M-am simțit
umilită când am ajuns în cabinetul medicului care îmi urmărește evoluția
tiroidei - pentru că de ce să nu am, pe lângă Scleroză Multiplă, și Tiroidită
Autoimună?. Nu eram bine (aveam efecte adverse de la Betaferon, depresie ușoară
în ziua de după injecție, plângeam ușor). M-am simțit pusă la zid pentru ca nu
făcusem analizele de tiroidă – venisem să cer recomandare. Am simțit-o
agresivă, foarte diferită față de atitudinea dumneaei în general, când simțeam
chiar admirație față de mine (la un moment dat i-am lăsat chiar o carte de
vizită în eventualitatea recomandării mele ca psihoterapeut).
La acea
consultație mi-a spus la un moment dat: „Dvs sunteți plină de resurse de
obicei”, în timp ce plângeam. Am răspuns că și acum sunt, doar că a doua zi
după injecție este așa.
-
Este
OK să nu fiți plină de resurse mereu, mi-a răspuns.
Din toată întâlnirea respectivă, în urma căreia am rămas cu un gust amar, această frază totuși este mereu prezentă în gândul meu când am zile mai proaste. Este ok astăzi să fiu pe o treaptă de energie mai jos, mâine va fi diferit
Aplic conceptul
acesta și când vine vorba de Aida. Trezirile ei dimineața sunt foarte matinale –
mai puțin matinale față de cum erau în vară, acum 6 în loc de 5 J. Mă consolez în diminețile în care se
trezește bine-dispusă. Dacă spune „Mami!” la prima semn de trezire, știu că vom
avea o dimineață bună, chiar dacă este 5.55 – 6 dimineața. Mâine poate va fi
mai târziu. Nicio zi nu e la fel, nici pentru mine, nici pentru Aida.
Acum, am schimbat
tratamentul. Nu mai fac Betaferon, iau pastile Aubagio și nu mai am efecte
adverse. De vreo doi ani, eu și medicul meu neurolog așteptăm să se aprobe în
România Mavenclad, un tratament pe bază de pastile, care se ia doar 2 ani, câte
2 luni în fiecare an (mai multe detalii aici). Și 2021 a venit cu o veste bună:
tratamentul a fost aprobat. Nu se știe sigur când va fi disponibil din cauza
birocrației, dar oricum anul acesta îl voi începe.
Nu știu cum voi
reacționa la acest nou tratament, îmi dau seama că am speranțe destul de mari
să fiu mai bine, ceea ce mi se întâmplă destul de rar. Cred că este ok să ai
speranțe, și îmi dau seama că eu evit asta pentru a nu-mi crea așteptări și a
fi dezamăgită după aceea.
Acum, ceva s-a
schimbat. Nu știu dacă are legătură cu faptul că multe lucruri pe care mi le-am
propus mi-ai reușit (una dintre cele mai importante este că am reușit să îmi
deschid Cabinetul Individual de Psihoterapie: Florența Țurlea :D ), sau dacă am
fost contagiată de optimismul general al lui Ionuț („Ai reușit să faci asta. E
ok să te bucuri!).
Și acum,
îndrăznesc să sper că va fi mai bine cu noul tratament. Și că Aida se va trezi
măcar la 7 dimineața mâine J).
Cu dragoste,
Florența
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu