-a intamplat ceva. Mi-am dat seama ca avea un zambet tampit pe fata. Si din momentul ala, mi-am schimbat total atitudinea. Nu mai imi era frica, am inceput sa rad de el, ca "de ce razi asa, ca prostul?". Am luat o carpa din bucatarie, m-am facut ca o arunc spre el, l-am driblat, am aruncat-o, si am reusit sa ies din bucataria in care ne blocase.
Eram scapata. In momentul ala m-am trezit. Inca in pat, mai mult adormita, am inceput sa recapitulez visul si sa gasesc simboluri.
"Criminalul" era in mod evident boala mea. Si am stat si l-am analizat. Avea 29 de ani. Nu a spus, dar stiam. Pentru ca eu am 29 de ani. Si el este parte din mine. Desi l-am descoperit mult mai tarziu , la 19 ani. Pentru ca partea mea, din mine, care ma iubeste cel mai mult, m-a ghidat catre adevaratul meu drum in viata. Pentru ca limitarile corpului nostru pentru asta sunt. Cel putin asta am concluzionat pana acum: eu imi doream sa fiu dansatoare. Toata viata am visat la asta. Cand de fapt misiunea mea, scopul meu, a fost dintotdeauna sa ajut oamenii. Sa devin terapeut. Iar "acest tip de 29 de ani" nu numai ca m-a oprit din drumul meu stabilit, ci m-a si ajutat sa vad alt drum. Pentru ca acum, dupa toate luptele si framantarile mele interioare pot sa inteleg mai bine prin ce trece cineva care se confrunta cu o afectiune, atat la nivel fizic, cat si psihologic.
Imi amintesc figura "criminalului". Eu l-am considerat criminal. Ce-i drept, a dat buzna in bucataria mea, asa cum boala a dat buzna in viata mea. Privind mai atent, imi dau seama ca fata lui era de copil, desi avea o gramada de cutite amenintatoare. Era de fapt un copil inofensiv, care a inceput sa zambeasca prostut cand am inceput sa fac misto de el, S-a lasat pacalit de o carpa pe care am aruncat-o spre el, si m-a lasat sa trec. Niciun criminal nu ar fi facut asta. El este de fapt un copil inofensiv, care incearca sa ma protejeze.
Pentru ca nu este aici degeaba. Este aici ca sa ma invete o lectie, ceva ce eu singura nu pot vedea, doar ca important este sa gasesc ce, sa inteleg de ce se intampla asta, si sa imi schimb punctul de vedere...sa nu o mai vad ca pe o povara, ca pe ceva ce ma limiteaza, ci ca pe ceva care ma ghideaza spre drumul cel bun
Cutitele? Este oare o coincidenta ca asa, plin de cutite, a intrat la mine in bucatarie? Daca de fapt, incerca sa ma ajute? Pentru ca obosesc atat de tare stand in picioare, cand gatesc, si tai legume etc, pregatind masa? Daca el de fapt incerca sa ma ajute, pur si simplu, in bucatarie? Sa ma protejeze?

Este de fapt acea parte din mine inocenta, care ma ajuta asa cum poate ea, acel copil inofensiv, care crede ca nu are prea multa putere, si de fapt nu e constient de puterea pe care o are, pentru ca se sperie, si se lasa pacalit. Imi dau seama ca pacalindu-l pe el, ma pacalesc singura.
Intr-adevar, ce am invatat din visul asta, este ca pot sa depasesc orice moment, daca imi schimb atitudinea. Sa ma joc mai mult. Sa nu o mai iau asa tragic. Pentru ca in momentul asta, toooot ce fac si toate gandurile mele sunt indreptate catre boala mea, si cum pot sa minimalizez simptomele.
Ceea ce e ok, si normal, sa ma preocupe.

Doar sa imi aduc aminte sa ma mai si joc cu acest copil,intre timp.
Cu dragoste,
Florenta

2 comentarii:

  1. Ah, mi-ai verbalizat gandurile si ceea ce simt si eu, in ultimul an, despre boala! Referitor la articolul trecut, ma tot intreb de ce e usor sa credem si sa acceptam ca o cearta, oboseala, incordarea fizica prelungita, stresul, gandurile negative indreptate spre noi, un diagnostic, ne afecteaza negativ la toate nivelele si e vizibil cu ochiul liber (cearcane, tot felul de dureri, insomnii , boli etc), in timp ce ne e greu sa credem ca tot ce e pozitiv, de la ganduri si emotii, o imbratisare, si pana la vizualizare, meditatii, acceptare, credinta, bucurie, iubire, toate acestea pot aduce ameliorare si chiar vindecarea? De ce suntem dispusi sa credem mai degraba in efecte negative, decat in cele pozitive?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. din pacate , asta se intampla, pentru ca asa am fost "programati"...am fost invatati ca stresul, oboseala etc iti pot face rau, te pot imbolnavi, dar nu ne-a spus nimeni , ci am aflat noi tarziu, ca emotiile pozitive pot aduce vindecarea. Desi rational stim asta, trebuie sa stie corpul nostru asta, sa il dezvatam de ce a invatat si in ce a crezut toata viata. Partea buna este ca este posibil :)

      Ștergere