Abonare LifeIsNotAFight

Abonare

Se afișează postările cu eticheta collecting stamps. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta collecting stamps. Afișați toate postările

joi, 20 septembrie 2018

Intimitate


Ne referim la intimitate când vorbim despre relația cu partenerul, în general despre intimitatea fizică, sexuală.
În psihologie, intimitatea înseamnă mult mai mult de atât. Este vorba despre apropiere, dar și manifestarea emoțiilor autentice, a celor mai adânci gânduri și trăiri.

Intimitate nu înseamnă doar trăiri pozitive. 
De exemplu, o discuție aprinsă cu Ionuț, în care amândoi ne simțim suficient de siguri pe relația noastră și unul pe altul încât să exprimăm ce simțim și ce gândim cu toată sinceritatea, este despre intimitate. În momentul în care cred că are o idee proastă, referitor la orice- muncă, relația noastră, familie, o idee de afaceri, îi spun. Sunt sinceră pentru că relația noastră a atins un prag de maturitate - și intimitate, încât pot să fac asta simțindu-mă confortabil, știind că nu mă va înțelege greșit. 
Iar asta nu înseamnă că nu ne susținem reciproc. Din contră, din moment ce eu chiar cred ce îi spun și îi prezint argumente, sunt încrezătoare că el le va analiza - de multe ori în prealabil, și va decide cum este mai bine să acționeze într-o anumită situație, cunoscând acum și alte argumente. Decizia în final este a lui iar eu respect asta. Reciproca este bineînțeles, valabilă. Și de multe ori mi-am schimbat deciziile pentru că argumentul lui a fost unul bun (chiar dacă îi recunosc destul de rar când nu am dreptate :)) )

Ce s-ar întâmpla dacă nu am face asta? Dacă în momentul în care mi se pare că urmează să facă o mișcare proastă, în orice aspect al vieții, aș decide să nu îi spun din orice motiv: ca să evit o ceartă, ca să nu îi zdruncin încrederea, să îi arăt că îl susțin necondiționat etc. În primul rând, asta distruge conceptul de intimitate de care vorbeam la început. Da, ok, pe termen scurt, poate lucrurile între noi vor fi relaxate, am evitat o discuție aprinsă. Și ce se întâmplă cu ce este dedesubt? Ce cred eu, de fapt. Ce simt eu în legătură cu o anumită situație. 
Suntem într-o relație, într-o căsnicie până la urmă, și este important să fim amândoi ok, să  simțim amândoi că e emoțiile și sentimentele noastre contează și sunt importante.

În Analiza Tranzcțională există un concept denumit de Berne, părintele AT-ului, ”collecting stamps”= colecția de timbre. În orice relație, atunci când decidem să nu fim intimi, deci să nu ne exprimăm emoțiile autentice pentru că ”așa am învățat”, ”așa am fost crescuți”, ”nu vreau ceartă”, ”nu e politicos” etc, trăim cu speranța că o dată depășit momentul critic, emoția va dispărea. Răsuflăm ușurați că am mai fentat o ceartă și că ”este doar un compromis făcut spre binele relației”. 
Ce omitem sunt chiar emoțiile noastre. ”Copilul” din noi, acea parte care susține toate emoțiile, a fost ignorat, discreditat, ”pentru binele relației”. 
Normal că situații similare apar pe tot parcursul relației. De fiecare dată, având aceleași crezuri, vom acționa ”politicos”, pentru că TREBUIE să ne susținem partenerul/partenera și la urma urmelor, nu vrem ceartă, discuții. Așa că mai punem niște timbre la colecție, de care nici măcar nu suntem conștienți.

Și la un moment dat, răbufnim. De multe ori nici noi nu înțelegem ce s-a întâmplat. 
”De ce, pentru că nu a dus gunoiul azi, m-am repezit așa la el?”.
Iar răspunsul îl găsim chiar în propria noastră ”colecție de timbre”. Gunoiul de azi a fost doar picătura care a umplut paharul. O dată cu toate timbrele, am ales să strângem și frustrări, care s-au transformat în furie, tristețe, uneori scăderea stimei de sine. Pentru că în lunile lungi în care nu ne-a convenit că nu spală vase, că nu își caută job, că e pasiv în ceea ce privește viitorul nostru etc (sunt doar niște exemple), am înghițit în sec și am mai pus câte ceva la colecție. 

