O seara memorabila. Si distractiva. Neasteptat de distractiva. Pentru ca din nou, tine de mine, cum aleg sa traiesc.
Bunica-mea a vrut sa mearga la teatru. Eu, ca o nepoata buna ce sunt, m-am adaptat , asa ca am luat bilete la Cafeneaua, la TNB.
Sa va povestesc putin de bunica-mea. Daca va imaginati o bunicuta blanda, in genul celei din reclama de la uleiul Bunica, va inselati :)). Ca sa nu spun ca e "fitza", bunica-mea este cel putin... "neconventionala". La cei 84 de ani, bate hipermarketurile si magazinele, sa "caste gura" cred ca zilnic. Este foarte amuzant cum se duce la cumparaturi la cea mai indepartata piata "pentru ca e mai ieftin". Si pentru ca poate. In acelasi timp, nu o sa pot sa o privesc niciodata ca pe o bunicuta ramolita, pentru ca nu e. Din contra, este atat de activa, si atat de conectata cu ce se intampla. Nu iese din casa nearanjata, manichiura si pedichiura nu sunt ceva de domeniul trecutului, iar de vopsit la par s-a lasat doar in ultimii ani. Nu ii plac videoclipurile lui Lady Gaga (nu eu i-am aratat).
In copilarie, o vedeam ca un dictator. Si cred ca este in continuare asa, doar ca acum nu prea mai are in fata cui sa-si impuna parerile si punctele de vedere. Si acum, pot sa vad asta ca pe ceva amuzant.
De exemplu, ieri dimineata cand am plecat la munca, am petrecut jumatate de ora in fata sifonierului gandindu-ma cu ce as putea sa ma imbrac, astfel incat sa fie multumita si sa nu comenteze :)). Pana la urma, am ales tot blugii taiati cu care voiam sa ma imbrac in prima faza, cand am realizat ca e absurd sa irosesc atata timp pe asta, avand in vedere ca oricum nu o sa fie adecvat din punctul ei de vedere :)). Uimitor, cand m-a vazut seara, nu de blugi s-a legat in primul rand. Prima intrebare a fost "Dar nu te-ai pieptanat?" :))). Ma pieptanasem bineinteles, cand plecasem de acasa, dar probabil dupa 9 ore la birou, nu mai aratam ca scoasa din cutie. Apoi, s-a trecut la subiectul blugi, pe care "i-am taiat eu sau asa erau? Foarte eleganti!" :)). Si oricum, "nu mi-e frig cu gaurile alea?". In final, i-am spus ca sunt noi (abia i-am cumparat in weekend), si ca i-am imbracat special sa o impresionez pe ea :D. A ras.
Apoi am ajuns la teatru. Trecand peste imaginea amuzanta in care eu, la 30 ani, ma sprijineam de ea si in baston, iar ea topaia pe langa mine :)), normal ca a vrut program la teatru. Niciodata nu cumpar programul la teatru, probabil pentru ca toate informatiile din program si de zece ori mai multe le gasesc pe net, si pentru ca sunt 10 lei inutili cheltuiti pe o hartie. Acum am cumparat, pentru ca bunica-mea voia program. Pe care l-a flendurit putin, si mi l-a dat sa i-l duc lui Ionut :)). I-am zis sa il ia acasa sa il studieze bine, de toti banii :))
Piesa a fost foarte draguta. Am stat la loja, de unde se vedea foarte bine. Inainte sa incepa piesa, mi-a spus ca singura problema ar fi daca nu ar auzi. Nu mi-am facut probleme, eram sigura ca sonorizarea va fi buna. Din pacate, nu a fost atat de buna :(. Eu auzeam destul de bine, desi uneori chiar si mie imi era greu. La 84 de ani, desi alearga de colo colo, auzul nu mai este asa bun, si a ratat destul de multe din piesa din cauza asta. Deci un punct in minus pentru sonorizarea la TNB, desi am fost placut surprinsa sa vad ca lifturile sunt functionale. Am avut oricum, destul de multe trepte de urcat.
In legatura cu parcarea, am putut parca in parcarea lor, desi ca de obicei, angajatii din parcare ma trimiteau sa parchez in fundul parcarii. Am spus ca nu pot sa merg prea mult, asa ca m-au lasat sa parchez mai aproape, ca mai apoi sa vad masini luxoase parcate chiar in fata teatrului. Masina mea nu e asa luxoasa. Asta e. Data viitoare o sa stiu.
Pana la urma, trebuie sa ii multumesc "lui mamaie" ca am ajuns la TNB dupa ceva timp. Ca experienta asta m-a facut din nou sa realizez ca , desi incerc sa nu fac asta, totusi uneori ma privez de unele lucruri la gandul ca nu o sa pot sa merg, ca nu o sa rezist sa stau atat de mult jos etc.
Inca mai am lucuri de invatat despre mine, si vad ca pot sa folosesc orice intamplare ca sa fac asta. Imi doresc sa ajungem in societatea asta in punctul in care lumea nu mai e socata cand vede un tanar in baston, oamenii cu dizabilitati nu isi mai pun problema daca "pot sa fac asta", ci "cum pot sa fac asta", cand noi, ca persoane cu dizabilitati, ne apreciem noi in primul rand, pentru ceea ce suntem, in ciuda unor asa-zise limitari. Sa ne concentram pe ce putem face mai mult decat pe ce nu putem face.
Cu dragoste,
Florenta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu