Cuplu în izolare

Trecem printr-o perioadă dificilă din multe puncte de vedere. A fost și încă este nevoie să învățăm să ne petrecem zilele altfel față de cum o făceam de obicei, să ne adaptăm la un mediu care deși cu siguranță nu e nou, necesită un efort să ne obișnuim cu el în felul acesta: acasă.

Personal, nu mă așteptam să fiu impactată, având în vedere că îmi petreceam mai mult timp acasă decât majoritatea lumii. De mulți ani lucram doar de acasă, rar mă duceam la birou, ce e drept încercam să stau destul de mult pe afară, în parc - mereu am fost iubitoare de aer liber și de când a venit Aida, în zilele frumoase, „deschideam” parcul dimineața.

Pentru o persoană care și-a trăit viața până acum cu frică de abandon, reacția mea la această izolare mă surprinde. Să mă explic.

De când a venit Aida, planul nostru era să stăm amândoi acasă. Ionuț să intre în concediu de creștere al copilului, iar eu să lucrez de acasă. Pentru că rar lucrurile merg așa cum îți propui, life happens și în final eu am intrat în concediu de creștere iar Ionuț a început să lucreze la start-up-ul lui, ceea ce însemna că erau zile în care era plecat ca la un job normal, iar asta-vedem acum-ne lăsa spațiu să „respirăm”.

Din nou, o dată cu izolarea, lucrurile s-au schimbat. Deși acum e nevoie să mai iasă la cumpărături sau să rezolve ce mai poate fi de rezolvat în perioada asta, în mare ne petrecem cam toată ziua împreună. Ceea ce, pentru o persoană care încă vorbește în terapie de frica de abandon :)), ar trebui să fie un vis.

Contrar așteptărilor, nu e mereu. Să petreci atâta timp cu o persoană - fie ea și soțul tău - poate deveni obositor și cumulat cu oboseala reală care intervine cu un bebeluș, apar inevitabil discuții contradictorii și tensiuni.

Pentru noi, comunicarea autentică a fost ceea ce ne rezolva conflictele în general. După o discuție sinceră, reușeam să înțelegem punctul „celălalt” de vedere, să empatizăm și să găsim o soluție cu care să fim amândoi confortabili. Zilele astea în schimb, pare că nu există acea soluție uneori. Simt nevoia să plec pur și simplu, ca să mă eliberez, să iau o pauză. Din păcate, să ies din casă nu este o soluție în contextul actual.

În continuare avem discuții contradictorii, dar căutăm și găsim încet-încet soluții pentru a ne gestiona în perioada asta. Iată ce funcționează pentru noi:

- Rutina. 

Deși este extrem de dificil să ne facem o rutină în preajma Aidei (alta decât să alergăm ca niște găini fără cap după ea :)) ), mi-am impus să fac un set de exerciții în fiecare zi. Asta ar fi trebuit să se întâmple oricum în context de Scleroză Multiplă și deși nu sunt persoana care evită mișcarea în general, cu un bebeluș care devine pe zi ce trece mai mobil (și care te poate călări când ești jos :)) ), poate fi destul de dificil. Așa că fac, în funcție de context, două tipuri de exerciții: când se joacă singurică și nu mă bagă prea mult în seamă, fac exerciții la saltea, și când e nevoie să mă fâțâi după ea, exerciții din picioare (genufleexiuni la 90 grade - preluate de la prietena mea Silvia, și genuflexiuni cu izometrie câte 10 secunde). 

Ionuț, la rândul lui, urmează să reînceapă să alerge. Cred că i-ar face foarte bine, mai ales că atunci când ne-am cunoscut, participa la maratoane, deci este o pasiune veche pentru el. 

Mi-am mai propus să scriu mai des pe blog (cam un articol pe săptămână) și să încep să citesc și beletristică (am tot citit cărți de psihoterapie și articole de specialitate și simt nevoia să fac și ceva mai „neproductiv”, dar pentru sufletul meu - și aveam pe listă niște cărți pe care le-am luat din Africa de Sud).

- Socializarea

Cum vă spuneam, obișnuită să lucrez mult de acasă și să fiu destul de mult singură, nu mă așteptam să mă resimt în izolare. Cu toate acestea, trăim într-o lume plină de posibilități și chiar putem profita de asta. Așa că în fiecare săptămână fac un call video cu prietenele mele, ieri ne-am conversat video pe whatsup cu prietena mea din liceu, soțul ei și fetele noastre :D și aseară ne-am văzut pentru prima oară pe skype cu prietenii noștri - am făcut o conferință telefonică în șase. A fost o reîmprospătare să mai râdem cu toții. 

