AICI si ACUM

Nu stiu de ce am plans azi toata ziua

Pentru ca din nou, traiesc in viitor. Si ma gandesc continuu la ce se va intampla. Ca au aparut leziuni noi si trebuie sa traiesc cu asta, si ca daca acum, la 29 de ani, merg asa prost, abia imi tarasc piciorul acum, ce se va intampla in 5 ani?

Daca o sa paralizez nu am nicio sansa.

Intotdeauna mi-am luat toate masurile ca sa nu depind financiar de cineva. Pentru ca, in principiu, sa nu depind de nimeni pur si simplu. Si acum… déjà depind fizic de prietenul meu, de prieteni sa ma ajute sa merg, de baston! Si cu tot ajutorul, tot ma chinui sa merg.

Si traiesc in viitor, iar in momentul asta nu arata deloc bine. Singura nu mai ies nici acum prea mult din casa. Dar cand nu o sa mai pot merge deloc? desi ar trebui sa fie infrastructura oricum, nu e, si din cauza asta nici nu prea vedem persone in carucior pe strada. Nu ca in Romania nu ar fi, dar nu au unde/cum sa mearga.

Imi dau seama ca nu traiesc in aici si acum, si ca asta nu e bine.

Plang pentru ca sunt suparata ca RMNul a iesit prost, ca sunt leziuni noi, ca abia imi tarasc piciorul. Dar inca merg. Inca pot face lucruri singura in casa, ma pot ingriji pe mine, pot sa lucrez, sa spal vasele, sa cos etc. sunt atatea lucruri pe care pot sa le fac. In momentul asta lucrez, pot sa lucrez, am un job bun, sigur, o pozitie critica in companie in momentul asta.

ACUM am prieteni care ma iubesc, care ma viziteaza, un iubit dedicat (pe care il mai stressez  eu cu nesigurantele mele), am perspectiva unor tratamente (nesigure inca , dar este ceva acolo), si nu am motive sa plang toata ziua pentru ce se va intampla, ce se poate intampla.

Invat atata teorie despre cat de important e sa traim aici si acum, fara sa proiectam in viitor la fiecare pas, fara sa plangem trecutul si imi dau seama ca exact asta fac: ma gandesc mereu la ce va fi si cum o sa ma descurc. Plang pentru  parintii pe care i-am pierdut, pentru dramele prin care am trecut. Ai mei sunt bine , o sa mai plang de dor, dar nu ii mai pot intoarce acum. Ce s-a intamplat trebuie sa ramana in trecut, ce va fi in viitor este imprevizibil si gandindu-ma la asta nu o sa schimbe cu nimic lucrurile.

Este lectia mea pe care trebuie sa o invat. Mi-am mai propus o data, data trecuta cand am fost foarte rau, ca voi fi fericita indiferent de starea mea fizica. Imi propun din nou asta, si imi doresc , voi lucra ca asta sa devina stilul meu de viata.

Cu dragoste, 

Florenta