Nu am avut niste zile foarte bune. Desi am inotat des saptamana asta, am facut miscare, am inceput sa reduc chiar si zaharul din fructe (sa mananc doar fructe mai putin dulci),sa reduc chiar si mierea... parca am fost vizibil destul de rau.
Si am citit foarte mult. Despre boli autoimune in general, despre legatura stres-boala, suprimarea emotiilor, abandon etc. Si ok...toate intr-adevar se potrivesc. Si mai departe ce fac?
In cartile pe care le-am citit sunt studii ( facute din anii 60-70 pana astazi), care evidentiaza legatura dintre stres si boala autoimuna (fie ca este SM, SLA, Lupus, artrita reumatoida etc..).
Relatia mama-copil. Ca sa o iau de la inceput, avand in vedere ca pe mama nu mai pot sa o intreb, am intrebat-o pe bunica mea. De la mama stiam ca dupa ce m-a nascut a avut complicatii, o infectie, si din cauza asta am ramas amandoua in spital mai mult decat trebuia in mod normal.
Acum, i-am cerut detalii bunicii mele. Da, mama a avut o infectie dupa ce m-a nascut (prin cezariana si a luat un virus din spital). Facea febra mare etc. Nu m-a alaptat niciodata, si nici nu a putut sa se apropie de mine in primele 2 saptamani dupa ce m-a nascut.
Cartea "Why love matters" explica foarte detaliat cat de importante sunt primele luni din viata pentru un nou-nascut, cum lipsa mamei reprezinta un factor de stres major (fiind amenintata supravietuirea). Hipocampusul, care reguleaza nivelul de cortisol secretat in orice conditie de stres, nu este inca format la varsta aia, astfel hipotalamusul este inundat de cortisol. In viata de adult, nivelul de cortisol va fi peste normal, generand stresul fiziologic, de care in mod normal nici nu suntem constienti. Prima premisa pro boala auto-imuna.
In continuare, s-a observat cum toti pacientii diagnosticati cu o boala autoimuna, desi s-au dezvoltat in conditii si medii foarte diferie, aveau un background psihologic izbitor de asemenator: suprimarea emotiilor, incepand cu furie, de multe ori directionata spre sine. Semne distinctive: niciodata multumiti de propriile realizari, auto-criticism exagerat. Nu este de mirare ca propriul sistem incepe sa se auto-atace, ca este confuz si nu mai face distinctia intre corp strain si..propriul corp. In SM, sistemul imunitar creeaza anticorpi care ataca teaca de mielina, ca si cand ar fi o substanta daunatoare.
Am realizat ca fac toate astea, cred insa ca am facut progrese destul de mari sa imi "repar" imaginea in fata mea: nu dansam suficient de bine (pentru ca eram bolnava, nu aveam echilibru, eram furioasa pe asta...deci pe mine, ma invinovateam ca nu pot sa merg bine si mereu credeam ca trebuie sa trag mai tare pentru ca...asta trebuie sa fac), la munca mult timp am crezut ca am ajuns unde sunt din...noroc, si ca am reusit cumva sa pacalesc pe toata lumea , si ca la un moment dat o sa isi dea seama (si din cauza asta trebuie sa muncesc si mai mult, ca poate la un moment dat o sa fiu suficient de buna... nu are legatura ca am invatat o gramada - am luat 10 la mate la admiterea la facultate, ca am muncit din facultate, chiar si in liceu putin - ca sa imi fac experienta, ca am invatat limbi straine, burse in strainatate etc... niciodata nu m-am oprit sa ma bucur pur si simplu de ce am realizat si sa imi recunosc asta.
Si mai mult de atat, eram si o persoana groaznica. Pur si simplu. Pentru prietenele mele, iubitii mei, pentru mama etc. Pentru ca ma rasteam, repezeam. Eram furioasa. Si furia se rasfrangea asupra mea, pentru ca nu o recunosteam. Nu aveam niciun fel de relatie cu corpul meu. Pentru ca furia era o emotie negativa, pe care nu trebuia sa o simt. De fiecare data cand eram furioasa, mama ma compara cu tata (ca seman cu el, si de la el am luat asta). Acum nu stiu ce ar fi fost mai bine...ca mama, care isi suprima furia, tristetea si orice alta emotie negativa, si care a murit de cancer, sau ca tata, care isi exprima furia, si a facut infarct si a murit (persoanele care simt furia prea puternic, vor avea probleme cardiace...Tata nu a avut probleme cardiace, cel putin nu ne-a spus nimic de asta. Dupa ce a murit, am gasit niste pastile la el acasa...).
Ideea este ca am invatat ca si emotiile negative sunt emotii, si trebuie exprimate, nu suprimate. In lumea animala, furia, frustrarea etc sunt critice pentru supravietuire, si in nici un caz nu sunt vazute ca ceva "negativ".Furia reprezinta atat recunoasterea pericolului, cat si raspunsul la el.
Furia suprimata duce la imunitate..dezorganizata si confuzie, la inabilitatea de a exprima si constientiza sentimente reale si punerea nevoilor altor persoane inaintea celor personale (facem lucruri care nu ne plac, pe care de fapt nu vrem sa le facem, ca sa nu dezamagim, suparam, sa facem pe plac altcuiva etc). Lucruri pe care persoanele cu boli cronice le au in comun.Confuzia continua la nivel de tesuturi, organe si celule.Tratamentele existente pentru SM "moduleaza" sistemul imunitar, pe scurt il distrug sau dezactiveaza. Prin asta, organnismul ramane descoperit in fata infectiilor, tumorilor si se va obtine acelasi efect ("When the body says no" - Dr Gabor Mate' )
Iar acum... cred ca astept sa se intample ceva. Fac schimbari, imi dau seama de asta pe zi ce trece. Si imi dau seama ca sunt confuza inca, cateodata ma hotarasc sa nu mai astept nimic, sa traiesc si atat, sa fiu fericita si atat,si cateodata... mi se pare prea greu. Si sper din nou ca o sa ma simt altfel curand, si ca o sa ma fac bine in final. Si habar nu am ce ar fi mai bine pentru mine sa imi doresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu