Carusel

Viata mea ca un carusel :) Este un titlu bun.

In acelasi timp, este o perspectiva foarte buna si pozitiva de a vedea situatia mea actuala. Este elementul "fun" din toata situatia, dincolo de toate lectiile importante pe care le invat.

As putea chiar sa spun ca este un beneficiu in boala asta. Ok, nu as spune asta.

Este un carusel considerand situatiile limita in care ma pune corpul meu, testandu-mi la maxim echilibrul. In aglomeratie, este o adevarata provocare sa ma strecor printre oameni fara sa ma busesc de ei. Nu reusesc intotdeauna. Corpul meu mi-a spus ca de fapt nu imi place aglomeratia. Intr-adevar, acum evit constient locurile aglomerate, daca pot schimba locatia cu un loc mai linistit,liber, o fac fara sa ma gandesc. Iar asta este o schimbare fundamentala pe care am facut-o, fara sa imi dau seama constient. Pana acum. Iar acum, imi dau seama ca trebuie sa imi schimb atitudinea fata de asta.

Cand trebuia sa ajung intr-un loc unde stiam ca va fi aglomerat, imi faceam tot felul de procese, ma simteam vinovata ca trebuie sa schimb eu locatia (in special daca nu era parcare in apropiere). In cel mai rau caz, nu spuneam nimic si ma chinuiam sa ajung, sa "inot"prin aglomeratie. Moment in care simteam un val de caldura cum imi trece prin corp, parca nu mai vad la fel de bine, putin incetosat si neclar, parca ametesc putin si imi aud respiratia in urechi. Toate astea doar pentru ca sunt nesigura de picioarele mele, de echilibru, de glezne. Ca intr-un un carusel.

Asa ca acum am decis sa imbratisez schimbarea asta, sa accept ca nu imi place aglomeratia si sa fiu ok cu faptul ca o refuz. Cu siguranta nu voi putea sa ma sustrag din aglomeratii intotdeauna, dar atunci cand o sa pot, o sa o fac din inima.

Pentru ca nu trebuie neaparat sa o iau ca pe o limitare a corpului meu. Multi oameni evita in mod constient aglomeratia din o gramada de alte motive , si sunt ok cu asta. Din nou, singura mea limitare e doar in capul meu.

Ma mai simt intr-un carusel si cand ajung acasa cu cateva cumparaturi, ceva bagaj, si trebuie sa urc cateva trepte la scara, sa ajung la lift fara sa ma busesc de toti peretii, si intr-un final in casa (unde pot sa ma busesc de toti peretii, ca sunt ai mei :) ). Din nou, nu reusesc mereu sa evit impactul cu scarile, cu peretii de la scara, cu usa de la lift, dar macar cand intru in casa pot sa ma prabusesc linistita pe parchet. Ceea ce obisnuia sa ma deprime. Acum...e doar parte din distractie.

Ok...nu merg drept, ma lovesc singura, ma dezechibrez (daca am noroc nu e nimeni sa ma vada, daca nu... de obicei ma intreaba daca sunt ok. Raspunsul e intotdeauna "Da, sunt ok. Asa merg eu acum" ), dar asta este caruselul. Si avand in vedere ca nu pot schimba situatia in momentul asta, pot macar sa o accept si sa  ma distrez.

Sa duc o cana cu suc din bucatarie in sufragerie? O adevarata aventura. Trebuie sa pun o farfurie sub, dar si asa am toate sansele macar un sfert din cantitate sa o las pe drum. E ok...tot eu fac curat.

Dar astea sunt doar lucruri marunte. Cert este ca daca o sa traiesc cu asta, ca sa fiu fericita o sa le accept, nu ca pe niste limitari, ci ca pe insusirile mele.

Asa sunt eu acum. Si sunt ok cu asta.

Cineva mi-a spus ca viata mea, asa cum este ea acum, este un maraton de anduranta. Ca toate eforturile pe care le fac sa ma fac bine o sa dea roade peste mult timp. Vreau sa ma bucur de calatoria asta, de maratonul asta, sa invat ce pot din el, fara sa imi setez un scop precis. Doar sa ma redescopar.

Cu dragoste,

Florenta