SM si relatii

Cand am aflat ca am Scleroza Multipla, primul lucru care mi-a fost spus a fost "Nu discuti cu nimeni. Doar cu mama si eventual cu prietena cea mai buna. Dar nici macar. Doar cu mama". Motivul?Conform mentalitatii majoritatii persoanelor din generatia parintilor mei , "lumea" o sa ma priveasca altfel, stiind ca am o boala incurabila, cariera mea va fi sfarsita, pentru ca nu o sa mai pot ocupa un post de conducere.

Eventual prietenii o sa ma paraseasca, totul o sa fie groaznic! :))

Cand dupa 5 ani, m-am hotarat sa depun dosar pentru certificat de handicap, asistenta de la spital (pentru ca pentru dosar, este nevoie de referat de la medicul neurolog - acte necesare dosar handicap aici) m-a intrebat , stupefiata: "Vrei tu sa duci asta la tine la munca???Sa stie toata lumea?". PS: pe certificatul de handicap oricum nu scrie afectiunea, scrie doar un cod, si ma indoiesc ca orice HR (care la final, va fi singurul departament care va sti de certificat, va incepe sa caute pe google - nici nu stiu daca va gasi ceva - codul tau de handicap sau ca discuta cu alti angajati ca TU ai dus un certificat de handicap. Sa nu devenim grandiosi :) Boala noastra ii afecteaza prea putin pe altii.

Revenind... am vorbit bineinteles cu prietena mea cea mai buna de atunci despre asta, foarte putin oricum, pentru ca la momentul respectiv nu simteam ca ma afecteaza (in perioada aceea ma afectau mai mult cluburile :P). Cu mama nu am vorbit niciodata prea mult despre asta. Mama, la suprafata, era adepta principiului "problemele se rezolva daca le ignori" :)). Cadru medical fiind. Din pacate,  cancerul de care a murit nu a fost una din problemele care se rezolvau ignorandu-le :(

Prietenii care au plecat de langa mine nu au plecat din cauza bolii. Putem sa ne agatam de ideeea asta, poate unii oameni chiar vor pleca de langa noi din cauza bolii, dar cei care conteaza vor ramane. Daca nu ramane nimeni, inseamna ca inca nu ne-am gasit oamenii adevarati care vor sta langa noi. Pentru ca nu toata lumea poate face fata unei situatii ca asta. Iar asta e ok. Cei care nu pot face fata ar trebui sa plece, pentru ca altfel am fi nefericiti cu totii. Stiu cazuri de persoane care au divortat,s-au despartit, mai mult sau mai putin, din cauza asta. Sa ne imaginam cum ar fi fost daca nu faceau asta. Ei ar fi fost nefericiti, si cine suntem noi ,sa tinem langa noi pe cineva, cu pretul nefericirii lor? Si in consecinta, se stie prea bine ca atunci cand unul e nefericit, la fel va fi si celelalt. Despartirile sunt dure, in special cand  stii ca ramai tu cu boala ta. Cu toate astea, cu totii  avem dtreptul la fericire, si nu putem invinovati pe nimeni de alegerile facute in directia asta. In plus, cei care pleaca doar fac loc, si la final, vom ajunge unde trebuie sa fim. Si e valabil in orice situatie, nu neaparat cand ai o boala progresiva.

Daca as fi ramas cu barbatul care mi-a spus, cand inca eram ok, mergeam, dansam etc: "Nu stiu ce se va intampla cu tine peste cativa ani. Eu nu vreau sa raman singur la 30 de ani"?.Chiar daca nu mi-ar fi spus asta, el o gandea, si el asta simtea. Faptul ca a ales sa imi spuna si ne-am despartit, ne-a dus pe fiecare in locuri diferite, si a facut loc persoanelor potrivite sa apara in viata mea. Nu s-a intamplat imediat :). Pentru ca intre timp, am mai avut niste lectii de invatat, asa ca am cunoscut persoanele potrivite care au facut asta. Uneori cu suferinta, uneori am avut eu atitudinea gresita fata de ele, si asta este parte din drum. Uneori, am avut nevoie de singuratate ca sa realizez asta. Si din nou, e ok. Faptul  ca mi-am dat timp si nu m-am mai concentrat pe alte persoane, a fost ceea de ce aveam nevoie in acel moment. 

Am invatat ca momentele de singuratate le pot privi mai mult ca oportunitati, decat ca pe niste tragedii. Daca este vorba de o boala, poate corpul meu incearca sa imi spuna ceva. Daca nu, poate mi se da timp pentru mine, pur si simplu, pentru ca in final, sa fiu pregatita sa cunosc persoanele potrivite. Fie ca este vorba de iubiti/iubite sau prieteni. Si , in cazul meu, asa a fost :)

Cu dragoste,

Florenta