IAR AZI NU A DUS GUNOIUL!!!!

Și acum avem ocazia să experimentăm partea mai puțin plăcută a colecției noastre. Deși, de cele mai multe ori, există un beneficiu inconștient pentru care alegem să ne mărim ”colecțiile de timbre” (așa am văzut la mama și la tata, mama și-a petrecut toată viață strângând după tata și asta ajung să fac și eu etc). 
Ideea e că lipsa intimității, așa cum o definea Berne, pe termen lung, nu ne va scuti de probleme în relație. Dacă acum avem ocazia să exprimăm ce simțim cu adevărat (dintr-o poziție adultă, în care doar vorbim despre sentimentele și emoțiile noastre, nu încriminându-ne partenerul ca nu a spălat nici azi vasele!), pe termen lung putem evita adevărate explozii de furie, justificate, dar pe care nici noi nu le înțelegem. 

Am scris articolul acesta având în minte un eveniment recent, în care Ionuț avea de luat o decizie importantă. Dinafară, îl puteam observa cum își păstrează barierele - care în trecut, i-au oferit atâta siguranță, dar care acum nu făceau decât să îl limiteze. Normal că au urmat discuții în contradictoriu - "eram nerezonabilă", dar am avut încredere că va lua în considerare toate datele problemei. Iar la final, deși ne-am zguduit puțin seara, amândoi am ieșit din asta mai câștigați. Ne susținem reciproc, iar deciziile importante le luăm împreună, bazându-ne pe autenticitatea celuilalt. Chiar cu costul unei discuții aprinse seara, este important să păstrăm intimitatea :).

Cu dragoste, 
Florența


luni, 3 octombrie 2016

Cum nu mă las copleșită

 
Scleroza Multiplă poate fi copleșitoare. Este, de multe ori. Ca de altfel orice problemă pe care o avem, în momentul respectiv, este copleșitoare.
Dar, din cauza asta, acum o problemă care știu că se poate rezolva, chiar dacă depun ceva efort, nu mai este copleșitoare. Pentru că se rezolvă.
Și atunci, cu asta ce fac ? Care nu se rezolvă? (cel puțin momentan, și din câte știm noi).

În timp, mi-am creat activități, sau obiceiuri, zilnice sau pur și simplu asumate, astfel încât știu că ies teafără și din cele mai negre situații.

  •   în primul rand, mi-am inchis ceea ce în Analiza Tranzacțională se numesc "escape hatches". 

Sau portițe de ieșire. Oricât de brutal sună, mulți dintre cei cu SM se confruntă cu depresii grave. Viitorul nu sună bine. Așa că de multe ori oamenii, conștient sau nu, mai au un as în mânecă. În AT sună asa: "Dacă lucrurile devin prea grele, pot să înnebunesc / să îmi iau viața" (cf Berne ).
Cum închid aceste portițe? Îmi fac o promisiune mie că, oricât de grea ar deveni situația, nu voi recurge la soluțiile acestea.
Este important ca promisiunea să fie făcută sincer. În terapie, terapeutul are diferite modalități de a verifica congruența promisiunilor clientului când vine vorba de asta (din tonalitate, limbajul corpului etc). Cred că pentru cine nu e în psihoterapie, o promisiune sieși, eventual cu voce tare, este o idee foarte bună.
Este un subiect delicat și este important să ne recunoastem noi nouă, în primul rând, atunci când avem asemenea gânduri. Să le conștientizăm și să închidem capitolul. Viața cu SM poate deveni destul de grea, Cu toate astea, de obicei puseele trec. Și când au trecut, au urmat noi clipe fericite, momente frumoase, pe care le-aș fi pierdut.
Și daca puseele nu trec pentru o perioada prea lungă, există întotdeauna șansa să găsim o nouă soluție, să apară un nou medicament care sa funcționeze, sau pur și simplu o soluție pentru noi. Să realizăm că ne putem bucura de viață și în baston, și în cărucior, chiar și în vârful patului.

  • Mindfulness. Meditatie. Sau orice ne calmeaza.

