S-a intamplat
acum cateva luni la cursul de psihoterapie sa ne predea „Redecizia”. M-am
indragostit de redecizii.
Mai exact: ce
este decizia? In copilarie, in subconstient, am luat foarte multe decizii „ca sa
supravietuim”. Pentru un copil, de exemplu lipsa afectiunii parintilor poate fi
o amenintare la viata. Un copil nu poate supravietui fara iubirea parintilor/ a
unei figuri parentale. La fel, lipsa de atentie, ignorarea se poate traduce ca
privare de dragoste.
Intr-o carte pe care am citit-o si de care ma leg de multe ori, sunt descrise studii din care reiese ca oamenii prefera sa primeasca „mangaieri negative”(negative strokes) decat sa fie ignorati. Din cele mai indepartate studii pe sobolani (si alte mamifere) au reiesit aceleasi rezultate: sobolanii carora li s-au aplicat socuri electrice suportabile au supravietuit mai mult, mai activi, decat cei carora doar li s-a dat mancare si apa si in rest au fost ignorati („Why love matters” – Sue Gerhardt).
Intr-o carte pe care am citit-o si de care ma leg de multe ori, sunt descrise studii din care reiese ca oamenii prefera sa primeasca „mangaieri negative”(negative strokes) decat sa fie ignorati. Din cele mai indepartate studii pe sobolani (si alte mamifere) au reiesit aceleasi rezultate: sobolanii carora li s-au aplicat socuri electrice suportabile au supravietuit mai mult, mai activi, decat cei carora doar li s-a dat mancare si apa si in rest au fost ignorati („Why love matters” – Sue Gerhardt).
In cazul unui
copil ignorat care primeste atentie atunci cand face ceva rau, decizia poate fi
„Ca sa primesc atentie, trebuie sa sparg lucruri/stric jucariile/imi murdaresc
hainele ” etc. Bineinteles ca deciziei nu i se da „glas”, se ia in subconstient, dar adulti
fiind, traim dupa aceleasi decizii luate in copilarie, care cel mai probabil nu
mai sunt relevante. Adultul, cel mai probabil nu mai este ignorat de cei din
jurul sau, dar ca sa isi confirme decizia, va face el astfel incat sa fie
ignorat, va actiona astfel incat cei din jurul sau sa decida ca a-l ignora este
cea mai buna solutie pentru a gestiona comportamentul lui.
Ce este
important, ca odata constientizata ,decizia poate fi modificata, se poata lua o
redecizie.
Mi se pare
interesant sa observ cum se intampla lucrurile acestea in cazul meu. Nu stiu
exact momentul cand am decis ca primesc mai multa atentie de la mama daca sunt
bolnava. Sunt sigura ca a fost inainte de diagnosticul meu cu SM, la 19 ani. In
copilarie nu imi aduc aminte sa fi fost un copil bolnavicios. Ce este
interesant, ca dupa diagnostic, am respins atentia si afectiunea mamei mele
pentru ca eram bolnava (desi initial nu aveam simptome evidente). In mod clar,
nu am luat o redecizie in momentul ala , pentru ca boala a continuat sa
progreseze. Ciudat, desi obtinusem ce voiam, as fi putut avea atentia mamei
mele, o evitam , pentru ca in mod constient nu imi placea genul asta de
atentie. Cu toate astea, boala progresa, eu „atrageam” si mai mult atentia prin
boala mea, desi, constient, imi doream exact opusul, sa nu atrag atentia, sa
fiu bine.
Ce conteaza este
ca pot lua o redecizie. Si asta cred ca este unul din lucrurile pe care le pot
face. Decid sa fiu sanatoasa, decid sa fiu fericita si sa impartasesc tot ce am
invatat in perioada asta. Sunt constienta ca nu o sa se intample nimic de pe-o
zi pe alta , ca schimbarea are nevoie de timp , si decid sa imi dau timp, sa
accept ce mi se intampla pana atunci si sa invat din asta.
Ce e mai
important: nu decid doar cu vorbe. E critic sa actionez. Asa cum cred eu ca e
mai bine, avand in vedere ca nimeni in boala asta nu iti poate spune ce sa
faci. Medicii iti pot oferi unul din cele 5 (?) tratamente de care stiu
ei, care oricum nici macar nu pretind ca vindeca, ci doar „incetineste”
evolutia bolii. Pentru mine asta nu a mers. Sa fac injectii o data la doua zile
si sa sper ca o sa ajung in carucior cand voi fi prea batrana sa imi mai pese.Am avut noroc sa intalnesc o doctorita imunolog/alergolog, medic naturist si homeopat , foarte deschisa la tratamente alternative, care m-a sustinut (inclusiv psihologic) in perioadele cele mai grele.
Asa ca am inceput
sa ma documentez ce pot sa fac EU, cum ma simt mai bine, ce imi spune corpul
meu sa fac. Am inceput cu o dieta ( fara gluten, fara lactate si orice altceva
inflamator, cam 3 cani de sucuri de fructe si legume colorate in fiecare zi,
cata supa crema pot sa mananc, carne de la animale crescute cat mai natural –
ideal ar fi animale hranite cu iarba, dar pana acum nu am gasit asa ceva in
Romania!, ulei de peste, de cocos , ulei de in,
seminte , nuci hidratate in fiecare zi, si multe altele...).
Inafara de dieta adecvata, fac sport (yoga in fiecare zi – 20/30 minute dimineata, ma duc la bazin cam de 2-3 ori pe saptamana, ma plimb cat de mult pot), psihoterapie, pentru ca e nevoie si de suport psihic pentru a face asta, am incercat si crio-sauna (pentru ca stiu ca sunt mult mai bine la frig, intamplator am citit un articol despre asta. Sunt mai multe sedinte in care stai ,timp de 3 minute, cam la -180 de grade Celsius. ), si in principiu ma documentez permanent in legatura cu ce as mai putea face sa fiu mai bine. - cate ceva despre asta pe scurt aici
Inafara de dieta adecvata, fac sport (yoga in fiecare zi – 20/30 minute dimineata, ma duc la bazin cam de 2-3 ori pe saptamana, ma plimb cat de mult pot), psihoterapie, pentru ca e nevoie si de suport psihic pentru a face asta, am incercat si crio-sauna (pentru ca stiu ca sunt mult mai bine la frig, intamplator am citit un articol despre asta. Sunt mai multe sedinte in care stai ,timp de 3 minute, cam la -180 de grade Celsius. ), si in principiu ma documentez permanent in legatura cu ce as mai putea face sa fiu mai bine. - cate ceva despre asta pe scurt aici
Da, ma accept asa
cum sunt, dar asta nu inseamna ca o sa stau sa astept sa pice o solutie magica
de undeva. Acceptarea este pentru sufletul meu, sa fiu multumita de mine, si
voi continua sa caut solutii ca sa ma simt si mai bine .
Cu dragoste,
Florenta
M-a impresionat povestea ta. Iti admir taria si dorinta de a te cunoaste si de a gasi solutii, responsabilizandu-te pe tine! Sper sa nu te opresti din a impartasi din experienta ta. E o cale buna de a-i inspira pe ceilalti. Inclusiv pe mine. :-)
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru incurajari! Este suficient ca o singura persoana sa schimbe ceva in bine in urma blogului meu si eu sunt fericita :)
Ștergere