Cum percepem ajutorul

 

Apare si problema: "cum sa ne purtam cu apropiatii nostri care sufera?"

Este o problema de care suntem in permanenta preocupati, avem prieteni care sufera - constant sau nu! :)) din dragoste, se lupta cu singuratatea, au probleme cu banii, in relatii, cu familia, nu mai spun de cei ce au suferit pierderi reale, brutale, au pierdut pe cineva apropiat, sau traiesc traume chiar in momentul de fata.

Exista sute de articole pe Internet, ce sa faci si sa nu faci in aceste situatii. Multi probabil ca aleg intuitia, incercand sa faca, sa ajute, cum stiu ei mai bine. Ceea ce este ok, sigur. Stiu din proprie experienta insa, ca nu functioneaza mereu.

O regula de aur pe care am invatat-o in Analiza Tranzactionala, si este urmata de toti psihologii si psihoterapeutii este ca nu poti ajuta pe cine nu isi doreste - constient sau inconstient, ajutorul.. Ca psihoterapeut in devenire, am simtit asta pe pielea mea. Poate fi frustrant, iritant, tu ai investit emotional poate, si ce poti sa faci? Fiecare din noi avem procesul nostru, inclusiv eu. Si voi alege sa ma las ajutata (cu bagaje atunci cand nu mai pot merge,sau poate doar cu un brat de care sa ma tin cand ma dezechilibrez) cand ma voi simti pregatita sa fac asta.

E  la fel in terapie. Terapia implica poate o redecizie, o schimbare fundamentala care trebuie facuta. Momentul cel mai potrivit de a face asta depinde de fiecare. Eu am facut multe schimbari, si sunt mandra de mine, de unde sunt acum. Sunt sigura ca mai urmeaza, si le voi face cand ma voi simti pregatita. Nu stiu exact ce mai trebuie schimbat, poate e chiar in fata mea , si poate subconstientul meu nu e pregatit sa vada.

Stiti cum e atunci cand toata lumea din jur vede lucruri pe care noi nu le vedem? Lucruri evidente pe care ar trebui sa le facem, sa le schimbam (de exemplu renuntatul la fumat). Si stim. Constient stim, ca am economisi bani, ca nu ne-am mai pune sanatatea in pericol. Cu toate astea... o lasam pe lunea urmatoare. Sa incepem de luni :)) Luni evident, va aparea ceva stresant, care te "obliga" sa pui tigara in gura. Sau cand suntem evident intr-o relatie toxica, toti apropiatii ne spun asta, si noi lasam lunile, anii sa treaca, timp in care suferim si nu facem nimic sa schimbam situatia.

E la fel si cu terapia. O sa facem schimbarea atunci cand o sa ne simtim pregatiti. Sau putem sa incepem acum. Pur si simplu. 

Dar asta depinde de fiecare

Ca persoana... care se confrunta cu provocari sa zicem :)), am in jurul meu oameni minunati.prieteni buni, care imi sunt mereu alaturi. Eu nu as putea probabil sa fac ce fac ei, ce face Ionut, si stiu ca si pentru el este un mare exercitiu de vointa sa ma lase sa ma dau eu cu capul de pereti , doar pentru ca vreau eu sa merg singura in momentul ala :). Mi-a spus ca este ceva exersat, ceva ce a invatat cu mine, pentru ca este de fapt un impuls involuntar cand vezi pe cineva care se dezechilibreaza sa te duci sa il prinzi. Si asa e. Si ca este atat de greu sa iti pastrezi calmul in momentul ala, doar pentru ca eu spun ca pot, ca daca e, stiu sa cad!

 

In acelasi timp, independenta este ataaat de importanta pentru cineva care isi pierde din functii. Pentru mine, si multe alte cazuri care se confrunta cu aceeasi problema, a fost atat de umilitor cand am ales sa imi iau baston. Deja cand simteam sa ma lovesc de pereti, si totusi mergeam mai bine, simteam ca mi se rapeste demnitatea, ca se uita "lumea" la mine. In momentele in care mergeam bine, fara sa ma dezechilibrez, mergeam asa de increzatoare, de parca voiam sa vada toata lumea ce bine merg :)). As fi urlat: "uitati-va la mine. Merg asa bine!". Si...doar mergeam. Nimanui nu i s-ar fi parut cea special, bineinteles. Pare ca in momentul in care mergi cu baston totul este mult mai evident, lumea se uita si mai insistent, intrebatoare (mai ales cand esti tanar si in baston). Tu stii ca nu conteaza, cu toate astea doare asa de tare. Experienta mea a fost ca ok, trebuia sa trec prin asta, trebuia sa ajung asa de rau incat bastonul sa fie mai mult decat o optiune, ca sa ignor privirile. Cand de fapt este mult mai evident daca merg pe un hol tinandu-ma de pereti sau de masini pe strada, decat daca am un baston.Pana la urma, bastonul mi-a redat independenta.

Da, este greu pentru noi, pentru mine, sa ma gandesc si sa vad cum ma degradez incet incet. In acelasi timp, stiu ca este greu si pentru cei din jurul meu, sa astepte sa cer eu ajutor, in momentul in care pare ca ma ambitionez aiurea. Cu Ionut am facut un pact, astfel incat sa evitam situatiile Salvator-Victima, in care el ma salveaza pe mine. Si faptul ca reuseste sa se abtina sa ma ajute atunci cand nu ii cer asta, este ceva esential in relatia noastra.

Din asta am de invatat si eu, ca psihoterapeut,si ca om, sa nu sar sa ii ajut pe cei care nu imi cer asta.
In acelasi timp, comunicand de ce avem si nu avem nevoie, poate nu ii vom mai rani pe cei apropiati, refuzandu-le ajutorul, doar pentru ca in spatele a ceva evident, este de fapt mult mai mult.

Cu dragoste,

Florenta