Mai mult, în era în care ne trimitem SMS-uri și mesaje pe chat, am început să mai dau telefoane, în loc să scriu. Este mai personal și se stabilește altfel de contact.

-Activități împreună

Faptul că viața s-a schimbat în perioada asta este evident. Fiecare resimțim diferit limitarea la activitățile cu care eram obișnuiți, fie vorba de o plimbare, mers la sală, ieșit la cafea sau shopping-ul. Intervine plictiseala, frustrarea, și după cum am văzut-certurile. 

Cu toate că stăm toată ziua împreună, iar uneori devine sufocant, am realizat că este important să facem ceva distractiv sau relaxant împreună. De mult timp nu ne-am mai uitat la un serial amândoi, în principiu pentru că o ținem pe Aida departe de ecrane, așa că televizorul practic nu mai există. Totuși, conștienți că este nevoie să facem un „efort să ne distrăm”, ne-am uitat online la Românii au talent :D, la un episod dintr-un serial de comedie pe care îl urmăream înainte de Aida sau chiar ne-am apucat de un serial nou. Sunt lucruri mici, care ne reconectează, cu toate că acum este nevoie să ne sincronizăm programul cu cel al copilului, deci căutăm ferestre pentru a face asta când ea doarme.

O altă activitate pe care mi-am propus-o - dar încă nu a ieșit.)) - este să ne bem cafeaua împreună dimineața. Pare ceva banal, dar orizontul de timp se restrânge pentru că eu beau cafea doar în weekend, și pentru că Aida se trezește de cele mai multe ori la 5 ?! dimineața, ne trezim pe rând diminețile, așa că este și mai dificil să ne sincronizăm. Dar getting there.

-Schimbare

Clișeul „să îmbrățișăm schimbarea - cheia adaptării” funcționează și în cazul pandemiei. Ca să ne menținem într-o stare psihică bună e nevoie de flexibilitate, să ne adaptăm programul și activitățile la noile condiții, să ne găsim sensul în izolare. 

Noi am decis să ne mutăm în chirie la curte. Perioada dinaintea stării de urgență, în care totuși ieșeam puțin afară dar nu în parc, ci doar în jurul blocului, fără să am posibilitatea să mă așez undeva, a fost foarte stresantă și obositoare. Ajunsesem să îmi doresc să nu mai ies din casă, pentru că era un efort fizic foarte mare, și oricum eram stresată să nu mă ating de nimic, iar asta, în condiția în care sunt foarte dezechilibrată și mereu am nevoie să mă sprijin de ceva, adăuga stres. 

A fost ideea lui Ionuț la care, normal, în primă fază m-am împotrivit. La bază, nu sunt persoana care îmbrățișează schimbarea și știu asta despre mine. Mai știu și că e nevoie să fac un efort în sensul ăsta, pentru că de cele mai multe ori, schimbarea e bună. Acum, cu siguranță este mai bine să stau în curte decât închisă într-un apartament, cu toate că au fost vreo două săptămâni stresante, cu mutat, împachetat, despachetat, acomodat + gestionat copil de un an în contextul ăsta. Și două pisici :)). Partea bună este că toată lumea e fericită acum.

M-am gândit deseori că schimbarea asta am simțit-o ca un strigăt de a face ceva, într-un context în care nu avem control, și putem face foarte puține. În fața unui virus  pe care doar putem să îl așteptăm să treacă.

Pentru toată lumea e o situație fără precedent, fie în cuplu sau singuri. Avem nevoie să ne reorganizăm, să găsim metode de combatere a plictiselii și a frustrării că ceva ce nu putem controla ne dictează viața, pentru o perioadă nedeterminată. Sperăm cu toții să fie cât mai scurtă. 

Nu aș putea spune că am învățat ceva despre mine în perioada asta, cel puțin nu încă, sau încă nu conștientizez. Știu că îmi doresc să nu mă înstrăinez de cei apropiați, și dacă asta înseamnă să vorbim la telefon cu prietenii sau să facem un efort să fim și mai empatici față de partener, atunci hai să facem asta.

NB: Ce a fost mereu interesant la noi: după fiecare ceartă, indiferent cât de violentă sau de pasiv-agresivă, după ce ne calmăm amândoi, ne cerem scuze și ne spunem că nu vrem să ne certăm. Este o chestie mică, dar care ne amintește că suntem tot noi. Da, e greu în general în primii ani cu un copil, e cu atât mai greu cu Scleroză Multiplă, și cu atât mai greu în izolare. 

Acum, putem doar spera că va trece cât se poate de repede, fără daune prea mari pentru societate, și pentru noi, în societate.

Cu dragoste,

Florența