Abonare LifeIsNotAFight

Abonare

sâmbătă, 18 iulie 2015

Subconstientul incredibil

Astazi m-am inscris la facultatea de psihologie. Am depus dosarul. Ar trebui sa fiu mandra, dar am retineri. Pentru ca, desi ar fi minunat sa imi schimb cariera, imi pun intrebari daca nu am intrat iar in scenariul meu de viata. Daca nu ma ambitionez, sa dovedesc, sa imi dovedesc, ca pot face si asta. Ca sunt capabila, si in ciuda bolii, mai fac o facultate. Wow, de admirat.
Si imi este frica pentru ca la un moment dat poate o sa fiu iar rau, si o sa trag de mine iar, sa ma duc la examene etc (desi m-am inscris la distanta, la examene tot trebuie sa ma duc).
Prietena mea mi-a trimis un link cu un filmulet care m-a pus pe ganduri. Lucruri pe care le stiam, dar de fiecare data cand le aud , trezesc ceva in mine. Cum corpul nostru vorbeste pentru noi atunci cand noi nu o facem. Cand partea aia din noi, care ne iubeste cel mai mult, ne trage un semnal de alarma, ca sa ne aduca pe calea cea buna. Cand nu putem spune nu, spune el in locul nostru.
Si am inceput sa ma intreb, daca cine sunt eu acum sunt cea autentica, cea care as fi fost daca atatea evenimente din viata mea nu m-ar fi facut asa?Daca faptul ca dau la psihologie este doar pentru a obtine diploma si a putea, o data cu terminarea formarii, cursului de Analiza Tranzactionala, sa devin psiholog, sau vreau sa imi dovedesc inca o data, ca pot face si asta? Si asta, si asta... Cand o sa fac si asta, o sa fiu multumita?

Cand am fost in Dubai, o discutie in contradictoriu m-a pus pe ganduri. Pana acum m-am gandit destul de evaziv la asta, ca este o problema la mine, dar am trecut repede peste. Acum au inceput sa mi se clarifice lucrurile , de ce am reactionat cum am reactionat, m-am intrebat, mi-am raspuns.


De ce m-am certat cu Mirel  in Dubai (numele este fictiv)? El sustine faptele stiintifice iar eu , practic sustin ca medicina trateaza prea putin organismul in totalitatea lui, ca ei spun ca SM e incurabila, iar eu sustin ca o sa ma fac bine. Cand m-a provocat, am inceput sa plang. De ce am inceput sa plang? Pentru ca nu cred cu adevarat ceea ce spun? Cred in relatia emotional-fizic, sau nu suficient? 

Mama spunea de chestiile astea , ca sunt placebo ca sunt pentru oameni sanatosi. Oare din cazuza asta nu sunt convinsa in subconstient ca o sa ma fac bine? Cred in continuare ca sunt doar povesti, si desi promovez gandirea asta la toata lumea, eu nu sunt convinsa de asta in subcontinent. Si asta e motivul pentru care nu ma fac bine. 

Gata. Ce spunea mama nu mai e relevant . mama a murit pentru ca nu a crezut in ea si nu s-a gandit la ea nicio secunda. Daca a facut-o, a facut-o prea tarziu.  

Eu ma certam cu mama. Mereu pe tema asta. Cand am fost in Germania si am venit de acolo cu medicamente naturiste facute de laboratoarele lor pentru Lyme a inceput sa tipe la mine , “ca mi-am luat medicamente de oameni sanatosi”. Ca pe scurt, nu o sa functioneze. De functionat a functionat, pentru ca la doua saptamani de la inceperea curei am avut cea mai mare cadere de pana atunci, am mers 2 luni in baston. Semn ca antibioticele functionau, omorau  spirochetele. Prin asta, se elibereaza neurotoxine si simptomele se agraveaza pana le-am eliminate din organism. Ideea e ca eu m-am certat groaznic cu ea atunci, m-am super enervate ca nu ma sustine, ca am venit de acolo si am dat atatia bani pe medicamente, iar ea imi spune ,practic, ca sunt apa de ploaie.
Daca nu as fi crezut-o, nu m-as fi enervat. Daca eu eram convinsa ca ceea ce fac e bine. Dar in adancul sufletului meu, desi la suprafata eram “rebela” si actionam exact in contra a ceea ce spunea ea (in AT asta se numeste “counterscript”, “counterinjunctions”), corpul meu biologic asculta ce spunea Mama, pentru ca era Mama, si avea mereu dreptate. Si in continuare, in subconstient, fac asta. 

Asta este momentul in care constientizez ce se intampla, si momentul in care ii spun mamei mele “multumesc” pentru multe din lucrurile pe care m-a invatat, dar acum trebuie sa traiesc si sa ma fac bine. Sa imi las corpul sa se vindece.
Revelatia pe ziua de azi…
Cu dragoste,
Florenta

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu