Cu SM în Cehia: ”Important e să fiu bine ACUM”

Cu Raluca am vorbit prima dată pe facebook. Îmi spunea că de când a fost diagnosticată cu Scleroză Multiplă ( din Ianuarie 2017), timp de opt luni a trăit un calvar psihic și emoțional.

Mi-a mai spus că trăiește în Cehia și lucrează acolo, iar acum, în Octombrie 2017, la două luni de la primul nostru dialog, am avut ocazia să o cunosc mai bine . 

Calvarul pe care l-a trăit, în primele luni de la diagnostic, este acum insesizabil. Timp de o oră, cât am apucat să vorbim, a fost tot timpul cu zâmbetul pe buze și a râs (făcându-mă să mă simt mai amuzantă decât sunt în realitate, cu siguranță :)) ). Mi-am dorit să o cunosc, să vorbesc cu ea și să aflu cum este pentru un român plecat în străinătate, să trăiască cu Scleroză Multiplă.

Este stabilită în Cehia de cinci ani, lucrează într-o multinațională. Îmi spune că inițial a fost șocată să vadă că din cele 12 locuri de parcare disponibile, 6 erau pentru persoane cu dizabilități. Și chiar nu parca nimeni acolo, uneori erau goale. Încă nu fusese diagnosticată. Acum înțelege.

Mai mult, spre deosebire de România, unde nu își amintește să fi văzut vreodată persoane în carucior -nici măcar în parc, acolo are colegi de serviciu, care vin în scaune rulante la birou. Sunt rampe peste tot, atât sectorul public cât și privat încurajează integrarea persoanelor cu dizabilități. 

Bineînțeles că managerii ei știu despre ce este vorba. A avut nevoie de mult concediu medical la momentul diagnosticării, și toți au fost foarte înțelegători -când a venit în România pentru investigații, când a avut pusee...

Îmi spune că diferența mare de mentalitate nu este doar vis-a-vis de persoanele cu dizabilități. Bătrânii, persoanele de vârsta a treia, care în România, de cele mai multe ori, își așteaptă sfârșitul, acolo sunt încurajați să meargă la controale medicale preventive.

Un articol foarte bun pe tema asta, scris de Corina Băcanu, AICI

Își amintește râzând, când i-a spus mamei că iese la jogging. În Cehia toată lumea face jogging. Chiar și persoane de șaptezeci de ani (mi-am imaginat-o zâmbind pe mamaie în trening).

 ”La noi? Lumea o să creadă că ești nebună”. :))

 

Probabil cea mai grea etapă (așa cum și eu și Raluca am concluzionat) este stabilitatea psihică, atunci când te confrunți cu un diagnostic ca acesta. Îmi povestește că documentarea pe Internet despre boală este utilă, afli multe lucruri importante, care ajută. Dar dacă nu ești atent, te lași furat de peisaj și ajungi să întrevezi cele mai negre situații posibile. Posibile, probabile, dar nu certe. 

”Atunci, am descoperit sportul. Este cel mai bun lucru pe care îl pot face să mă ajut singură. Mi s-a părut, de exemplu, că yoga îmi ia gândul de la durere. Tot ce nu a reușit Xanaxul”

Două-trei ore de sport pe zi! ”Eh..nu chiar...mai și chiulesc :)”. Dacă totuși, trece prea mult fără să facă sport, ”că dintr-un motiv sau altul mi-e lene, simt că mă dereglez psihic. 

Până la urmă nu știi ce se va întâmpla, dar fac ce pot în prezent. Important e să fiu bine ACUM”. 

Diferențe între sistemul medical ceh și român sunt multe. Cu toate astea, Raluca nu acuză. Spune că în Cehia i-a fost greu din cauza barierelor lingvistice - cehii nu vorbesc foarte bine engleză. Așa că la Iași a simțit că a fost tratată foarte bine, a simțit că nivelul de implicare al personalului este foarte mare. 

Din Cehia își ia însă tratamentul. Petrece maxim 15 minute la trei luni cu neurologul, care este informat si are dosarul citit și în față atunci când ajunge la o consultație prestabilită. Dacă sunt probleme (efecte secundare ale tratamentului, simptome noi etc) va sta mai mult. Toate datele sunt pe calculator. Spune că au un sistem destul de bun.

 În România a întâlnit și medici care i-au spus că ”nu cred în Scleroză Multiplă. Cel mai probabil este o boală inchipuită”. Chiar a trezit suspiciuni când a spus că trăiește în Cehia ”că cine știe ce faci tu în Praga”. Cazuri izolate, bineînțeles. Totuși, e ciudat că încă mai auzi așa ceva...

Psihoterapie? Au un cabinet chiar în cadrul companiei. Angajații sunt încurajați să meargă, să vorbească despre problemele de acasă, de la muncă, de sănătate. Orice îi preocupă. Nu toate companiile au acest beneficiu nici acolo. Eu nu știu nici una care să ofere servicii de psihoterapie în România. Cel mult, am auzit de asta în unele școli. Deschiderea către psihoterapie este mult mai mare, cu siguranță, și nu neapărat doar la nivel de companii. 

Pe mine, Raluca m-a inspirat astăzi. O dovadă că dacă suntem hotărâți să găsim resurse să mergem mai departe, o putem face, chiar și într-un timp scurt. Ne putem mobiliza, ne putem schimba obiceiurile. A slăbit aproape patruzeci de kilograme de la aflarea diagnosticului, când s-a apucat de sport. Își dorea să slăbească, așa că a obținut beneficii duble, în momentul în care și-a găsit alinarea în sport.

Ea alege să nu se victimizeze și să nu se identifice cu boala. Chiar daca are SM, consideră că identitatea ei nu trebuie să graviteze doar în jurul acestei condiții. Își dorește să aibă o viață activă ( în condițiile date) atât fizic cât și social și să trăiască frumos. Acesta este și mesajul ei pentru toți tinerii cu SM din România.

Îți mulțumim, Raluca! :)

Cu dragoste,

Florența