Dupa ce a murit mama, am avut primul puseu groaznic. Piciorul drept era...de lemn. Nu puteam să îmi mișc gleznele deloc. Normal că eram deprimata, normal că simțeam că toate merg prost. În momentele grave, avem tendința (noi ca oameni), să readucem în prezent toate rănile neînchise din trecut, ca sa ne "dovedim" că "toate merg prost". În Analiza Tranzacțională asta se numește "collecting stamps"- colecționăm timbre (mai multe informații despre asta în TA Today - Ian Stewart & Vann Joines). Pentru ca apoi să ne putem plânge liniștiți de milă ( sau să reproșam persoanelor care în repetate rânduri simțim că au greșit față de noi etc).
Este simplu de spus că "treci peste", când de fapt, atunci când "treci peste", de fapt trimiți totul în subconștient, și așa mai "colecționezi niște timbre". De care iti vei readuce aminte ca le ai când te vei confrunta cu următoarea problemă.
Și atunci , din nou, simțim că "le am pe toate".
Pentru că nu știam să fac asta, am început să meditez ascultând mp3uri cu "guided meditation" (meditație ghidată). Câte 30 minute, o voce plăcută ghidează, în imaginație, relaxează. Mă concentram doar pe acea voce și ce spunea ea (chiar daca nu reușeam la început să fac asta- o mie de gânduri mă invadau în minutele acelea, cu exercițiu se poate obține concentrarea). Și după mă simțeam mai bine. O zi, două...o saptamână...o lună..cât am avut nevoie. Am facut asta, și am depășit și depresia, și puseul.

  • Time-out.

Am învatat să mă opresc. Să mă opresc din a încerca să "depășesc momentul". Și fac asta în continuare. Cu orice situație mă confrunt, nu neapărat când moare cineva!!!.
Dacă sunt tristă din cauza unei prietene, iubitului, jobului etc, accept asta, îmi iau timp să bocesc sau să fiu ofticată, să mă gândesc la asta, să mă gândesc dacă motivul pentru care sunt supărata este într-adevar cel pe care îl cred eu și nu altceva... Dimineață spuneau pe Radio Guerilla cum faptul că atunci când esti trist nevoia de a asculta melodii triste este normală, pentru că ne ajuta să "scoatem afară" emoțiile, și cum spuneam mai devreme, să nu le trimitem în subconștient "pentru mai tarziu".

Și să mă opresc din alergătură. Să îmi iau timp pentru mine. Chiar dacă asta înseamnă să întârzii la o întâlnire, să lipsesc de la o ieșire cu grupul, să nu muncesc peste program sau chiar să imi iau o zi liberă.
  • Stau afara cât de mult pot

Da, inclusiv iarna. Eu simt că frigul îmi face bine de fapt.
Și în general, chiar dacă nu am cu cine, profit de orice moment să ajung în cel mai apropiat parc să stau afară (citesc, scriu, ascult muzica, sau pur si simplu stau și contemplez :D ).
Ieșitul din casa schimbă radical starea de spirit. Chiar dacă "mă plimb" până la magazinul din colț, cu pretextul de a cumpăra... șervețele.
Când e frumos afară e cu atât mai bine. Asta nu înseamnă că este o condiție .

  • Fac lucruri pentru mine

Indiferent dacă e vorba de un curs opțional (deși un curs cere sacrificii, știu că îl fac pentru mine, și că la final beneficiile vor cântări mai mult decât niște weekenduri în care poate oricum nu făceam mare lucru), sau nu știu...un tratament facial, îmi aloc dreptul să fac unele lucruri doar pentru mine. Cu toții avem nevoie de resurse, și dacă ...shoppingul de exemplu, este o activitate de unde ne luăm resursele (cu asta și pierdem alte resurse, dar ce contează?...:)) ) atunci hai să lăsăm altceva să ne distragă atenția, și să ne întoarcem la noi.
  • Zâmbesc

 

Cred că eram în clasa a 8a când am auzit prima dată de asta. Și de atunci o fac. Chiar dacă sunt foarte supărată, îmi iau timp, mă gandesc la asta, dupa care... îmi trăiesc viața zâmbind. Oamenilor pe strada, celor din jurul meu, uneori zâmbesc degeaba, când nu am cui. 
În cartea lui, "Emoții date pe față", Paul Ekman spune cum chiar mimarea unei expresii faciale induce emoția respectivă.



De multe ori, pare că se întâmplă lucruri prea grave care nu pot fi depășite sau că e prea greu. Poate e prea greu, și nimeni nu ar trebui să treacă prin asta, sau poate că trebuie doar să schimbam puțin unghiul din care privim :)
Cu dragoste,
Florenta